Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

joi

30

iunie 2016

2

COMENTARII

Oracolul din Berceni. În copilãrie, care era locul preferat din cartier?

Scris de , in categoriaCopilaria in Berceni

baza sportiva romprim 2
Transmite povestea mai departe...

Gata, îmi fac oracol! N-am avut decât unul, printr-a patra, si toata distractia s-a sfârsit când i-am dat si mamei sã completeze în el. L-a citit, a aflat exact ce nu trebuia despre mine si prietenii mei, si nu stiu exact care a fost soarta caietului de matematicã, plin de poze cu actori de prin almanahuri si revista Femeia, cert e cã a dispãrut.

Dar ce-mi mai plãcea sã decupez pozele si sã le lipesc, aveam lipicul ãla care mirosea incredibil de apetisant, ba chiar era si bun la gust (e cineva care nu a mâncat lipici vreodata?) Cât despre întrebãri, aveam grijã sã le scornesc cât mai nãstrusnice si obrãznicute. De aceea Idem-urile mã enervau la culme, nu i-am înteles niciodatã pe cei care ori se asemãnau atât de mult cu prietenii lor, ori nu aveau chef sã  se gândeascã la un alt rãspuns, si mâzgãleau pânã la urmã un Idem 13 banal.

Asa cã, asteptând zilele trecute metroul, mi-a trecut prin cap sã-mi fac din nou un Oracol. De ce nu? Ar putea fi chiar amuzant, mai ales dacã scrieti si voi câteva rânduri în el.

O sa rãspund, împreuna cu voi, la câte o întrebare pe sãptãmânã. Cum ar fi cea din titlu:

In copilãrie,  care era locul preferat din cartier? 

baza sportiva romprim1Simplu, stadionul Romprim, de pe Oltenitei 195. Sub tribunele de pe partea mai îndepãrtatã de sosea erau niste containere mari metalice, care se legãnau zgomotos, spre marea plãcere a copiilor din vreo câteva zeci de blocuri. Cum apãrea plictiseala în fata blocului, cum o zbugheam  „sa ne dãm pe butoaie”.

Pe stadion erau douã terenuri: unul mare si unul mic. Pe cel mic veneau bãietii din cartier sã joace fotbal, absolut indiferenti la gãlãgia intentionatã pe care o fãceam noi, fetele, de pe margine sau din tribune, ca sã le atragem atentia. Soldatii din unitatea militarã alaturatã aveau uneori în grijã terenul cel mare, udau gazonul sau nu stiu ce naiba fãceau ei pe acolo, dar toatã ziua bunã-ziua îi vedeam. Ei aveau douã mari avantaje: uniforma si statutul ãsta incitant de militar, care fãcea furori printre noi. Dan m-a cucerit definitiv când, dupã ce sãrisem clandestin gardul pe teren, m-a escortat ca un gentleman afarã prin tunelul acela pe unde treceau jucãtorii.

Când am început liceul am rãrit vizitele pe stadion. Descoperisem centrul orasului, Cismigiul si treptele Teatrului National. Printr-a zecea deja nu mai vedeam de la balcon stadionul, din cauza unui bloc construit parcã în ciuda mea.

Pânã zilele trecute, când m-am dus sã-mi revãd locul preferat si sã-l întreb de sãnãtate. Arãta bine. E teren privat acum, nu mai poti bãnãnãi toatã ziua prin tribune sau aiurea, prin diverse cotloane. Butoaiele au dispãrut, soldatii îsi vãd de treabã la unitatea lor, iar eu… nu pot decât sã-mi mai amintesc una, alta.

Acum e rândul vostru. Ia spuneti, dragii mei bercenari, care era locul vostru preferat din cartier?

Transmite povestea mai departe...

Comentarii

  1. diana
  2. oana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *