Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

marți

15

noiembrie 2016

0

COMENTARII

Omul care a adus cartea 15 ani e fascinat de aleile Cimitirului Bellu

Scris de , in categoriaClubul de lectura, Povesti din Cimitirul Bellu

Cimitirul Bellu
Transmite povestea mai departe...

cartedebucatiStiți cine locuieşte vis-a-vis de Cimitirul Bellu, şi se plimbã cu soția de mânã printre cavourile şi monumentele fascinante, cercetând epitafurile sau, pur şi simplu, bucurându-se de nostimele întâlniri cu veverițele jucãuşe? Nimeni altul decât omul care a adus cartea timp de cincisprezece ani, într-o emisiune televizatã care a încântat milioane de români (si care a fost, din nefericire, anulatã la sfârşitul anului trecut), scriitorul şi criticul literar Dan C. Mihailescu.

În „Bucureşti, carte de bucãți„, volum apãrut în 2003, Dan C. Mihãilescu povesteşte cu drag despre anii când, locuind pe Soseaua Giurgiului, „a prins Valea Plângerii” şi s-a „dat cu sania pe Cocioc înainte de a se amenaja acolo Parcul Tineretului, fãcând curse cu bicicleta pe dealul Crematoriului„. Pentru Cimitirul Bellu are sentimente din cele mai tandre, preferându-l în locul altor cotloane bucureştene:

Va rog sã mã credeți cã nimic nu-i mai inviorãtor, mai aducãtor de seninãtate si despovãrare decât o plimbare calmã, detaşatã, familiarã si ghidatã de curiozitate istoricã în Bellu. Poti colinda cu sufletul plin şi ochi estet în perimetrul Armeneasca-Dionisie Lupu, poți sã bați Cotrocenii cu pas boieresc, sã-ți epatezii tinerii prieteni cu poveşti despre marea zonã a bordelurilor din Dudesti, Calea Vãcãreşti si Crucea de Piatrã pân’la Mioara, ori sã-ți lasi imaginația sã chiuie-n tãlpile goale când treci prin Delea Veche, prin Ferentari, pe Moşilor sau Obor, la Câmpul lui Eliad, însã aşa o liniste bogatã, asa o nobilã tristețe, atâta cumsecãdenie cu blazon si atâta bizarerie pe metru pãtrat ca în Bellu rar vei gãsi.

Una dintre plãcerile deosebite de altãdatã era, pentru scriitor, sã meargã sâmbãta în Bellu şi sã se lase hrãnit cu colivã de „vãduvele impozante”. Alta, mai de actualitate, este sã se delecteze citind epitafurile, sã compare epocile dupã cele câteva cuvinte lãsate mãrturie eternitãții de fiecare „locuitor” al cimitirului, în mici exerciții de „epitafologie comparatã”, însã deplânge dinamismul cimitirului Bellu, generat de revendicarile si vânzãrile care fac, treptat, loc unor „viloaie” si înlocuiesc numele vechi cu cele noi: „Mi-e teamã cã, peste câteva decenii, nu vom mai avea morți de elitã decât din secolul XX.”

În încheiere, vã las cu îndemnul lui Dan C. Mihailescu, omul care aduce în continuare cartea, doar cã… la o altã orã şi-ntr-un alt loc (puteți viziona noul format de emisiune aici: Cartea de la ora cinci).

Vă rog să mă credeţi că nimic nu-i mai înviorător, mai aducător de seninătate şi despovărare decât o plimbare calmă, detaşată, familiară şi ghidată de curiozitate istorică în Bellu.

 

 

 

 

 

Transmite povestea mai departe...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *