Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

luni

7

martie 2016

2

COMENTARII

Adevaratii baieti de cartier

Scris de , in categoriaJurnal de Berceni

baieti de cartier
Transmite povestea mai departe...

 

Fluieraturi admirative: 3, invitatii la nunta: 1, momente critice in care am uitat cum se merge: 2

Nu, nu-mi place deloc ca vine primavara. Iar se strang in fata blocului meu toti pustii de pe strada, pe bancute. Nici vecinilor nu le convine, ca se lasa cu seminte si cu chiraiala, fetele sunt foarte pitigaiate in adolescenta. Pe mine ma enerveaza ca de fiecare data, bai, dar de fiecare data se gaseste cate unul sa pufneasca atunci cand trec eu. Sau, daca nu arat prea praf in ziua cu pricina, ma aleg cu o apreciere din varful buzelor, ceva de genul Hai ca nu-i rea!, urmata evident de intrebarea altuia, Ia zi, pisi, musti? O data m-au enervat, m-am dus in casa si am inceput sa arunc in ei, de la fereastra, cu usturoi, ca am o lada plina in balcon. Dar aruncam in gol oarecum, ca nu puteam risca sa scot capul la vedere, probabil ca n-am nimerit nicio pramatie, dar macar mi-am varsat naduful.

Daca s-ar forma grupulete dintr-astea de testosteron galagios doar in fata blocului, ar fi bine. Dar cand vine primavara, parca o iau toti masculii razna. In fiecare zi trec pe langa un grup de, nici nu stiu cum sa le zic, un fel de betivi de trotuar. Oameni seriosi, de altfel, fac comert cu pantofi vechi si carti de Sven Hassel, papiote si antene de radio. Le pun pe un presulet sau un celofan, unul din ei se duce sa faca aprovizionarea cu bere la pet, din aia ieftina de-ti terorizeaza neuronii, altul se apuca sa repare bicicleta, aceeasi de fiecare data. Restul asteapta sa trec eu, ca sa se uite la mine. Bine, se mai uita si la alte dudui, dar eu sunt febletea lor. Altfel nu-mi explic de ce nimeni nu scoate o vorba cand ma apropii, si se intorc cu tot corpul dupa mine. Daca nu e vreunul pe faza, cineva sigur il bate pe umar. Si de fiecare data ma impiedic. Cand se uita cineva la mine parca uit sa merg, ma enerveaza chestia asta, bai, daca voiam sa se uite lumea la mine cand merg, ma faceam manechin. Eu nefiind astazi manechin exclusiv din motivul asta, nu pentru ca as fi doi la metru si destul de bine impanata prin zonele esentiale.

Putin mai incolo, aproape de metrou, se strang soferii de microbuz, ca e parcare. Iarna stau mai mult in masini, la caldura, dar acum ies ca ghioceii. Astia sunt foarte sociabili, mereu ii vad stangandu-si mainile, fie ca vin, fie ca pleaca. In general nu ma baga in seama, decat daca au impresia ca vreau sa merg cu ei, sunt un fel de oameni de afaceri, isi vad numai interesul. Unul m-a invitat o data la o nunta, omul cred ca era disperat ca n-are partenera, s-o mai fi ducand si la tara, unde rade tot satul de tine daca te duci singur la paranghelie.

Recunosc, m-am obisnuit cu baietii astia de cartier, si cu grupul din fata blocului, si cu vanzatorii de papiote, si cu soferii, ba chiar si cu singuraticul cu care ma intalnesc zilnic la colt si-mi spune ca am intarziat. Chiar, bai, uite, primavara asta il intreb unde naiba am intarziat. O trebui sa fiu undeva si eu nu sunt.

Transmite povestea mai departe...

Comentarii

  1. vrumilă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *