Cum a făcut Dem I. Dobrescu ”civilizare cu forța” în Bucureștii anului 1934
Scris de Marilena, in categoriaClubul de lectura, Povești din vremuri vechi
Trebuie să recunosc… n-am fost prea măgulită când am citit rândurile scrise de Dem I. Dobrescu, unul dintre primarii care s-au luptat din răsputeri să civilizeze orașul. N-a fost ușor, dar a reușit.
Iată ce spunea Dobrescu în 1934 despre ”disciplinarea locuitorilor”, într-un articol intitulat “Cum Vor fi Bucureștii în viitor”:
”Ce permite caracterul locuitorilor Capitalei? Locuitorii Capitalei, pot deveni elemente sociale disciplinate si sunt capabili de educatie. Începuturile de disciplinare au fost grele si a trebuit să duc luptă grea de fiecare minut cu un complot aproape general de ruralizaire a Capitalei. Astăzi bucureștenii au început să aprecieze frumosul și higiena și să ceară chiar ei măsuri energice.
Mai deunăzi un precupeț din piața îmi spunea:
”Mergeți înainte, Domnule Primar, pentru că omul nu se poate să vadă binele decât cu sila. Dacă mai țineți câtva timp, franțuji ne faceți, Domnule Primar.” Și vorbesc astfel aceiași precupeți cari, la începutul primariatului meu îmi dădeau petiție scrisă și semnată de ei, în care protestau că ”ce este cu atâta curățenie”, că ei au trecut veacuri întregi de murdărie și au trăit mai bine decât în curățenie”.
Sursa: Realitatea Ilustrată – 19 februarie 1934 via digibuc.ro