Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

miercuri

20

aprilie 2016

3

COMENTARII

Povestea lui Bezviconi, istoricul nevoit să lucreze ca portar la Cimitirul Bellu

Scris de , in categoriaPovești din anii comunismului, Povești din cartier Berceni, Povesti din Cimitirul Bellu

portarul bellu
Du povestea mai departe...

Pe lumea asta sunt oameni și oameni. Oameni care, de exemplu, asistând înlăcrimați la înmormântarea interlopului Fane Spoitoru, scuipă semințe pe mormântul lui Aurel Vlaicu, și oameni care, nevoiți să se angajeze portari la Cimitirul Bellu, cercetează inscripțiile funerare, monumentele, sculpturile, apoi scriu lucrări de o importanță covârșitoare pentru istoria țării.

Cum, nu cunoașteți decât oameni din prima categorie? Normal, puterea lor stă în număr și indiferență. Tocmai de asta vreau să vă spun astăzi povestea unui om din a doua categorie, de fapt a singurului om din a doua categorie (mă îndoiesc să mai fi înregistrat istoria și alți istorici portari de cimitir). Este vorba despre Gheorghe Bezviconi, un istoric, genealogist și heraldist fără de care o parte a trecutului nostru ar fi rămas acoperită de colbul nepăsării și, bineînțeles, de coji de semințe. Iar noi am fi horcăit acum, puțin mai mult, ca un popor neatent și dezrădăcinat, care nu mai găsește drumul spre casă și spre părinți.

Povestea lui Gheorghe Bezviconi a început în 1910, într-o zi de aprilie, luna Berbecilor neobosiți, încăpățânați și entuziaști. A publicat primul articol la numai 17 ani, iar o parte din cunoștințele de istorie si le-a obținut de la cursurile lui Nicolae Iorga, Bezviconi fiind de fapt un autodidact. A scris mii de pagini, într-o căutare febrilă a adevărurilor istorice iar munca sa a fost apreciată în presa străină și de către societățile academice.

În anii dportar la Cimitirul Bellu Gheorghe Bezviconiictaturii comuniste, ca multe alte figuri proeminente ale culturii românești, Gheorghe Bezviconi s-a trezit aruncat în malaxorul persecuțiilor politice, dar a avut „noroc” că nu a ajuns în pușcărie.

Mihail Roller, preşedintele Academiei Republicii Populare Române, l-a exclus din Institutul pentru Studiul Istoriei Universale, unde era extrem de prețuit de Nicolae Iorga, iar partidul i-a oferit postul de… portar la Cimitirul Șerban Vodă- Bellu. Acolo, istoricul Bezviconi a devenit Domnu’ Gheorghiță, a învățat să traga clopotul și a continuat neistovit cercetările, cu toate neajunsurile întâmpinate.

Bezviconi a înțeles încă de-atunci că Cimitirul Bellu este amenințat de o mare primejdie, aceea a distrugerii. Fie că distrugerea urma să vină odată cu tăvălugul comunist sau cu necuviința profanărilor ocazionale, Bezviconi și-a asumat rolul ingrat de salvator al istoriei celui mai faimos cimitir bucureștean, închegând din sutele de notițe secrete un inventar genealogic al celor dispăruți, precum și o reconstituire a monumentelor de artă și arhitectură.

Savantul a murit în 1966, iar soția acestuia, Tatiana Bezviconi, a completat și a adus la zi volumul, încercând să-l publice. Câteva exemplare din lucrarea  „Necropola Capitalei” au văzut lumina tiparului în 1972, fără fotografiile pe care jurnalistul Paul Filip le făcuse în Bellu (tot pe ascuns, pentru că așa se fac lucrurile bune, pe ascuns) la rugămintea lui Bezviconi. Abia în 1997 a fost publicată, la Chișinău, în format de dicționar enciclopedic.

Cum spuneam, pe lumea asta sunt oameni și oameni. Oameni cu povești și oameni care scuipă semințe pe povești.

 

Du povestea mai departe...

Comentarii

  1. daniela
  2. dana
  3. oana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.