Cum se făcea shopping la Taica Lazăr acum un secol
Scris de Marilena, in categoriaPovești din vremuri vechi
Ați auzit de Taica Lazăr?
Imaginați-vă o uliță întunecată baricadată de tot felul de trențe, ghete și blănuri tocite, printre care mișuna puzderia de comercianți șireți, doldora de argumente, amănunte și anecdote menite a-l ameți pe bietul cumpărător.
Dar ce zic eu să vă imaginați. Mai bine vă uitați direct la poza de mai jos, să vedeți exact cum arăta strada Lazăr (astăzi strada Baia de Fier), dintre străzile Sf. Vineri și Bărăției, lângă Hala Vechiturilor de pe Calea Văcărești nr. 1. La începutul secolului trecut, Calea Văcărești se lungea și de partea cealaltă a Dâmboviței, până aproape de Piața Unirii de astăzi.
Sursa: Ilustraţiunea română, 19 septembrie 1929
Taica Lazăr a fost un fel de Adam al negustorilor de vechituri din București
De la dânsul și-au luat toți comercianții de mărfuri „second-hand” maniera de lucru. Când cumpărau, se prefăceau ocupați, plictisiți și neinteresați, iar când vindeau… ei, când vindeau, aruncau încolo și-ncoace cu glume, snoave și pilde, de ziceai că-s enciclopedii ambulante. Erau, cum s-ar zice, unși cu toate alifiile, iar clienții lor, dintre bucureștenii cei mai puțin înstăriți, nu prea aveau de ales nici când voiau să-și vândă din hainele vechi pentru câțiva bănuți, nici când aveau nevoie să se-nnoiască (vorba vine să se-nnoiască, se știa că la Taica Lazăr funcționau atelierele de reparații în aer liber unde niște țigani cârpaci tălpuiau și lustruiau ghetele rupte, sau reparau cât de cât trențele) pentru vreo nuntă.
Ilustraţiunea română, 01, nr. 13, 19 septembrie 1929.pdf
Paltonul care te scoate din zece ierni
Hai să asistăm la o astfel de vânzare, să vedem cum se petreceau de fapt lucrurile. Povestitor e Liviu Miron, reporterul „Realității ilustrate” (15 octombrie 1931):
„În colțul dinspre strada Bărăției apare un individ, pe jumătate țăran, pe jumătate orășean. Privește lung în dreptul tranșeii ce i se deschide înainte, face un gest instinctiv de retragere, dar se decide totuși și înaintează câțiva pași.
În momentul apariției sale se și produce o rumoare în rândurile comercianților și a crieur-ilor lor, cari aruncă ochi de panteră spre victima în perspectivă.
N-a apucat bine să treacă de geamul cârciumei și două brațe vânjoase l-au și înhățat. Aruncat într-un fel de voltă în prăvălie, nenorocitul client se vede înconjurat de câteva mutre fioroase, care cu rânjete hidoase se arată dispuse totuși să-l servească.
În magazin.
… un palton clasa unu cu pergament glacee. D-ta nu pricepi ce-i aia, dar nu găsești nici la Julietta așa marfă. Te scoate din zece ierni, de nu simți frigul.
-Da vezi că…
-Două mii de lei? Unde mai găsești așa pomană?
-Păi vezi că…
-Nu e rupt, nene, asta e broderie modernă. Țesătură de mână, nu vezi?
În sfârșit, clientul trece la examinarea intimă a piesei. Buzunarele sunt cam găurite.
-Ce-are-a face? Ce să te mai deschei la palton, ca să bagi mâna în buzunar? Așa intri direct.
La încheieturile de la subțiori, examenul e mai atent, pentru a se descoperi dacă anumite insecte n-au lăsat urme pe-acolo, sau dacă nu-și mai au reședința.
-La noi nu se există. Și la urma urmei au să se împace cu ai dumitale, n-avea grijă. Sau se decide domnul pentru un zdrenț-cot (trench-coat), răsună vocea guturală a patroanei.
Ironie pe care nobilul client n-o înțelege. Se mulțumește să zâmbească rece, superior, dar în definitiv tot nu știe despre ce este vorba.
Mai de voie, mai de silă, ia paltonul cu 800 de lei, trecând apoi în alte magazine, pentru încălțăminte, haine, lingerie…
Și când iese din Taica Lazăr, parcă-i un nou născut, mândru de veșmintele-i noi. Ba ceva mai mult. În schimbul zdrențelor pe care le-a lăsat grămadă într-o dugheană, a luat o pălărie, cu câteva pete suspecte, ce-i drept, dar din fetru garni. Aceste două cuvinte le-a învățat pe de rost.”
Ilustraţiunea română, 01, nr. 13, 19 septembrie 1929.pdf
Lângă Taica Lazăr, în cartierul evreiesc, se afla, așa cum am zis mai sus, Hala Vechiturilor, căreia lumea cârcotașă îi zicea… La păduchele de aur. Aici era locul mobilelor, covoarelor, farfuriilor, vechi toate, într-adevăr, dar lustruite. Sau băgate mai la întuneric, ca să nu vadă cumpărătorul că măsuța din lemn de abanos veritabil care-a făcut istorie era doar o biată imitație cu un picior rupt.
Sursa: „Bucureștii vechiului regat”, George Costescu
Măsuța istorică
Iată încă un exemplu de discuție -mai mult monolog, în fine – între un discipol al lui Taica Lazăr și un potențial cumpărător, de data aceasta în persoana lui Ion Tik, reporterul „Ilustrațiunii române” (19 septembrie 1929):
„-Iată masa. […] A vrut s-o cumpere chiar ieri prințul Ghica pentru colecția sa, dar nu ne-am învoit la preț. […] Ai mare noroc că ai găsit-o la mine. Asta, dacă o găseau la un colecționar din Paris, Londra sau Berlin, trebuia să plătești o moșie și să mai rămâi încă dator.
Ieșim la lumină. Ochii scânteietori și inteligenți ai roșcovanului mă sfredelesc, ca și cum m-ar întreba:
-Nu spui nimic? Nu te uita la piciorul rupt. Ți-l lipesc cu clei, instantaneu.
Examinez masa: o imitație de abanos cu câteva încrustații, în felul mobilei orientale, de duzină. Pe fund o ștampilă „Magazin oriental Bocceagean, Calea Victoriei…”
-Ce te uiți acolo, Dumneata cumperi ștampile? A fost și pe-acolo, dar n-are nimic comun cu negustorul. Masa este mai veche decât crezi…
-Dar nu cred nimic…
-Știu eu, crezi că e masa lui Popescu și a lui Ionescu. Te înșeli. Asta e o masă istorică. Pe această masă a scris Strutzberg care a înființat prima cale ferată în România. Apoi o sumă de oameni iluștri, până ce masa a participat la celebra revoluție a țuicarilor, în noaptea de pomină când s-a produs și cearta dintre conducători. Atunci în celebra bătaie a rămas fără un picior, reconstituit în urmă de mine…”
Sursa: Ghidul Unirea Municipiul București și comunele suburbane
Eu am aflat una-alta despre Taica Lazăr după ce a apărut, pe str. Viitorului în apropiere de Piaţa Galaţi, un magazin de haine SH numit „Taica Lazăr 2”. Magazinul n-a rezistat decât vreun an, dar mi-am mai îmbogăţit şi eu cunoştinţele 🙂
Interesant articol și frumos scris! După aceste dialoguri amuzante (așa le găsesc eu!), cred că oamenii simpli din acele vremuri erau simpatici, spirituali! Sigur, incerca fiecare sa traiasca, mai bine, mai puțin bine, după posibilități! Nu erau ajutoare sociale!
SH exzista şi atazi .Eu am lokuit pe acea strada ıncepınd de prin anii 60,in luna ın care ne-am mutat i-sa schinbat şi numel din Taica Lazar ın Baia de fier.In acea perioada deşi era ınterzis comertul cu hane vechi totuş se practica,chiar şi eu l-am practicat la scara mica.
Eu am locuit pe Str. Sf. Vineri. M am născut în 1952 și nu se mai făcea comerț pe atunci. Îmi aduc aminte cu placere de acest cartier.
Se făcea comerț, mult și în jurul tribunalului, bișnițari cumpărau vindeau. Tot în 1952 m-am născut, și am locuit lângă teatru evreiesc str Iuliu Barasch.
Ar fi util să aflăm locația exactă a Halei de Vechituri. Presupun că s-ar fi aflat imediat după clădirea fostei judecătorii dar n-am nicio idee despre orientarea ei, pe direcția Călărași ori către Bărăție?