Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

luni

7

noiembrie 2016

3

COMENTARII

Cum au îngropat bucureștenii Dâmbovița de vie în ’35

Scris de , in categoriaPovești din vremuri vechi

Transmite povestea mai departe...

În 1934, traficul bucureștean sporise alarmant in fata pieței alimentare de engros din mijlocul orașului- binecunoscutele Hale Centrale, astfel încât un proiect mai vechi, de acoperire a Dâmboviței cu un planșeu de beton, a intrat în atenția Primãriei Capitalei.

Edilii voiau sã obținã astfel suficient teren pentru circulație, planșeul urmând sã fie construit „între Podul Halelor-Podul Rahova si câte 20 de metri amonte și aval de aceste poduri, prevãzându-se și o eventualã extindere a lucrãrilor, de la Podul Serban-Vodã pânã la Podul Senatului” („Monitorul Uniunei Orașelor din România”, 10 sept. 1935). Mai exact, între Piața Națiunile Unite și capãtul din josul Piețeii Unirii de astãzi, pentru cã atât Podul Rahova, cât si Podul Halelor au fost demolate în timpul lucrãrilor pentru acoperirea Dâmboviței.

Dâmbovita, anul 1926, spre Halele Centrale. In prim-plan, podul Rahova, care facea legatura între str. Selari si fosta Calea Rahovei (astazi str. Sf. Apostoli). Sursa: "Bucurestiul de altadata", Nicolae Ionescu, 2002

Dâmbovita, anul 1926, spre Halele Centrale. In prim-plan, podul Rahova, care facea legatura între str. Selari si fosta Calea Rahovei (astazi str. Sf. Apostoli). Sursa: „Bucurestiul de altadata”, Nicolae Ionescu, 2002

 

În urma unei licitații organizate în 13 octombrie 1934, primãria a încheiat un contract cu societatea „Via”, prin care aceasta se obliga sã încheie prima parte a proiectului (lucrările de construcție în beton armat pentru acoperirea Dâmboviței constând în: săpături, epuizmente, piloți, fundații, stâlpi, grinzi și nervuri, planșeu, șapă și orice alte lucrări necesare acoperirii pe lungime de 246 de metri, începând cu 20 de metri în amonte de podul Justiției și mergând până la 20 de metri în aval de Podul Halelor) pânã la 10 iulie 1935 si, lucru absolut miraculos- pentru bucureștenii de azi, chiar au reușit sa termine la timp, conform contractului.

 

"Ilustratiunea romana", 2 mai 1935

„Ilustratiunea romana”, 2 mai 1935

Scriitorul Henri Stahl nu era însã deloc bucuros de proiectul acoperirii râului, explicând în Buletinul Societãții Istorico-Arheologice „Bucureștii Vechi”, din 1935:

„Loc de bulevard este din belșug în acest București cu raza mult prea mare, cât a Parisului, și de aceea nu vãd nevoia de a acoperi Dâmbovița pentru a face un bulevard sub care sã curgã, anonimã si neagrã, Dâmbovița dulce. Un oraș fãrã curs de apa întristeazã. E și o nepioasã ingratitudine sã îngropi de vie Dâmbovița pentru cã a îmbãtrânit, pentru cã nu mai ai nevoie de dânsa. Ascundem Dâmbovița așa cum parvenitul își ascunde pãrinții pentru cã poartã straie țãrãnești.”

Cinci ani mai tarziu, acoperirea Dâmboviței devenise, dintr-o necesitate, un lux. „Monitorul Uniunei Orașelor din Romania” nota în 1940, referindu-se la propunerea de mutare a Halelor Centrale: „De vreme ce acest comerț va fi mutat, și chiar dacã se va menține piața ca un centru local de aprovizionare, încã acoperirea Dâmboviței devine inutilã”.

Sursa: "Ilustratiunea romana", 2 mai 1935

Sursa: „Ilustratiunea romana”, 2 mai 1935

Planșeul de beton a fost scos abia în timpul regimului comunist, fiind pãstrat doar cel din Piața Unirii.

 

Sursa foto sus: „Monitorul Uniunii Oraselor din Romania”, 10 sept. 1935

 

Transmite povestea mai departe...

Comentarii

  1. tari
  2. valentin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *