Pe marginea Podului Beilicului, drumul pe unde intrau în oraș dregătorii turci ca să numească sau mazilească domnitorii Țării Românești, Mitropolitul Filaret al II-lea a ridicat la sfârșitul secolului al XVIII-lea o fântână grandioasă din marmură albă, pe două nivele. Așezată lângă heleșteul lui Șerban-Vodă, printre numeroasele vii care acopereau dealurile din jur, fântâna avusese la început rolul unui loc de odihnă și de reculegere, de „priveală”, cum îi ziceau pe-atunci. Imaginați-vă această fântână nu ca pe un biet puț de la încrucișarea unor drumuri, ci ca pe un fel de chioșc cu două niveluri, prin a cărui pardoseală scobită […]