Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

vineri

16

iunie 2017

0

COMENTARII

Vacanța de vară în mahalaua de altădată

Scris de , in categoriaPovesti din vechiul Bucuresti

vacanța în mahala
Transmite povestea mai departe...

Gata, e oficial. Azi începe vacanța de vară și recunosc că mă roade invidia. Dacă piticii „moderni” s-ar mai fi strâns la joacă prin spatele blocului în fiecare seară de vară, așa cum făceam noi, probabil că m-aș fi tot întrebat dacă m-ar fi lăsat să mă joc și eu cu ei. Dar pentru că nu se mai adună, și chiar nu înțeleg unde au dispărut toți copiii din cartier, am zis să las aici o amintire din vremuri și mai vechi, de prin anul 1934, când zgâmboii își făceau de cap prin mahala. Poate chiar pe la noi prin bătătură, pe la Mărțișor sau pe străzile acelea vechi, de unde a-nceput a se forma cartierul, cine știe.

––

Mahalaua noastră poseda, pînă mai ieri, un orologiu foarte original. De vreo trei luni luam notă în fiecare zi, grație unui șuierat lung și strident, când sosea ora 3 după amiază. Resemnați sau înfuriați, după temperament, toți cetățenii acestui colț al Capitalei trebuia să renunțăm din acea clipă la deliciul siestei din după amiezele de vară.

Fluierul era „țignalul” unei bande de copii din mahala, care-și anunța tovarășii că arena jocurilor era deschisă. Nu e poartă pe strada mea care să nu-și dea contribuția cu cel puțin un copil și cu o minge, un cerc, o bicicletă la alaiul care se încinge pe loc, sub ferestrele noastre.

Care din dumneavoastră n-a stat vreodată să-i urmărească pe copii în împărăția străzii? Când au pășit pe caldarâmul ei, o ocupă ca pe o cetate cucerită. Strada generoasă își oferă jocurilor lor toată întinderea și toată viața ei. Numai gardurile, geamurile, borcanele de prin balcoane ș iflorile de la ferestre își țin parcă răsuflarea, cât timp micii cetățeni își cheltuiesc sălbatec exuberanța nestânjenită de dojana celor mari.

Jocurile, luptele, matchurile umplu văzduhul de chiote și se țin lanț până în asfințit.

Incidentele și accidentele, la fel.

Un geam care stă în drumul unei mingi de oină e zdrobit în mii de țăndări, și ne adună pe toți la ferestre.

-Cine-mi sparge geamurile, strigă disperată o voce pițigăiată.

Niciun răspuns. Ca sub vraja unei baghete magice strada e deodată pustiită. Cine să mai răspundă? Numai peste cinci, zece minute reapar mutrele de mironosițe ale dracilor care habar n-au de accidentul clasic al jocurilor lor.

Un domn sau o cucoană sunt o bogată sursă de distracții pentru copii. După ce trecătorul a înfruntat eroic pericolele mingei de foot-ball, a țurcei, a acrobațiilor pe picioroange sau bicicletă, copiii îl aleg victimă a hazului lor. Aleargă după el și-l fac atent asupra vreunui defect ridicol al toaletei, îi aruncă scaieți pe pantaloni, îi zvârle mingea între picioare sau, pozând ca o victimă a brutalității camarazilor, îi pune scăunel, iar în cel mai fericit caz, îl opresc din pasul lui grăbit:

-Vă rog, cât e ceasul?

Hazul constă în a-i pufni în nas sau într-o eventuală tiflă.

Într-o zi, îi văd mergând ca la nuntă și strâmbându-se de râs în urma unei cucoane, căreia-i prinseseră de fustă vreo 3-4 capete de țâri. N-am de lucru și mă apuc să le fac morală.

-Sunteți niște copii rău crescuți! Când se deschide școala, vă reclam profesorului.

-Iertați-ne, că altă dată nu mai facem.

-Ba nu vă iert, ca să vă învățați minte.

Pășind în casă, servitoarea mă privește și pufnește în râs. Copiii îmi atârnaseră de fustă un colier întreg de capete de țâri în timp ce-i dojeneam.

vacanta in mahala

 

Sursa: Ilustrațiunea română, 14 septembrie 1932

Transmite povestea mai departe...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *