Dacã nu sunteți dintre aceia care au descoperit secretul tinereții fãrã bãtrânețe și vieții fãrã moarte, atunci probabil sunteți ca mine. Nu vã amintiți nimic din vremurile de odinioarã, când Bucureștii zbârnâiau de agitația meșteșugarilor, ziariștii rãgușeau pe ulițe titlurile zilei, simigiul oltean-Nea Ion de la Mãrtișor ispitea pe cei flãmânzi la covrigi rãsuciți în formã de opt, apoi, colo, pe drumul care pornea din Serban Vodã spre Ferentari, niscai pieptãnari scãrmãnau lâna, nițel mai încolo, aproape de casa lui Bacovia, gãitãnarii lucrau la ceaprazãrii de mãtase, iar dupã Cocioc, pe lângã Abator, cãrãmidarii-și vedeau de cãrãmizile lor, încã de pe timpul domnitorului Radu Leon. Cã doar nu-i vorba de ieri de azi, e vorba de aproape-o sutã de ani de când meșteșugarii însuflețeau Bucureștiul, munca lor pompând în venele orașului autenticitatea și simplitatea caracteristice țãranului român, precum și rânduielile unei vieți închinate creației, nu consumului.

De aceea vreau sã vã povestesc puțin despre cum a fost la festivalul Balkanik care s-a desfãșurat weekend-ul trecut în Grãdina Uranus.

Evenimentul, aflat deja la a șasea ediție, a adus în miezul orașului, pe lângã muzica celui mai bun taraf din lume-Taraf de Haïdouks, pe lângã cântecele prețioase ale femeilor sardiniene- Galanìas-Actores Alidos, și folkul electric al lui Omar Suleyman, alãturi de mult dans, artă coloratã, povești cu codițe împletite, flori în pãr, traiste confecționate din covoare tradiționale, mâncare și cafea armenească, și un târg de meșteșugari talentați. Adicã oameni care reînvie, prin creațiile lor, nostalgia bijuteriilor și costumelor tradiționale rome, a coșurilor împletite pentru târguielile din piațã, a cazanelor în care bunicii fãceau țuica, a ceaunelor pentru mãmãligã, a ibricelor din cupru, taman bune pentru pregãtit cafeluțe turcești.

Așa l-am cunoscut pe meșterul cãldãrar Traian, venit tocmai dintr-un sãtuc de lângã Mediaș, de la care nu-mi puteam lua ochii în timp ce robotea de zor la un astfel de ibricel. 

Povestea lui e povestea multor mesteșugari care pãstreazã cu o binecuvântatã încãpãțânare obiceiuri vechi, degrabã prefãcute în guri proaspete de aer la contactul cu atmosfera depersonalizatã și consumeristã de astãzi. Cum-necum, meșteșugarii precum cãldãrarul Traian recreeazã în mintea privitorilor imaginea vechii mahalale, fie ea Mandravela, pe la Piata Sudului, Cãrãmidari, unde s-a nãscut Maria Tãnase, sau Dobroteasa, dincolo de Vãcãrești, și reamintește nemãsurata valoare a obiectelor create cu dãruire, de mâna omului.

De aceea, salutãm cu drag strãdania organizației non-guvernamentale Baro-Drom, din care face parte și meșteșugarul Traian, de a gãsi soluții pentru creșterea incluziunii sociale a romilor prin susținerea educației, dezvoltarea competențelor și încurajarea învãțãrii pe tot parcursul vietii. Una din intențiile lor e deschiderea unui atelier meșteșugaresc, pe una din ulițele mahalalelor de odinioarã, unde secretele diferitelor bresle ar putea fi descoperite de mințile iscoditoare ale copiilor, ajutând nu doar la perpetuarea îndeletnicirilor tradiționale, ci și la o infuzare mai lesnicioasã a frumoasei culturi rome.

O culturã pe care o descoperim și apreciem deocamdatã, din pacate, numai în contextul unor evenimente precum Balkanik! Festival, dar care sperãm cã va ajunge cu bine la capãtul Baro Drom-ului (expresia baro drom se referã la drumul lung parcurs de comunitatea romã în cãutarea unei vieți mai bune).

Photo credits: Miluta Flueras

Sursa:BalKaniK Festival@balkanikfestivalro

Balkanik Festival Baro Drom initiativa atelier mestesuguri mahalaua de altadata mester caldarar Traian perpetuarea traditiei