Povestea aproape dispãrutã a blocului înclinat de pe Giurgiului
Scris de Marilena, in categoriaPovești din anii comunismului, Povești din cartier Berceni
Prin ’63-64, unul din blocurile monolite cu unsprezece etaje care abia se construiserã pe Șoseaua Giurgiului, mai exact blocul K, a început sã se încline. Nu, nu fãcea plecãciuni în onoarea locatarilor, din vreun exces de politete, ci se hâia-ntr-o parte din cauza unor erori de constructie si a unui sol cam instabil.
Lumea începuse sã se nelinisteascã si sã vorbeascã peste tot despre blocul înclinat: prin magazine, la serviciu, dar mai ales în tramvai. Cei mai îngrijorati erau, bineînteles, locuitorii blocului de pe Giurgiului 63-65, care vedeau lucrurile destul de… strâmb, dar pânã la urmã totul s-a rezolvat. Locatarii au fost evacuati pentru scurt timp, cât s-a consolidat temelia clãdirii, apoi totul a revenit la normal, iar blocul a rezistat chiar si cutremurului din ’77.
Parcã-i si mai straniu însã faptul cã tot ce am reusit sã gãsesc pe internet despre blocul înclinat de pe Giurgiului este doar o micã relatare din copilãrie a lui Ando, de la Bucurestii Vechi si Noi. Pentru cã povestea scriitoarei Eliza Roha, care cuprindea, pare-se, o descriere mai picantã a împrejurãrilor care au dus la înclinarea blocului K si a urmãrilor acesteia, a fost stearsã – la scurt timp dupã publicare -din rãrunchii internetului, iar eu sunt cum nu se poate mai curioasã de aceste amãnunte.
Carevasãzicã, pentru a nu lãsa sã disparã definitiv povestea blocului înclinat de pe Șoseaua Giurgiului, vã invit sã ne împãrtãsiti amintirile voastre în comentarii 🙂
eu aveam 1 an la cutremur si stateam la etajul 11
Blocul se înclina datorită solului instabil. Se înclina spre stânga, cum te uiți la el din stradă. Au reuşit să-l îndrepte undeva prin 72 – 75, nu-mi aduc aminte exact. Au importat o tehnologie japoneză, o pompă uriaşă care injecta, sub presiune, beton,direct în fundație. Ne strângeam ca la circ să vedem minunăția. Aveam mulți prieteni şi colegi care locuiau în blocul ăla. A fost evacuat de vreo 3-4 ori. La cutremurul din 77 s-a rupt de la mijloc, tot spre stânga. Am crezut că o să cadă peste casele de lângă el. Se vedea mobila din apartamente şi oamenii disperați pe casa scărilor. Am locuit în blocul de vis-a-vis, blocul C,nr. 58-70. La cutremur, eram chiar în stradă, aveam 12 ani şi mă uitam la blocul K şi la blocul, vechi, cu 4 etaje de lângă el care păreau că se dezintegrează.
Am mai scris pe acest blog: noi, copiii din Giurgiului nu ne identificam cu bercenarii. Noi eram de pe Giugiului, Şerban Vodă şi Donescu la un loc. Pentru noi Berceni era pur şi simplu, alt cartier.
În rest, felicitări pentru blog.
Corneliu, ai facut lumina! Tare chinuit a mai fost blocul asta.
In rest, ce sa spun. Berceni de Poveste e despre cartierul Berceni si imprejurimi. Nu imi plac limitarile si daca gasesc o poveste faina, o s-o spun, din orice cartier ar fi, la urma urmei 🙂 Ma bucur ca esti alaturi de noi, si-ti multumesc pentru comentariu, te mai asteptam!
Corneliu, si eu am locuit vreo 7 ani in acel bloc, dar mult mai recent. Si eu am auzit povestea cu injectarea betonului in fundatie. Se pare ca in apropiere sunt niste izvoare care au erodat fundatia blocului, iar prin 63-64 blocul s-a torsionat si inclinat. Spun de izvoare pentru ca dupa anul 2008 fostul vecin Gigi Netoiu a daramat casa pe care o avea vizavi de bloc si a dorit sa construiasca un p+10 si studiul geo nu a iesit ok tocmai din cauza acestor izvoare. La cutremurul din 77 am inteles ca s-a prezentat fara probleme in comparatie cu imaginile apocaliptice prezentate de tine “ rupt de la mijloc, tot spre stânga. Am crezut că o să cadă peste casele de lângă el. Se vedea mobila din apartamente şi oamenii disperați pe casa scărilor ”. Nu am inteles care “ blocul, vechi, cu 4 etaje de lângă el ”, ca nu este nici unul.
La acea vreme nu ştia nimeni de vreun izvor, iar eu eram, oricum, un copil când blocul se înclina. L-am văzut înclinat, aşa cum am văzut pompa japoneză în lucru. Aşa cumamvăzut oamenii evacuați cu lucruri, fără mobilă, lângă bloc, iar femeile plângeau. La cutremur, chiar eram pe trotuarul de vis-a-vis şi asta am văzut. Eram cu încă doi băieți mai marica mine cu 4 ani. Cum te uiți la bloc, din stradă, în dreapta, chiar la stradă, era o clădire cu 4 etaje şi cu acoperiş, în ape, acoperit cu țiglă. I se spunea bloc vechi. Adăpostea ,,Antrepriza nr. 2 construcții-montaj”. Birouri. Pe mine mă fascina denumirea. De aia am ținut minte. La cutremur săreau cărămizile din pereți la 3-4 metri depărtare de clădire. Blocul K, chiar s-a rupt de la mijloc, spre stânga. L-amvăzut. Cred că dacă mai dura cutremurul 2-3 secunde, blocul se dărâma. Pe noi, cei trei băieți din stradă, nimeni nu ne-a crezut, atunci, ceea ce am văzut. Nu mă aştept la tine. Eu m-am scufundat până la gât în pământ pe aleea din fața blocului. Pomii aveau coroanele la pământ. Vorbim de copaci de 20-30 de ani vechime. La 10metri în fațablocului meu, când m-am uitat în sus, vedeam geamurile de la etajul 8 deasupra mea, iar blocul meu arăta ca un şarpe uriaş. La aceavreme, şoseaua era pavată cu piatră cubică. La cutremur, pitrele săreau din pavaj cam la 2 metri înălțime. Când am ajuns în stradă ne era frică sănu fim loviți de ele. Asta am trăit atunci. Nimeni nu ne-a crezut când povesteam. Mi-a trebuit cam un an să-mi revin. Unul din băieții cae era cu mine trăieşte încomuna Feldru, jud. BN. Despre celălalt nu mai ştiu nimic din 1980.
Eu nu am mai fost pe şos. Giurgiului din 1999. Chiar nu mai ştiu dacă blocul ăla vechi mai există.
Când s-a rupt blocu K îmi aduc aminte perfect că pe casa scărilor, care era pe mijlocul blocului, era o femeie disperată, care se ținea de balustradă cu ambele mâini şi care avea o
fustă cu carouri mari (erau la modă atunci). Noi ne-am ținut respirația şi blocul s-a aşezat la loc. Restul e propagandă.
Pai da! Berceni incepea de la limita Drumul Gazarului construit mai tarziu, pri 1970.
Dle Visan, am locuit in turnul de la Toporasi de la 10 la 31 de ani, la etajul 13 din 15, adica din noiembrie 1963 pana in octombrie 1984, stiu despre inclinarea blocului, am vazut lucrari de remediere, dar ca s-a rupt, ca pietrele zburau la cutremur, etc, povesti!
Piața Progresul, înainte de război, se numea Piața Donescu aşa cum Parcul Tineretului se numea simplu: Cocioc, Parcul Cocioc. Jos, la Şincai, la intrare, până la începutul anilor 70, era chiar o tablă mare, vopsită în roşu, pe care scria cu litere albe ,,Parcul Cocioc”. În fața halei Progresul, tot până la începutul anilor 70, chiar la stradă, era fosta casă Donescu. La parter era un magazin de pâine iar la etaj erau locuințe. Îmi amintesc şi acum podeaua magazinului, din ciment, care parcă era scobită, atât de tocită era. Iarna, în mijlocul magazinului se forma o baltă neagră. Spațiile verzi din fața primelor blocuri, cum intri pe Giurgiului dinspre Bellu, erau ,,populate”, tot pe la începutul anilor 70, cu case şi curți, rămăşițe ale vechii comune Şerban Vodă. La colțul de sud al blocului C era o casă mare cu o curte mare unde funcționa un magazin Ferometal. De acolo ne procuram, noi băieții, țevi de plastic pentru cornete şi cablu învelit pentru crăcane pentru ,,invizoace”. Vremi !!!
Ați scris despre casa Traian Vuia. Era situată într-un parc, exact între şcoala generală 114 şi grădinița nr. 27 de pe Făgetului. Accesul se făcea pe o stradă paralelă cu Făgetului, vis-a-vis de stația Bacovia cum vii dinspre Bellu. În anii 70 acolo funcționa uncămin de copii orfani. Cantina lor era situată, culmea, pe ambele străzi: aveai acces şi din Făgetului şi din strada al cărei nume, din păcate nu mi-l amintesc. Era o clădire cu etaj. Acea stradă era flancată, la intersecția cu Giurgiului, de două ,, instituții”,
pentru noi copiii: Cuptorul de Aur şi Laboratorul de fructe confiate, de unde, vara, căpătam gratis miez de pepene. Veneam de acasă cu pungi sau plase, nerugam de lucrătorii de acolo să-i ajutăm, iar ei, instant, ne puneau la dispoziție butoaiele cu miez de pepene. Ei foloseau doar coaja.
Confirm in totalitate magazinul de pâine şi balta din mijlocul său în timpul iernii, am crescut în blocul din spatele halei Progresul, blocul G. Şi de Ferometal îmi amintesc şi de cornete, etc… lângă blocul K mergeam să jucăm tenis la perete pe peretele casei (blocului) de 4 etaje de alături. Am aflat însă lucruri interesante din aceste articole. Felicitări iniţiatorilor! Ar fi interesant un articol despre fostul cinema Progresul (pe locul actualului Mall de lângă Cimitirul Bellu şi al caselor din zonă)…
in ultimii ani de viata Cinema Progresu ajunsese ca o cocina….era pe jos stratul de coji de seminte peste glezne….
Eu m-am născut ’75 si de atunci până în 1989 am locuit in acest bloc la etajul 10 din 11 . Mă minunez de cele spuse mai sus cum că blocul s-ar fi rupt si așa mai departe ,povesti ca să nu spun altceva .Eu nu am auzit așa ceva de la bunicii și părinții mei care locuiau acolo de la data darii în folosință a blocului.Toate cutremurele de până în ’89 le- am trăit acolo și nu a fost nici- o problema . Confirm existenta „Cuptorului de Aur” si a laboratorului de dulcețuri precum și existenta casei memoriale Traian Vuia, care găzduia pe atunci „Casa pionierilor” sector 4 .Despre casa Traian Vuia pot spune că se află în mijlocul unui parc cu tei si lângă o livadă de caisi in imediata apropiere a scoli generale 111 de pe str. Stoian Militaru unde am învățat .Si acum după atâția ani îmi amintesc cu multă plăcere de acele locuri când trec prin zona.
eu am stat in blocul cu 15 etaje de la Toporasi, din 1963, noiembrie, pana in octombrie 1984. Stiu de blocul inclinat, nici macar nu se vedea, asa ca povestea cu ruptul e o mare fabulatie!
Visan Corneliu….scoala nu era 114 ci 111 (114 era la intrarea pe sos Viilor in stanga in spatele blocurilor avand in fata in parculet) …caminul de copii era inca din anii 50, eu am inceput scoala in toamna lui 59 la scoala nr 111 in scoala nou construita in acelasi an si am avut colegi de la camin. Caminul era foarte bine organizat, aveau teren de joaca, fotbal, bazin de inot, se cresteau iepuri si avea o voliera cu pauni. Cantina era putin mai spre Giurgiului intre strazile Fagetului si Bradetului, la parter era cantina iar la etaj salile de studio. Tot aici existau cercuri de muzica, elevii din camin cantand la diferite instrumente si cercul de desen. Pe la mijlocul anilor 60, in fata Laboratorului de fructe confiate, in dreptul statiei de tramvai, era in mic atelier de vulcanizare care a ars si unde si-a pierdut viata proprietarul, a explodat butelia si o schija I-a taiat gatul. Vis a vis peste soseaua Giurgiului se afla restaurantul Viseu zis „Spanul„ Statia de tramvai se numea George Bacovia dar era mai cunoscuta sub numele „La Satra„, In statia unde opera tramvaiul ce venea dinspre Bellu (12 si 17) era in magazine de Galanterie-Mercerie-Parfumuri, magazinul a functionat neincetat pana anul trecut cand s-a mutat langa fostul Laborator de fructe confiate. Personal cunosc magazinul de peste 60 de ani. O zi buna, in An Nou si mai bun !
Asa este. Este pe stg, pe Stoian Militaru, cum mergi spre Oltenitei, la cateva sute de metri de sectia 16 Politie (pe atunci, sectia 11 Militie).
Da, acolo era statia ITB Soimus. Pe atunci nu circulau decat 12 si 17. Eu socoteam linia 12 una importanta, facea legatura cu Gara deNord, trecand prin centrul vechi si Piata Unirii.
M-am mutat in Giurgiului in 1963, in blocul 5, nr 122, unul din cele 11 blocuri cu 7 etaje. Tin minte ca blocul cu pricina are 10 etaje si la catva timp dupa inaugurare a inceput sa se incline. Parca era Turnul din Pisa.
Salutare… interesante toate povestile de aici. Despre blocul E situat chiar langa blocul care s-a inclinat, stie cineva vreo poveste? Multumesc
Cu Cornel am fost, imi place sa cred, bun prieten pana cand cariera ne-a dus pe drumuri diferite.
Este un povestitor spectaculos. Tin minte si acum compunerea lui „”cum mi-am petrecut vacantaa”” de printr-a 4-a, cand la tara, intr-o poiana a dat peste un ozn. Am fost invidios. Eu mergeam la mare si munte si intalneam, in general, doar tarani.
Povestirea trebuie privita foarte relaxat, in sensul ca int-adevar se afla in cartier. Unde? Nici nu mai conteaza. Apocalipsa dupa Cornel este cea care da culoare evenimentului. Eu locuiam la o statie de tramvai mai sus si ca in vacanta, la mine erau pietrele din caldaram tot acolo si nicu un copil nu fusese ingropat de miscarea tectonica, iar de revenit si-a revenit voarte rapid, nu intr-un an, atata timp cat in saptamana libera de scoala data dupa cutremur, am facut un grup ce s-a tot plimbat prin cenru vizionand distrugerile cu adevarat majore, povestite apoi cu aceeasi voluptate.
Dle Visan, am locuit in turnul de la Toporasi de la 10 la 31 de ani, la etajul 13 din 15, adica din noiembrie 1963 pana in octombrie 1984, stiu despre inclinarea blocului, am vazut lucrari de remediere, dar ca s-a rupt, ca pietrele zburau la cutremur, etc, povesti!
Gaseste-ma pe Facebook
Povești recente
Comentarii recente
Utilizam module cookie pentru a va oferi cea mai buna experienta pe site-ul nostru. Pentru a afla mai multe despre modulele cookie pe care le folosim sau cum sa le dezactivati accesati butonul SETARI
Confidențialitate
Bercenidepoveste.ro utilizeaza cookie-uri pentru a va oferi o experienta de utilizare cat mai buna. Informatiile cookie sunt stocate in browserul dumneavoastra si au functii precum recunoasterea dumneavoastra atunci cand va intoarceti pe site-ul nostru si ne ajuta sa intelegem care sunt sectiunile din website pe care le considerati cele mai interesante si mai utile.
Puteti ajusta toate setarile cookie-urilor folosind optiunile din stanga acestui mesaj.
Aflati mai multe despre Politica noastra de confidentialitate si Politica privind fisierele de tip cookie.