Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

vineri

29

iunie 2018

1

COMENTARII

Ce s-a întâmplat cu Spitalul Clinic de Dermato-Venerologie de pe Calea Șerban Vodă

Scris de , in categoriaJurnal de Berceni, Povești din vremuri vechi

spitalul Scarlat Longhin
Du povestea mai departe...

Între Colegiul Național „Gheorghe Șincai” și Parcul Carol, vizavi de Crematoriul Cenușa, puteați găsi până în 2011 Spitalul Clinic de Dermato-Venerologie „Scarlat Longhin”. Acum nu mai găsiți altceva decât o ruină.

Să aflăm ce s-a întâmplat.

În povestea Spitalului „Scarlat Longhin”, pe care încerc s-o încropesc mai jos, se vor găsi câteva lacune. Sunt binevenite comentariile care mă pot ajuta să completez o filă din istoria zonei Filaret-Tineretului.

Începem călătoria în trecut cu anul 1922. De atunci datează un Plan și Ghid al orașului București conceput de V. Miorini, în care pe terenul din unghiul drept pe care-l face Calea Șerban Vodă după ce trece de Crematoriu vedem Sanatoriul de Tuberculoși Dr. Alexandrescu. Altceva nu mai aflăm din Ghid despre instituția cu pricina, însă dacă ne uităm pe o hartă a transporturilor din 1938, o să vedem că a dispărut „Dr. Alexandrescu” din denumire.

 

spitalul clinic de dermato-venerologie harta 1922

Sursa: Plan și Ghid al orașului București, V. Miorini, 1922

 

spitalul scarlat longhin harta 1938

Sursa: București, harta transporturilor 1938

 

Așa cum Maternitatea Bucur a fost construită din donația industriașului Dumitru Mociornița (despre care v-am mai povestit câte ceva aici), la fel a fost construit și sanatoriul de tuberculoși din Calea Șerban Vodă. În 1941 însă, din cauza „neplății unei ipoteci pentru care erau puse drept garanție”, familia Mociornița a pierdut imobilele din Calea Șerban Vodă 216, acestea fiind preluate de statul român. A fost folosit ca spital, mai întâi pentru armata germană, apoi pentru armata rusă.

În 1952, fostul sanatoriu de tuberculoși a devenit Spitalul Dermato Venerian, iar medicul Scarlat Longhin i-a coordonat activitatea până în 1969. Drept recunoaștere a meritelor, instituția i-a purtat ulterior numele. În cadrul spitalului au funcționat două secții de Dermato-Venerologie, Centrul de Cercetări Științifice Dermato-Venerice, un amfiteatru al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și Serviciul Radiofizioterapie și Medicină.

În 2006 și 2007 clădirile și terenurile spitalului au fost retrocedate urmașilor familiilor Mociornița și Manolescu, deși atunci când fuseseră revendicate, în 1994, aceștia nu câștigaseră în instanță. Spitalul a mai funcționat încă cinci ani într-una dintre clădiri, plătind chirie moștenitoarei Marie-Rose Mociorniţa, în timp ce anexele au trebuit să fie eliberate pentru ca familia Manolescu să intre în posesia proprietății.

În 2011 spitalul „Scarlat Longhin” a fost închis, iar activitatea a fost transferată provizoriu la spitalul de boli infecțioase și tropicale „Dr. Victor Babeș”, împreună cu o parte din personal. Clădirea a fost imediat atacată de hoții de fier care au început s-o dezmembreze meticulos. Între timp, primăria generală aviza pe terenul respectiv, la sfârșitul lui 2011, un turn de 20 de etaje și o clădire de locuințe de 6 etaje, numai că proiectul respectiv nu s-a mai concretizat.

spitalul Scarlat Longhin

Sursa: Doina Vella, pg. Facebook „Patrimoniu și Prejudecată”

În 2013, Primăria Sectorulu 4 a amendat noii proprietari cu câte 100.000 lei (un milliard de lei vechi) pentru starea terenului. Hoții de fier puseseră mâna pe gard, iar zona, plină cu structuri dărâmate și chiar cu materiale biologice care nu mai fuseseră evacuate, a fost lăsată la voia întâmplării, neîmprejmuită, deși în imediata apropiere se afla Colegiul Național Gh. Șincai.

 

În 2018, pe site-ul Primăriei Municipiului București apare un PUZ Calea Șerban Vodă 206, 208, 210-218, încă în consultare, deși etapa de avizare avea ca termen limită 09.03.2018. Probabil urmează să fie construit un ansamblu de locuințe colective și birouri, printre care și o clădire de 14 etaje. Au fost depuse sesizări către autorități pentru ca „barajul zidit de 14 etaje” să nu fie construit într-o zonă predominată de case individuale, alături de un parc, însă răspunsurile au venit sub forma unor buldozere.

harta PUZ spitalul Scarlat Longhin

 

Sursa: „Spitale dispărute ale Bucureștiului”, proiect realizat de Fundația Colegiului Medicilor din Municipiul București

Du povestea mai departe...

1 Comentariu

  1. Mihail Stanca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.