Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

luni

18

septembrie 2017

0

COMENTARII

Pe urmele Mănăstirii Văcărești

Scris de , in categoriaPovești din cartierul Văcărești

manastirea vacaresti coloana
Du povestea mai departe...

Am fost sâmbătă la Muzeul Național de Istorie ca să văd brățările dacice și, până să ajung la ele, am dat cu nasul de un fragment de coloană din Mănăstirea Văcărești. Am făcut imediat o poză acelei rămășițe stinghere, una din puținele care au supraviețuit delirului distrugerii celui mai mare ansamblu monastic din țară, eșuând pentru a mia oară în înțelegerea unor fapte mai prejos de orice rațiune.

Mănăstirea Văcărești, cea mai frumoasă mănăstire ortodoxă din sud-estul Europei, a avut parte de o moarte lentă și chinuitoare, de la sentința de demolare semnată de Nicolae Ceaușescu în anul 1984, până la nimicirea ultimelor părți ale ansamblului monastic, biserica și galeria estică, în ianuarie 1987. Construcția, care îmbina grațios elemente de stil brâncovenesc cu motive baroce, a fost ridicată de domnitorul fanariot Nicolae Mavrocordat între 1716-1722, fiind transformată în Închisoare oficială de stat în anul 1864.

Din ordinul absurd al lui Ceaușescu, pe care nu l-au putut îndupleca nici memoriile și protestele unor personalități ca Geo Bogza, Constantin Noica, Mihai Șora, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, nici protestele citite la „Europa Liberă”, nici propunerile unor soluții prin care să se evite demolarea edificiului, pe Dealul Văcăreștilor s-a dus o luptă murdară, între buldozere dințoase și coloane cu solzi în piatră, între macarale cu ghiulea și picturi murale de o rară frumusețe, între sminteala unui conducător grandoman și istoria neiertătoare a unei țări.

Dintr-o construcție care putea fi renovată și în care începuse să se întrevadă farmecul de altădată, dinainte să-și îndeplinească ingratul rol de penitenciar, dar care a fost pusă mișelește la pământ, nu au rămas decât frânturi împrăștiate prin muzee, la Mănăstirea Stavropoleos și la Palatul Mogoșoaia. Și nu e de mirare că atunci când dai ochii cu una din aceste frânturi prețioase, tresari și uiți, pentru o clipă, chiar și de faimoasele brățări dacice care valorează sute de mii de euro.

manastirea vacaresti coloana

 

Sursa foto Mănăstirea Văcărești: www.crestinortodox.ro

Du povestea mai departe...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.