Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

vineri

4

martie 2016

1

COMENTARII

Ca un elefant in Berceni

Scris de , in categoriaJurnal de Berceni

balansoar Berceni
Transmite povestea mai departe...

 

Dezamagiri in dragoste: 1, fantezii neimplinite: 1

Bai, faza cu elefantelul, o stii? O prostie de banc, tin minte ca-l spusese Laura Balaura, cu chiu cu vai, radea intruna si se chinuia sa-mi arate cum fac baietii elefantelul, adica isi scot buzunarele pe-afara si desfac slitul. Dupa ce zicea slit se prapadea de ras, eu ma enervam si incepeam s-o fugaresc prin tot parculetul, pana se impiedica, isi rupea cojile vechi de pe genunchi sau se alegea cu niste julituri proaspete, oricum iesea cu sange si lacrimi. Daca nu iesea nasol, cu sange si lacrimi, de la bancul ala prost cu elefantelul, iesea de la tobogan, cine nu stie cum erau toboganele pe vremuri? Niste tablarii abia nituite, cu cate-o foaie desprinsa putin, suficient ca sa te agate de sort sau sa te zgarie pe o buca, iar vara tot pachidermul ala ardea ca Talpa Iadului. Cu toate astea, nimic nu ne impiedica sa-i lustruim aproape zilnic trompa. Tin minte ca avea niste urechi inalte, sau poate eram eu prea mica, ideea e ca aveam senzatia ca ma bag intr-un loc ciudat, misterios. Mi se facea frica putin, daca voiam cu adevarat, dar nu prea voiam, nu-mi place frica. Unii o considera constructiva, treaba lor, eu prefer sa nu am de-a face cu frica, ma ia cu palpitatii si ma infurii, nu de alta. Ma fac rea, cine stie ce mai iese daca ma sperii.

Tot asa, putin sinistru, era si interiorul elefantului, il vedeam sub scari, imi imaginam ca alunec cumva acolo, nu mai pot sa ies si vine Mihai sa ma salveze. Pe un cal alb, da. La varsta aia nu stiam de motociclete, asa ca preferam ca Mihai sa vina pe un cal alb, nici nu ma interesa de unde-l lua sau ce-i dadea de mancare, cum il plimba prin Berceni, ce facea cu balega, asta era treaba lui de cavaler. Treaba mea de domnita era sa intru in bucluc si sa strig Help!Help! pana cand auzea boul de Mihai, de la jocul lui de fotbal. Asta era partea buna cu imaginatia, ca nu era nevoie sa cad niciodata pe bune in interiorul elefantelului, nici nu cred ca as fi putut, era suficient sa il strig cand ma lasam sa alunec pe trompa. De auzit nu ma auzea niciodata, era prea atent la meciul lui. Ma ridicam, imi aranjam pantalonasii sau fustita, imi inghiteam un inceput de plans si ma simteam exact ca un elefant din tabla. Ma momea Laura la balansoar, dar acolo ma enervam si mai tare, ca asta a fost mereu mai slaba decat mine si nu ne puteam balansa deloc ca lumea.

Pana la urma, daca nu iesea nasol, cu lacrimi, de la bancul prost sau de la elefant, plangeam eu cat pentru toti copiii de la locul de joaca, dezamagita-n dragoste si dolofana cum eram.

Transmite povestea mai departe...

1 Comentariu

  1. andrei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *