Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

Cimitirul Bellu Archive

luni

30

octombrie 2023

1

COMENTARII

VIDEO: Răscrucea blestemată – „Și unde vrei să mergi? La balamuc, la pușcărie sau la cimitir?”

Scris de , in categoriaMănăstirea Văcărești și poveștile ei, Povești din cartier Berceni, Povești din jurul Berceniului, Povești din vremuri vechi

Răscrucea blestemată

Dacă tot bate Halloween-ul la poartă, ar trebui s-o spunem p’a dreaptă. Berceniul este cunoscut acum pentru că înainte de a se numi oficial așa și a deveni un cartier de care „ori „îți place, ori te temi” (bau!), lumea care trecea acum muuulți ani prin zonă se pomenea la „Răscrucea blestemată”  dintre Spitalul de nebuni, Cimitirul Bellu și Închisoarea Văcărești. Așa că parcă vizualizez o discuție între oamenii vremii, unul întrebându-l pe altul: „Și unde vrei să ajungi, la balamuc, la pușcărie ori la cimitir?”. Horror, nu? Știți deja că licența „Răscrucea blestemată” nu îmi aparține, dar mi-am adus aminte […]

miercuri

15

mai 2019

0

COMENTARII

Noaptea Muzeelor 2019

Scris de , in categoriaMusai de vizitat in Berceni, Povești din jurul Berceniului

Noaptea Muzeelor 2019

Știu ca până vineri o să plouă foarte mult, cel puțin așa ne anunță Busu la televizor. Dar dacă sâmbătă o să stea un pic dușul ăsta, atunci e numai bine. Pentru că tot sâmbătă (18 mai) are loc Noaptea Muzeelor 2019. Și-s destule locuri care ne așteaptă pașii în sectorul 4, destule muzee care ne invită să le trecem pragul. Măcar o dată pe an, zic. Nu mai lungesc vorba. Mai jos, aveți harta Nopții Muzeelor 2019 în format digital, care vă va ajuta să vă orientați. Hartă – Noaptea Muzeelor 2019 în format digital  

marți

29

mai 2018

3

COMENTARII

Preotul făcător de minuni de pe Olteniței

Scris de , in categoriaPovești din cartier Berceni

minunile de pe Olteniței

Prin 1931, pe șoseaua Olteniței, chiar peste drum de cimitirul Bellu, începuseră să se petreacă minuni. Nu pot să zic că erau niște minuni de să stea mâța-n coadă, nu apărea Fecioara Maria pe cer, nu levitau credincioșii și nici nu plângeau icoanele, dar oamenii se strângeau ciopor în fața casei de rugăciuni a părintelui emancipat Dimitrie Băleanu. O dactilografă era convinsă că și-a dobândit postul într-un minister prin cuvântul preotului. O soție credea că preotul i-a adus bărbatul cam umblăreț, prin meleaguri străine de căminul conjugal. O biată femeie amărâtă de procese nu se îndoia că preotul i-a câștigat […]

luni

5

martie 2018

0

COMENTARII

Vârful unei stânci de munte, dărâmat și adus în Cimitirul Bellu. Povestea monumentului Sophiei Mavrodin

Scris de , in categoriaJurnal de Berceni

monumentul Sophia Mavrodin

Ca un demon alb și nemilos, obiceiul ascensiunilor montane a prins puteri mari la începutul secolului XX. Băieți și fete, mai vânjoși sau mai slabi, mai visători sau mai îndrăzneți, mai săraci sau mai bogați, nimeni nu rămânea indiferent în fața măreției munților și a ispitei de a o cuceri. Lucru oarecum de mirare, căci cu numai câțiva ani în urmă, uriașii de pământ și piatră erau pustii, iar puținii turiști care se încumetau să le calce cărările, să ajungă până la Caraiman sau Omul, erau cunoscuți ca niște cai breji. Dar muntele nu-i îndurător de fel. Nici tinerețea, nici […]

marți

28

noiembrie 2017

1

COMENTARII

Crematoriul Cenușa, edificiu inspirat după un monument din Cimitirul Bellu

Scris de , in categoriaPovești din vremuri vechi

crematoriul Cenușa

Unul din cele mai vizitate monumente din Cimitirul Bellu a inspirat planul construcției Crematoriului Cenușa, din Parcul Tineretului. Este vorba despre Mausoleul Cantacuzino, unde este înmormântat Gheorghe Grigore Cantacuzino (supranumit Nababul datorită averii sale colosale), descendent direct al domnitorului Constantin Brâncoveanu, primar al Bucureștiului (mai 1869 – ianuarie 1870) și prim-ministru al țării (1899-1900, 1904-1907). Realizat de maestrul Ion Mincu, mausoleul Cantacuzino, alături de alte trei monumente din Cimitirul Bellu (Monumentul funerar al generalului Iacob Lahovary, Mausoleul familiei Ghica și Mausoleul fratilor Gheorghieff) sintetizeazã întreaga experiențã a formãrii unui stil național românesc în arhitecturã. Crematoriul a fost realizat, ca o […]

vineri

21

iulie 2017

3

COMENTARII

Povestea străzii Laloșu și-a… coanei Ancuța din Berceni

Scris de , in categoriaPovești din cartier Berceni, Povestile strazilor din Berceni

strada Laloșu

Chiar peste drum de poarta Cimitirului Catolic Bellu, strada Laloșu taie drum printre blocuri către partea veche a cartierului Berceni și foarte, foarte puțini oameni își mai amintesc că până în anul 1937, această stradă se numea Ancuța Penovici.   Cine a fost Ancuța Penovici? Iaca, un fel de boieroaică mai mică, proprietăreasa terenului din fața cimitirului, a unui nuc bătrân și a unei cârciumi cu prăvălie. Acolo se strângeau mușteriii și chefuiau chiar și zile întregi, dacă nu de dragul locului și-al vinului, atunci măcar de dragul coanei Ancuța, o muiere trupeșă și frumușică, plină de voie bună, care știa […]

luni

22

mai 2017

21

COMENTARII

Povestea părții vechi a cartierului Berceni

Scris de , in categoriaPovești din cartier Berceni, Povești din vremuri vechi, Povestile strazilor din Berceni

cartier Berceni vechi

Se lasă seara. Trăsura avocatului Barbu Paltineanu intră pe șoseaua Olteniței, zgâlțâindu-se din toate încheieturile pe pavajul plin de zbârcituri. Bărbatul își mută privirea de la cei doi îngeri care străjuiesc inscripția deasupra intrării în Cimitirul Bellu, Pacea cerească și gloria pământească, undeva de cealaltă parte a șoselei, înspre grădina de unde răzbătea hărmălaia unei petreceri. Avocatul Păltineanu a avut o zi grea, dar chefurile de la Tabia rusească nu-i sunt pe plac, așa că se încruntă puțin și-l împunge în spinare pe birjar cu bastonul. Muscalul, curios din fire, încetinise și trăgea de zor cu ochiul la câteva cucoane care tocmai […]

marți

16

mai 2017

0

COMENTARII

Interviu interbelic cu moș Calverde din Valea Plângerii

Scris de , in categoriaPovești din cartier Berceni, Povești din vremuri vechi

balta Cocioc

Fascinante mai erau, prin anii dintre marile războaie, pământurile acelea cotropite de gunoaiele Bucureștilor, pe care le știa lumea drept Valea Plângerii. Mai că stăteau reporterii revistelor de can-can interbelic la coadă, colo-șa, pe Calea Șerban Vodă, sau lângă Bellu, așteptând să le vină curajul să coboare-n valea pângărită de toate mizeriile ce ți le poți închipui cu mintea, ba chiar încă altele și mai și. Așa se face că, prin 1934, ziaristul Ilustrațiunii române, un anumit I.M. Ieșeanu, a urcat cu inima cam strânsă… „pe dealul Crematoriului, care domină cartierul Bellului. Privirea coboară spre o vale adâncă, o râpă […]

miercuri

8

februarie 2017

0

COMENTARII

Poveste de dragoste din Berceniul de altădată

Scris de , in categoriaPovești din cartier Berceni, Povești din vremuri vechi

Titi Bursuc locuia, acum o sută de ani, într-o casă tip Wagon, pe strada Stoian Militaru, aproape de Cimitirul Bellu. Era de fel dintr-un sat de lângă Giurgiu, al șaptelea copil al unei familii de ciobani din tată-n fiu. Lui Titi nu i-a placut oieritul, unde mai pui că, de la o vreme, parcă se împuținaseră și oile, chiar să fi vrut și tot n-ar fi reușit să-și ducă zilele din ciobănie. Noroc că făcuse câțiva ani de școală, altfel ar fi ajuns vreun marțafoi, doamne ferește să fi dat și-n darul beției, asta le mai lipsea Bursucilor. Soarta i-a zâmbit larg lui Titi […]

marți

15

noiembrie 2016

0

COMENTARII

Omul care a adus cartea 15 ani e fascinat de aleile Cimitirului Bellu

Scris de , in categoriaClubul de lectura, Povesti din Cimitirul Bellu

Stiți cine locuieşte vis-a-vis de Cimitirul Bellu, şi se plimbã cu soția de mânã printre cavourile şi monumentele fascinante, cercetând epitafurile sau, pur şi simplu, bucurându-se de nostimele întâlniri cu veverițele jucãuşe? Nimeni altul decât omul care a adus cartea timp de cincisprezece ani, într-o emisiune televizatã care a încântat milioane de români (si care a fost, din nefericire, anulatã la sfârşitul anului trecut), scriitorul şi criticul literar Dan C. Mihailescu. În „Bucureşti, carte de bucãți„, volum apãrut în 2003, Dan C. Mihãilescu povesteşte cu drag despre anii când, locuind pe Soseaua Giurgiului, „a prins Valea Plângerii” şi s-a „dat cu sania […]