Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

Despre mine

Ai mei m-au învățat trei chestii când eram mică. Prima chestie, că mă numesc Marilena. A doua, că locuiesc în Berceni. A treia chestie, să scriu. Bine, și să citesc, dar astea două vin la pachet. Numele nu l-am schimbat, chiar dacă mă mai enervează uneori, când îmi spune mamaie Marinuș, de exemplu. N-am schimbat nici cartierul, chiar dacă mă mai enervează uneori, ca atunci când mi-am scrântit glezna într-o groapă. Doar scrisul l-am schimbat, printr-a șasea, când am început să înclin literele spre stânga. Mi se părea că așa încap mai multe cuvinte în povești. Nu de alta, dar îmi place să scriu povești.