Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

vineri

4

martie 2016

0

COMENTARII

Vreau sa fiu o Marilena cu jurnal

Scris de , in categoriaJurnal de Berceni

Marilena din Berceni pe scara rulanta
Transmite povestea mai departe...

 

Hotarari importante luate: 1, eugenii: 3, oameni calcati pe picior in metrou: 2 (eram tulburata), indragosteli: niciuna, deocamdata

Azi am coborat pentru a 59.343-a oara treptele de la statia de metrou Piata Sudului. Ai putea crede ca stiu cate sunt, dar uite ca nu le-am numarat niciodata. Ce stiu sigur insa e ca, pe la a cincea treapta, incep sa ma scotocesc in geanta dupa abonament si, de cele mai multe ori, chiar il gasesc.

Eu sunt Marilena din Berceni. Presupun ca suna intr-un fel, dar va rog sa nu-mi dati cu eticheta-n frunte inainte sa ma cunoasteti cat de cat. Nu cant despre bani, nu am masina scumpa, nu ma ocup cu afaceri dubioase si am jucat o singura data la pacanele, am bagat zece lei si-am apasat pe fructe, dar nu am castigat nimic. Pur si simplu ma numesc Marilena si locuiesc in cartierul Berceni de cand ma stiu. Faptul ca m-am nascut in alt cartier, la maternitate, nu ma face mai putin bercenara, la urma urmelor, nu stiam prea multe imediat ce am venit pe lume. Am inceput sa-mi cunosc cu adevarat cartierul pe la doi ani, intr-o iarna cand ninsese atat de mult, incat stratul de zapada era mai inalt decat mine. Doar cocotata pe sanie reuseam sa vad cate ceva in jur, adica blocuri, multe blocuri, batatoare de covoare si pe tata, care probabil imi povestea ceva interesant despre tomberoane si balcoane, pentru ca lui i-a placut mereu sa spuna istorii despre toate alea. Oricum eu nu intelegeam ce spunea atunci, v-am zis ca aveam vreo doi ani si ma indragostisem de sanie, eram atenta doar la ea.

Ramasesem de fapt la treptele de la statia de metrou. Azi a fost una din zilele cand am gasit abonamentul in geanta, n-a mai fost nevoie sa cumpar o alta cartela. Asa ca m-am hotarat sa-mi iau ceva bun de banii economisiti, niste eugenii de la chioscul de jos, de la metrou. Mi-e tare drag chioscul ala, tanti Cornelia nu voia sa-mi dea tigari pana acum cativa ani, pe motiv ca nu par majora. Iti dai seama ca m-a topit si numai de la ea cumpar toate prostiile. Ma indragostesc repede, de toate alea. De amintiri, de chioscuri, de copaci, de leagane, de vecini, de telefoane, de vanzatoare, de taranii care vand salata, de afise, de drumuri, de bocanci, de un nume de strada, de necunoscuti, vai, cel mai repede ma amorezez de necunoscuti si de locurile unde am ras cu pofta. De enervat, ma enervez la fel de repede, ca trebuie sa fie un echilibru in viata, altfel cum?!

Acum mi-a zis tanti Cornelia ca vor inchide curand chioscul, nu mai au bani de chirie si se muta la tara. Mi-a venit asa, ca un pumn in stomac, doar ca nu era pumn, era o parere de rau. Dar a durut ca un pumn. Ca mi-e drag pana si amaratul asta de chiosc, mi-am luat zeci de pachete de tigari de-aici, nu mai zic cate sute de eugenii. M-am simtit de parca mi-ar fi dat papucii un tip. Nu prea reactionez bine la situatii din astea, ori sufar de indragosteala cronica, ori mi s-a scurtcircuitat ceva prin cap si mi s-a dezactivat scutul anti-dezamagire.

Asa ca m-am hotarat sa tin un jurnal, sa va povestesc si voua pe cine sau pe ce mi se mai pune pata, chestii de care-mi amintesc si ma obsedeaza, fantezii care nu-mi dau pace, nu stiu, poate daca nu mai tin totul in mine, o sa ma repar. Si daca nu, macar o sa fiu o Marilena cu jurnal.

PS. Doar cobor pe scarile de la metrou, cand e de urcat, folosesc si eu, ca tot omul, scara rulanta.

Transmite povestea mai departe...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *