Tabieturile cititorilor înrăiți de acum trei secole nu erau cu mult diferite față de ale contemporanilor noștri. Domnitorul fanariot Constantin Mavrocordat, de exemplu, fiul celui care a ctitorit pe dealul Văcăreștilor cea mai mare și mai frumoasă mănăstire din sud-estul Europei, Nicolae Mavrocordat, se închidea deseori „într-o cameră prevăzută toată cu cărţi, unde obişnuia să stea ziua întreagă şi parte din noapte, spre a studia…. Era neobosit în sârguinţa lui de a învăţa, punând să i se citească cărţi timp de şase şi opt ore continue.”  Secretarului acestuia, transilvăneanul cinic Stephan Bergler, îi plăcea să se delecteze cu parfumatele vinuri ale Valahiei în timpul lecturilor (mărturie stă o pată de vin roșu pe manuscrisul unicat al lui Johannes Lydus, De magistratibus reipublicae romanae), iar Papa Clement al XII-lea pândea nerăbdător ocazia să pună mâna pe niște cărți din biblioteca Mănăstirii Văcărești.

În 1723, odată cu sfințirea mănăstirii, a fost inaugurată faimoasa bibliotecă din palatul voievodal care, alături de biserică și complexul monastic, formau ansamblul de la Văcărești. Nicolae Mavrocordat își pusese în minte să adune aici exemplare scumpe și rare ale celor mai importante lucrări ale savanților vremii, și a început prin a dona bibliotecii de la Văcărești dubletele din colecția domnească.

În corespondența sa cu intelectuali precum teologul Jean Leclerc sau arhiepiscopul de Canterbury, William Wake, domnul Țării Românești discuta despre apariții editoriale și solicita cărți cu care voia să înzestreze biblioteca de la Văcărești. Scrisorile sale înfățișează un avid căutător de cărți tipărite și manuscrise, care nu se dădea în lături de la cheltuieli mari când venea vorba de lectură. Se pare că avea în total trei fonduri de cărți, trei biblioteci între care își împărțea valoroasa colecție, cea de la Văcărești fiind cea mai importantă.

Ce fel de cărți se aflau în Biblioteca Mănăstirii Văcărești?

Deloc surprinzător, cele mai multe cărți erau cele de teologie. Volumele de literatură si istorie se găseau deasemenea în număr mare pe rafturi, iar în rest, cărți de filosofie, dicționare, lucrări de etică și oratorie. Eschil, Tucidide, Marcus Aurelius, Aristotel, Platon, John Locke, Machiavelli, Nicolae Costin erau câțiva dintre autorii peste operele cărora puteai da în biblioteca de la Văcărești.

Însă cartea cea mai jinduită -și nu de oricine, ci de însuși Papa Clement al XII-lea- era un Pentateuh arăbesc. După moartea domnitorului Nicolae Mavrocordat, în 1730, s-au trezit poftele celor mai importanți oameni din Europa, care nădăjduiau să cumpere cât mai multe din volumele bibliotecii. Mavrocordat îi luase cândva Papei Pentateuhul de sub nas, așa că pontiful bibliofil s-a alăturat Împăratului Carol al VI-lea al Germaniei și regelui Angliei în încercarea de a-și completa propriile biblioteci cu raritățile de la Văcărești.

Acesta a fost de altfel momentul în care a început risipirea bibliotecii de pe dealul Văcăreștilor. În anii care au urmat, presat de debitori, însuși fiul domnului fanariot, Constantin Mavrocordat, a amanetat o parte din cărți. Cu vremea, marea bibliotecă a Mavrocordaților s-a destrămat. Prețioasele cărți au luat drumuri diferite, unele ajungând în biblioteci românești și colecționari.

Surse: „Monografie București”, Dan Toma Dulciu

biblioteca lui Nicolae Mavrocordat biblioteca mănăstirii Văcărești biblioteca Văcărești dealul Văcăreștilor manastirea Vacaresti