Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

joi

13

aprilie 2017

0

COMENTARII

Jos ouăle roșii!

Scris de , in categoriaPovești din vremuri vechi

Du povestea mai departe...

Ian uitați, domniile voastre, ce trecea prin capul bravilor noștri înaintași – pe la 1910, când preocupările estetice feminine erau luate în derâdere… la fel ca în ziua de azi. Zicea, în revista umoristică Furnica, sub semnătura Tarascon, astfel:

Ouăle roșii sunt o invențiune femeiască, căci numai sexului frumos putea să-i vie în minte ideea curioasă de a se apuca să sulemenească ca să schimbe culoarea ouălor. Artificializarea, falșificarea naturei, este un vițiu inerent perverselor fiice ale Evei. Damele grase vor să pară slabe, cele slabe vor să dea iluzia că-s corpolente; primele recurg la tortura strângerei în corset care face să dispară excedentele cărnoase, iar secundele întrebuințează cauciucul, bumbacul, pernițele, când sunt în deficit de sân, de șolduri sau de… mă-nțelegi.

Cât despre picturomania femenină, ea este așa de înrădăcinată, încât desigur multe cucoane regretă că știința Chimiei este azi așa de înapoiată și nu le oferă mijloace de a-și vopsi decât părul, buzele, obrajii. Ele ar dori să-și poată schimba și culoarea ochilor, din negri să-i facă albaștri și din verzi căprui, ba chiar și de alte colori. Ce bine s-ar asorta, de pildă, cu o rochie „beige” niște ochi tot „beige”; ce fericită ar fi madam Cutare dacă ar fi cu putință ca să-și vopsească ochii-i negri în „kaki” ori „mauve” în ziua când și-ar cumpăra o umbreluță sau o pălărie de aceste culori.

Bazat pe acest argument, afirm că moda de a se sulemeni, de a se vopsi ouăle de Paști a trebuit să răsară întâia dată într-o minte femeiască. Mă mir chiar cum, până acum, gospodinele noastre s-au mulțumit să vopsească ouăle numai pe dinafară, și n-au găsit încă mijlocul să le falșifice și pe dinăuntru, făcând bunăoară din gălbenuș albuș și viceversa, ori transformând gălbenușul oului în albăstruș, iar albușul în griperluș, blioelectricuș, etțeteruș.

Sursa: Furnica, 06, nr. 32, aprilie 1910

Du povestea mai departe...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.