Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

luni

21

mai 2018

0

COMENTARII

Poante de la Săptămâna interbelică a Cărții

Scris de , in categoriaPovești din vremuri vechi

Săptămâna Cărții
Du povestea mai departe...

Prin anii 30, zilele din preajma Sfântului Constantin erau dedicate cărților. Evenimentul literar „Săptămâna cărții” fusese instituit de Regele Carol al II-lea în 1933 și devenise un bun prilej pentru ca doamnele elegante ale Bucureștiului să își facă noi toalete, iar scriitorii să se pieptene, să-și pună pantalonii călcați la dungă și să tipărească noi cărți. Orașul se umplea de afișe care vesteau evenimentul și chilipirurile dedicate împătimiților literaturii:

Rabat de 20% ca să cetiți mai mult!

În 1933 „Săptămâna cărții” s-a ținut în holul Teatrului Național, iar în 1934 în sala cea mare a Cercului Militar. Locul nu conta atât de mult, chiar dacă mai erau unii cârcotași cărora nu le convenea, vezi doamne, că n-aveau voie să fumeze la Cercul Militar, pe când la Teatru da. Standurile editurilor erau amenajate cu grijă, iar duduile se năpusteau pe câte-un scriitor mai la modă de ziceai că-i vreun campion sportiv, nu un romancier pe care o simplă foaie albă de hârtie îl putea speria mai abitir decât răgetul unui leu sau pocnetul unui pistol.

Nici faptul că însuși Regele Carol al II-lea deschidea evenimentul nu era cine știe ce. Scriitorii îl așteptau înșirați pe două rânduri, față-n față, certându-se până-n ultimul moment.

Ia-ți, domnule, alt vizavi, că mă plictisești!, zicea câte unul…

Toanele scriitorilor, bârfele și înțepăturile pe care și le aruncau unii altora însă, acestea erau sarea și piperul evenimentului literar.

Ion Minulescu, de exemplu, era nițeluș cam scârțar, dacă e să ne luăm după scriitorul și gazetarul Mircea Damian.

“La un raion pe care și l-a aranjat singur, Minulescu stã pe scaun ca un patron, cu familia lângã el.

-Nu rãsfoi cartea, domnule! strigã, apãrându-și marfa cu palmele desfacute. C-o murdãrești. Ce! cartea e stambã, s-o pipăi? Sau cauți poze? Poze nu are…”

Unii scriitori se arătau pătrunși de propria importanță, alții se purtau de parcă ar fi vândut verze. Mircea Eliade, de exemplu, care dăduse deja lovitura cu romanul Maitreyi, oferea plictisit autografe, în timp ce N.D.Cocea, francmason activ și simpatizant al comunismului, își fãcea -surprinzător! -o publicitate agresiv-capitalistã:

„-La mine, bãieți, la mine… La mine, doamnelor și domnilor… Marfã bunã…”

Cât despre manierele domnilor scriitori, ce să zic. Niște bârfitori de prima mână. Păi, e frumos, mă-ntreb, să zici despre o femeie că are capul cât un butoi de bere? Sau cât un dovleac de baltă? Păi nu, nu-i frumos, și mi-aș fi dorit ca stimații scriitori să țină cont și de coafură înainte de a face astfel de afirmații. O tunsoare nepotrivită poate denatura complet proporțiile unui cap altfel cât se poate de normal…

Marta Radulescu

Faptul că victima celor doi scriitori era Marta Rădulescu, o domnișoară căreia gramatica îi făcea oareșcare dificultăți, iar gurile rele ziceau că de fapt tatăl dumneai i-ar fi scris toate cărțile, nu le scuză comparațiile jignitoare.

„-Are cap frumos.

-Frumos? Daa? Poate sã fie frumos un cap de femee cât un butoi de bere?

-Exagerezi.

-Recunosc. Dar recunoaște și tu cã este cât un dovleac de baltã. Si cu basca aia…parcã e confecționatã dintr-o fațã de plapomã, roșie. Nu vezi cum sclipește?

-Ba vãd…Dacã așa îi place ei…Este originalã…

-Sigur…originalã…

Și bãtând cu piciorul în ciment:

-Dar rochia? Se vine aici, pe ploaie și la ora 12 ziua, cu rochie de seratã?… Idiotule!”

 

Și tot pe biata Marta Rădulescu a apostrofat-o Mircea Damian că s-ar fi izmenit prea tare.

 

„-De ce nu râzi ca oamenii?

-Cum adică?

-Așa, ca oamenii… Crezi că ești mai interesantă dacă te sclifosești?”

 

Așa treceau zilele din Săptămâna Cărții, cu răutăți și bârfe, cu autografe și zâmbete, cu frizuri lucitoare și grupuri de cochete în căutarea celor mai tineri și de succes scriitori. Unii făceau reduceri mai mari decât cele afișate, și-atunci se supărau cititorii:

„Rabatul e de 20%. Pentru ce oferi cu 50%. Sau e faliment? Puteai să le vinzi la kilogram, pentru măsline…”

Cum o dădeai, cum o-ntorceai, cu greu puteai mulțumi pe toată lumea. La fel e și azi pe la târgurile de carte, deși sunt sigură că nu se mai fac poante ca-n vremurile de demult.

 

Săptămâna cărții

Sursa: „Suflet candriu de papugiu”, de Radu Anton Roman

 

Sursa citate: „București”, Mircea Damian

Du povestea mai departe...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.