Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

miercuri

28

noiembrie 2018

0

COMENTARII

Blestemul lucrărilor haotice de asfaltare ne bântuie de prin perioada interbelică

Scris de , in categoriaPovești din vremuri vechi

asfaltare
Du povestea mai departe...

Anul este 1939, prin mai, și doar câteva luni ne mai despart de cel de-al Doilea Război Mondial. Preocupările jurnaliștilor de la Gazeta municipală nu-s așa de grave precum aș fi tentată să cred: citesc în gazetă despre ”viața studențească de altă dată”, despre împodobirea orașului cu flori, ”căci sunt prea multe betoane”, despre ”O mare gală de box la Arenele Romane” și câte și mai câte alte asemenea subiecte oarecum banale. Dintre rânduri, însă,  îmi sare în ochi un titlu care pare inspirat din realitatea de azi, nu din cea interbelică. Articolul se referă la haosul lucrărilor de pavare a străzilor de atunci, un fel de strămoș al lucrărilor de asfaltare de azi. Nu, serios acum, chiar există o legătură de rudenie cumplită între lucrările edilitare din interbelic și cele de acum, iar ADN-ul prost s-a transmis, fără doar și poate, ba chiar pare să se fi alterat și mai mult între timp.

Inginerul Bogdan Alexandrescu, autorul articolului ”Cauzele degradărilor rapide ale pavajelor executate după război în Capitală”, pare acum un fel de Nostradamus. El notează că pavajele și învelișurile de asfalt din Bucureștiul anului 1939 s-au degradat de două sau chiar trei ori mai repede dacât ar fi fost normal.

”Majoritatea pavajelor din București sau degradat de câte 2-3 ori în răstimp de 15 ani, trebuind să fie înlocuite cu altele noui, cari, la rândul lor sau deteriorat complect atât de repede; dealtfel, astăzi, puține sunt străzile din București, cari să aibă pavajul în perfectă stare. Cele mai multe sunt mai mult sau mai puțin degradate și, din acest punct de vedere, orașul București stă în urma nu numai majorității orașelor europene, dar chiar în urma multor orașe de provincie, românești.”

Ei, vă sună cunoscut? Și mie.

Autorul mai scrie că,

”Nu au fost ținute nici un fel de statistici și evidențe, afară de acelea de cantitățile de pavaje executate anual.

La cele mai multe străzi, pavate cu câțiva  ani în urmă numai cu greu, după anevoioase scotociri prin arhivele Primăriei, s’ar putea stabili data când strada a fost pavată, numele antreprizei și costul lucrării”.

Hai să zicem că la capitolul ăsta probabil lucrurile stau altfel azi, mai ales că în anii comunismului și după Revoluție ne-a prins dragul de hârțogăraie și birocrație. Dar ce e mai interesant abia urmează.

”În ceeace privește calitatea și originea materialelor întrebuințate la pavarea străzii, aceste date sunt aproape imposibil de restabilit”.

Cum s-ar spune în zilele noastre, Dorele, ce ai pus tu în asfalt de-a ieșit o mămăligă? Așa că și atunci, în 1939, ca și acum, în 2018, ”cauzele degradării rapide a pavajeor bucureștene nu pot fi stabilite decât ipotetic”.

Ipotetice cum erau, inginerul Alexandrescu înșiră câteva dintre cauzele lucrărilor de mântuială:

”Lipsa unui plan general de pavare; Lipsa unui program de lucru anual; Nu sa făcut o alegere judicioasă a felului de pavaj indicat pentru fiecare stradă.”

”Atât Primăria Centrală, cât și Sectoarele, precum și celelalte instituții ca: Uzinele Comunale de apă și canal, Soc. de Gaz și Electricitate, Soc. de Telefoane, Soc. de Tranvaie, etc. , își întocmeau fiecare, după prevederile bugetare respective, câte un program care, deobiceiu nu ținea și nici nu putea ține cont de programele celorlalți, fiindcă fiecare își întocmea programul după alte considerente. Lucrările edilitare, subterane sau la zi, începeau și se executau într-o anarhie și debandadă complectă.”

”Pe o stradă lucrările de pavare începeau concomitent cu cele subterane, de unde certuri și scandaluri între echipele respective, distrugeri și chiar furturi de materiale, distrugeri de lucrări abia executate etc.”

”Pe altă stradă, imediat după terminarea lucrărilor de pavare, pavajul era fărâmat în lung și în lat în vederea introducerii unei conducte de apă sau a unui cablu de lumina.”

Și uite așa ajungem și la borduri, atât de ”dragi” mie:

”Bordura de beton a dat rezultate foarte proaste în comparație cu bordura de piatră naturală. Pe străzile frecventate și înguste, după 2-3 ani dela așezarea lor, bordurile de beton au început să se deterioreze, ca după încă 2-3 ani, să devină complect inutilizabile și de un aspect estetic detestabil.”

Bani pierduți:

”Invelișurile de asfalt turnat la carosabil care formează un procent însemnat în totalitatea suprafeței carosabile a străzilor Capitalei, reprezintă, în general, bani pierduți pentru comună.

Din cauza sistemului de asfalt folosit (asfalt turnat) și a modului defectuos de confecționare și dozare, învelișurile de asfalt s’au  degradat și chiar distrus, la 2-3 ani dela confecționare”.

Nu trag vreo concluzie, că nu cred că are vreun rost, dar, totuși, cum naiba am reușit să involuăm de la ”prost” la ”și mai prost”?

Sursa: Gazeta municipală, 28 Mai 1939 / Anul VIII Nr. 374 via Digibuc.ro

Foto: Bucurestii Vechi si noi

Du povestea mai departe...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.