Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

joi

24

august 2017

0

COMENTARII

Lumea Penitenciarului Văcărești, văzută de Arghezi

Scris de , in categoriaClubul de lectura, Povesti din Berceni, Povești din vremuri vechi, Poveștile Mănăstirii Văcărești

Transmite povestea mai departe...

Este puțin cunoscut faptul că Tudor Arghezi a scris o carte numită „Poarta Neagră”, în care a adunat o suită de povești, imagini și portrete din experiența detenției la Penitenciarul Văcărești, adică vechea Mănăstire construită de Nicolae Mavrocordat în 1722 și demolată de Nicolae Ceașuescu în 1987. Înălțat acolo unde se află astăzi mall-ul Sun Plaza, la Piața Sudului, cel mai frumos ansamblu monastic din sud-estul Europei a fost transformat în 1864 în Închisoare oficială de stat, acolo fiind întemnițate personalități din lumea culturală și politică, precum Liviu Rebreanu, Ioan Slavici, Corneliu Zelea Codreanu, Ioan Slavici, dar și criminali și tâlhari cu nume precum Brandabura, Jurubița sau Colea Marinarul.

Cât despre Tudor Arghezi, cel care a fost numit cu drag de primii bercenari „delegatul mahalalei Mărțișor”, el a fost încarcerat la Văcărești în perioada 1918-1919, pentru articolele scrise în Gazeta româneasca în perioada de ocupație germană din Primul Război Mondial. Jurnalul detenției este scris într-o limbă aspră, corozivă și mușcătoare și creionează o lume de un grotesc straniu, un infern vag rizibil în care întâlnești tipologii din cele mai deosebite.

Funcționarii de la Văcărești

Directorul pușcăriei

„Primește, seara, raportul primului gardian, cu o înfățișare de idol deranjat și ochii lui, privind pieziș, măsoară vârful mustăților urcate la nivelul pleoapelor și încheie acest act de autoritate, primitoare de omagiul celor mici, cu blagoslovenia unui sacramental:

-Bine! poți să pleci.

La care, adeseori, adaogă în șoaptă o dojană referitoare la ceea ce se cheamă în stilul decent mama și capătă în genul apostrofal forma lexică mă-tii.”

Contabilul 

„Contabilul se bucură de o situație independentă în închisoare și atârnarea lui de directorul local este iluzorie. Trece și salută, de la birou acasă și de acasă la birou, printre copacii închisorii, întotdeauna pe același drum, fără o abatere de un pas în dreapta sau stânga. E ca un proprietar de moșie care a contractat cu Dumnezeu o recoltă constantă și care se simte garantat.”

Grefierul 

„Grefierul, înalt cât o scară de zugrav de fațade, cu picioarele imens de lungi, ras la față și pletos în creștetul capului, e un cumulard care iscălește registrul de ieșire, cântă din mandolină și scrie poezii. Nesatisfăcut în ce privește arta, dar bun funcționar, sătul de meserie, sufletul grefierului simte îmboldirile academice și are impresia nestrămutată că ar putea să fie un mare poet sau romancier.”

Telefonistul de noapte

„Telefonistul de noapte, o păpușă cu mustăți, cu capul de faianță, se bucură de farmecul unui nume de insectă sau de societate anonimă medicamentoasă, Mandravela, frate cu negustorul de la răspântia Văcăreștilor cu șoseaua. Merge sărind ca un vrăbioi și te face să crezi că e purtat de niște picioare foarte scurte, a căror deschizătură măsoară un unghi egal, de o palmă.”

 

Deținuții de la Văcărești

Legătorul de cărți care își omorâse amanta se consola cu faptul că nu fumase niciodată în viața lui.

Șchiopul, mare crai, cu ciorapii ostentativi. Când îi dă jos, fața lui exprimă „o bucurie de curmală care și-a evacuat sâmburele ce-o înțepa.”

Măria Nichifor, slugă acuzată că ar fi furat haine de la stăpâni, a născut primul prunc al închisorii. La botez au venit toți deținuții și au dăruit pruncului care ce-a avut. Mitică lăutarul, o vioară, falsificatorul de bani, un ban de argint adevărat, iar alții „mărgele din miez de pâine, colorate cu scursoarea burlanelor de pe acoperișurile vopsite”, și linguri de lemn scobite la ocnă.

Mitică lăutarul fură cu pasiune rufe puse la uscat pe frânghii.

 

Întâmplări de la Văcărești

Un gardian își pierde degetul cu verigheta în camionul închisorii, un deținut evadează, nebunul Balaban cere să-i fie puse muște în mâna dreaptă, iar țăranul Petre Gatui moare după 14 zile de post negru, fără pâine și fără apă. În registrul închisorii scrie că a murit „de melancolie”. Unii își fumează scrisorile, alții fură mâncare. Copilul Măriei Nichifor moare pentru că femeii, găsite nevinovată, i-a întârziat 15 zile mandatul de eliberare din pușcărie.

 

 

 

Transmite povestea mai departe...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *