Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

joi

15

iunie 2017

2

COMENTARII

Piața Unirii și demolările din anul 1986

Scris de , in categoriaPovești din anii comunismului

Du povestea mai departe...

În vara anului 1986, Piața Unirii a suferit o imensă transformare, dintr-un spațiu central plin de edificii cu valoare artistică și istorică, într-o simplă zonă comercială lipsită de farmecul vechiului complex de hale.

Construcția Bulevardului Victoria Socialismului și celelalte planuri de sistematizare ale orașului au dus la demolări și transformări ale reperelor binecunoscute: Hala Unirii, biserica Sf. Ioan și Magazinul Unirea.

Astfel, biserica Sfântul Ioan Nou (din sec. XVIII) a fost mutată prin translație cu 23 de metri, după metoda inginerului Eugeniu Iordăchescu, apoi a fost încătușată între betoane, prin construirea unui bloc nou pe colțul vizavi de magazinul Unirea. Fațadele magazinului încă mai erau pe-atunci cele originale, din aluminiu și sticlă, dar urmau să fie curând modificate pentru a se alinia esteticii noilor blocuri. În ce privește Hala Unirii, construită în 1872, aceasta a fost ultima demolată din piață.

În revista Uniunii Arhitecților din România, doamna Mariana Croitoru povestește:

„Demolarea s-a desfășurat treptat, pe parcursul verii anului 1986. Inițial, s-a scos tabla de pe acoperiș. Ulterior, s-a demontat structura metalică. Pe toată această perioadă, hala a conviețuit, ca un martor tăcut al trecutului, cu noile blocuri ce se ridicau amenințător în jurul pieței, până într-o zi, când a dispărut.”

Halele Centrale, 1869-1872 Sursa: "Bucurestiul european", de Bogdan Andrei Fezi

Halele Centrale  Sursa: „Bucurestiul european”, de Bogdan Andrei Fezi

 

Piața Unirii înainte de demolare 1984 Sursa: "Bucuresti-Arhipelag. Demolarile anilor '80", autor Cristian Popescu, via tramclub.org, user rosetti61

Piața Unirii înainte de demolare 1984
Sursa: „Bucuresti-Arhipelag. Demolarile anilor ’80”, autor Cristian Popescu, via tramclub.org, user rosetti61

 

Magazinul Unirea

Magazinul Unirea cu fațadele originale, 1985 Sursa: București, monografie, Ed. Sport-Turism

 

 

Desfacerea acoperișului Halei Unirii, vedere de la baza Dealului Mitropoliei Foto credit: Mariana Croitoru

Desfacerea acoperișului Halei Unirii, vedere de la baza Dealului Mitropoliei
Foto credit: Mariana Croitoru

 

Hala Unirii nu mai este, Biserica „Sf. Ioan Nou” a fost ascunsă, Magazinului Unirea îi va fi modificată fațada. Foto credit: Mariana Croitoru

Hala Unirii nu mai este, Biserica „Sf. Ioan Nou” a fost ascunsă, Magazinului Unirea îi va fi modificată fațada.
Foto credit: Mariana Croitoru

 

Foto credit: Mariana Croitoru

Foto credit: Mariana Croitoru

Foto credit imagine principală: Mariana Croitoru

Du povestea mai departe...

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.