Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

marți

23

august 2016

0

COMENTARII

De unde vine denumirea cartierului Berceni?

Scris de , in categoriaPovesti din Berceni

Sursa: Ghid Oficial 1934
Transmite povestea mai departe...

Cautand mereu informatii despre cartierul Berceni, e inevitabil sa nu dau peste articole care explica originea denumirii facand o conexiune mult prea directa cu o ceata de husari condusă de groful Miklós Bercsényi, care s-a oprit undeva la sud de Bucureşti, în drum spre turci.

denumirea cartierului BerceniTotul se intampla in timpul Rascoalei Curutilor (1703-1711) impotriva dominatiei habsburgice, condusa de principele Transilvaniei, Francisc Rákóczi al II-lea. Dupa refuzul regelui Frantei, Ludovic al XIV-lea, de a ajuta partea ungara, armata lui Rákóczi s-a imprastiat, iar o ceata de husari, in fruntea careia se afla groful Miklos Bercszeny, s-a refugiat in sudul Bucurestiului. Domnitorul Constantin Brancoveanu le-a oferit o bucata de pamant dincolo de Manastirea Vacaresti, si astfel ar fi aparut satul Berceni, botezat dupa numele nobilului.

Numai ca lucrurile nu sunt chiar asa de simple in realitate. S-ar putea intelege ca acum 300 de ani a venit un grof maghiar cu niste soldati, pe undeva pe unde e Sun Plaza, mall-ul de astazi, s-au asezat acolo si de-atunci lumea s-a referit la pamantul respectiv ca la pamantul lui Berceni. In cazul acesta, probabil ca s-a mai asezat cu o alta ceata si pe langa Ploiesti, unde mai exista o comuna cu acelasi nume, Berceni (atestata insa documentar mult mai devreme, in 1578; asezarea a fost resedinta boierilor Cretulescu).

Nu neg ca suna palpitant, tocmai de aceea am enumerat si eu varianta cu pricina, chiar intr-unul din primele articole pe Berceni de Poveste, alaturi de alte ipoteze. Unele erau mai simple, genul de explicatii date de bunici nepotilor curiosi, cum ar fi ca pe vremuri, in zona de astazi a cartierului, erau multe paduri, adica bercuri, din maghiarul berek, sau ca pe-aici umblau cainii cu coada taiata, adica berci. Si altele, de fapt alta, pe care o consider a fi cea mai probabila explicatie pentru denumirea cartierului Berceni. 

Aproape de Bucuresti, la doar 13 km spre sud-est, exista Comuna Berceni. Denumirea ei a aparut prima data intr-un document din 21 august 1598, prin care marele armas Jupan Udrea daruia Manastirii Panaghia cateva sate, printre care si „Bercenii toti”.  Este posibil ca, in acest caz, denumirea Berceni sa-si fi avut originea in ocupatia bircilor, adica cei care strangeau birurile in acea vreme. Comuna fiind pozitionata in imediata vecinatate a orasului Bucuresti, legatura dintre cele doua asezari s-a consolidat de-a lungul timpului. Marturie sta drumul catre comuna Berceni, batut si rasbatut, pana s-a lipit de el numele Soseaua Berceni.

Dupa ce comuna Serban Voda (care se regaseste astazi in cartierele Berceni, Giurgiului si Progresul) a fost inglobata treptat in hotarele capitalei, anul 1950 a adus noua impartire administrativa in raioane, zona cartierului nostru fiind inclusa in raionul Nicolae Balcescu. Raioanele au fost inlocuite de sectoare abia in 1968. Practic, denumirea de Berceni atribuita zonei dintre Soseaua Oltenitei si Soseaua Giurgiului, a inceput sa fie mentionata abia odata cu construirea ansamblurilor de locuinte muncitoresti din microraionul Nitu Vasile (inceputul anilor ’60), continuand cu ansamblurile Berceni-Oltenitei si Sud-Berceni. Pana atunci, portiunea de teren adiacenta soselei Oltenita (pana la statia de metrou Constantin Brancoveanu) era cunoscuta drept cartierul Serban-Voda-Bellu. Zona de mai jos, unde e Piata Sudului, era cunoscuta de oameni drept Mandravela, nici urma de Berceni in alta parte decat chiar in numele soselei cu pricina, care ducea fix catre comuna Berceni.

Din pacate, sa incerci sa desfaci nodurile istoriei e uneori mai greu decat sa desfaci nodurile unui ghem care-a incaput in labutele pisicii. Chiar daca originea denumirii Berceni este inca destul de controversata, din cauza documentelor care semnaleaza existenta Bercenilor mult inaintea grofului faimos, cred ca putem sa nu ne complicam si sa spunem ca denumirea cartierului se trage de la soseaua care-i strabate o coasta.  Abia apoi, din aproape in aproape si musai trecand prin comuna vecina, ajungem la asezarea nascuta acum cateva sute de ani, numita poate dupa cei insarcinati cu stransul birurilor.

 

Sursa harta: Ghid oficial Bucuresti, 1934

Transmite povestea mai departe...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *