Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

vineri

17

august 2018

1

COMENTARII

Mandravela în literatură

Scris de , in categoriaPovestile Mandravelei

mandravela in literatura
Du povestea mai departe...

Despre Mandravela, răspântia blestemată, situată la întretăierea a trei drumuri, unul care ducea la casa de nebuni a lui Obregia, altul la pușcăria Văcărești și altul la cimitirul Bellu, știe tot bercenarul. Ba chiar știu și bucureștenii altor cartiere despre Mandravela, că i se dusese buhul, cu cârciuma aceea a lui Costică Alexandrescu, unde trăgea tot felul de lume, ori de prin mahala, ori din centrul orașului, dar și de la pușcăria de-alături, niște oameni care nu se dădeau în lături de la nimic și erau gata, la o adică, să se întoarcă a doua zi la mititica, dar măcar să știe că au tăiat pe vreunul care i-a scos din sărite taman când își beau vinul.

Și pentru că Mandravela -la denumire mă refer- are o sonoritate aparte (apropo, cuvântul este un regionalism cu sensul de minciună, intrigă), câțiva scriitori l-au inclus în cărțile lor, motiv pentru mine să țopăi încântată de fiecare dată când descopăr câte-o „mandravelă” prin lecturi. Iată câteva dintre cărțile în care puteți găsi referiri la Mandravela (actuala zonă a Pieței Sudului):

 

Rodica Ojog Brașoveanu, „Plan diabolic”

 

Faimoasa scriitoare de romane polițiste, Rodica Ojog Brașoveanu, supranumită Agatha Christie a României, a plasat un personaj, pe Ciubaba (cică era vestit, nu știu dacă ați auzit despre dumnealui) în mahalaua Mandravela.

 

— Ştii cine a fost tata, părinte? Faimosul Ciubaba. Spaima mahalale­lor! Mafoame, Lică Chioru, de la el au învăţat meserie. Fireşte, pentru dumneata numele astea nu spun nimic. Vin dintr-o lume apusă. Lumea cuţitaşilor, a barbugiilor şi a hoţilor. M-am născut printre ei, în miros acru de murături deşertate primăvara pe maidan, de gunoi, şi flori de ciulini răsărite la margine de drum. Tata tăia în Mandravela. Asta se întâmpla prin ’30-‘4O.

Preotul îşi încruntă sprâncenele:

— Ciubaba, parca am citit ceva pe vremuri.

— Urlau ziarele! Uscase samsarii şi cherestegii. Po­liţia înnebunise că­utându-l. Abia în ’42 l-au prins. Numai că înainte de a-i pune cătuşele, tata luase în cuţit trei comisari. Douăzeci de ani a tăiat sare.

— Îngrozitor…

— Când a ieşit, era o epavă. Treptat, a început să dea semne de seni­litate.

Se uită la bătrân. Decupa hârtie şuierând încetişor.

— lată ce a ajuns cel mai vestit caramangiu din Mandravela! Nu, nu-l condamn, părinte. Dacă ai cunoscut mahalaua aşa cum arăta odată nu ai dreptul să condamni. De la mizerie la disperare, era un singur pas. Iar ur­mătorul, în afara legii. Mahalaua da procentul cel mai ridicat de prostitua­te, hoţi şi ucigaşi. Visul tuturor? Să evadeze cât nu e prea târziu.

 

Eugen Barbu, „Groapa”

 

Despre Mafoame, pe care l-am întâlnit mai sus, în cuvintele Rodicăi Ojog Brașoveanu, povestește și Eugen Barbu în „Groapa”, care recreeazã atmosfera sumbrã și fetidã a mahalalei Cuţaridei (Parcul Cireșarii) de astãzi. Și mai spune dumnealui și despre Mandravela, astfel:

 

„De paşte, i-a pornit starostele la tiribombe, în Mandravela. O luase şi pe Didina, s-o plimbe, să mai ia aer. Au trecut Cuţarida târându-şi caroasele. În grădini înfloriseră corcoduşii şi merii. Un miros greu, dulce, stăruia peste câmpul verde. Spre Tarapana, tăia primăria nişte străzi noi şi lucrătorii abia ridicau maiele grele cu care băteau pietrele, în grămezile de nisip dormeau femeile venite cu ei. Soarele ardea.

– Ce bună ar fi o baie! spuse Paraschiv.
– De, c-o să mergem acu-acu, făcu Gheorghe.
Ibovnica trecu pe lângă gardurile văruite şi culese un braţ de liliac. Floarea lui mică,

bătută, albastră cum era cerul în dimineaţa aceea, se mişca uşor în vânt. Mînă-mică sugea o creangă de măr şi sucul bun îi rămânea în gură. Închisese ochii şi umbla în neştire.

– Bine mai e! oftă şi Stăpânul.

Prin iarba grasă a maidanului mişunau gâze albastre, cu aripi străvezii. Câte un bâzoi de muscan se arunca în aer şi cădea ameţit. Din cartiere se ridicau zmeie portocalii, cu cozi lungi, şi se auzeau cum le trosnesc spetezele.

Au ajuns pe la patru. Moşii se întindeau într-un colţ al Mandravelei şi auziră de departe tromboanele şi lăutarii. Zarvă mare şi lume, grenie. Numai fuste în altiţe şi floricele. Gheorghe puse ochii pe cizmele ardelencelor. Astea aveau figuri sănătoase şi huiduma se dădea în vânt după ele. Le apuca pe la spate de cozi. Fetele ţipau speriate şi-l băgau în neamul mă-si. Paraschiv căsca ochii la bărci, cu privirile sub fustele ălor de se legănau.

Întâi i-a dus Bozoncea la o cârciumă şi-au cerut pui fripţi, au băut câteva kilograme de vin şi mai cu inima plină au ieşit şi ei să petreacă. S-au suit în lanţuri. Acolo cânta o fanfară pe nişte bănci, şi vreo şase neisprăviţi împingeau sus spiţele de lemn ale roţii uriaşe. Ţipa Didina de plăcere când o învârtea Stăpânul deasupra capetelor celor de jos. Sub ei, mulţimea pestriţă se înghesuia la jocurile de noroc. Ţiganca simţea cum se învârteşte tot pământul acela, cum se apropie şi se depărtează şi vântul, dezvelind-o. În salturile mari ale scaunelor care se smuceau, îl vedea când deasupra, când dedesubt pe Paraschiv, privind-o cu ochii lui verzi ca veninul. Pungaşul şedea aplecat peste lanţul scurt de la mijloc, şi ei i se păru o clipă că o să cadă de acolo, lunecând de pe lemnul lustruit. Roata se învârtea tot mai repede. În urechi avea un vâjâit surd, ca la gârlă, când se scufunda în apă, şi auzea răsuflarea scurtă a ibovnicului, care-i ţinea cu palmele leagănul îngust. Ucenicul desfăcuse braţele şi se arunca dintr-o parte, valvârtej. Scaunul lui trecu pe lângă al starostelui, fierul îndoit de dedesubt se încorda şi scârţâi.

– Ţi-e frică?  strigă el de sus.
– Nu, răspunse ţiganca, râzând cu toată gura.”

 

Stelian Tănase, „Moartea unui dansator de tango”

 

Scriitorul Stelian Tănase ne spune și el câte ceva despre Mandravela și câinii ei turbați în romanul său despre Gogu Vrabete, dansatorul supranumit „Tango”, din Bucureștii anilor 40.

 

„Era o primãvarã plinã de mirosuri, splendidã. Morții au fost fericiți în asemenea peisaj. Nu le ducea el grija. Serviciile lui Gogu, perfecte. S-a dedicat trecerii pe lumea cealaltã a sufletelor neîmpãrtãșite. A trecut mulți dincolo. Coana Zuzi proba niște pantofi albi, sã meargã la o nuntã. A lovit-o suflul la tejghea. Jean se tundea la frizeria lui Take, cînd a fost aruncat în oglindã și n-a mai revenit. S-a zis cã o avea amantã pe Tuți, modista sfîșiatã de cîini turbați la Mandravela. Fetele de la pension traversau bulevardul fluierate de un cîrd de liceeni cînd au devenit un rest. Totul a durat o clipã. Surorile Mendelsohn se duceau la cimitirul Filantropia sã-și vadã iubitul. Le regula pe amîndouã. Și ce dacã! L-au gãsit tãiat de tramvai. Bre, și au traversat orașul ca sã dea nas în nas cu moartea. Suflul bombei le-a gãsit pe banca de piatrã, bîrfind ofițerul de roșiori amintit. ”

 

Sursa foto: Ilustrațiunea română, 30 Octombrie 1935

 

Du povestea mai departe...

1 Comentariu

  1. Calluianu emilia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.