Acoperișul fostei fabrici de bere Bragadiru s-a prăbușit în cursul nopții, ceea ce a dus la devierea liniilor RATB 23, 32 si 117 și la un disconfort teribil pentru cetățeni. Restricțiile de circulație de pe Bd. George Coșbuc au fost ridicate în jurul prânzului, iar consola de lângă acoperișul clădirii vechi de peste o sută de ani urmează să fie îndepărtată de către reprezentanții ISU. Aceștia sunt de părere că incidentul nu este legat de cantitatea semnificativă de zăpadă din ultimele zile, ci de inevitabilul din viața oricărei construcții lăsate în paragină de zeci de ani.

„Astfel de desprinderi ale elementelor de construcţii au mai avut loc în această locaţie”, au declarat reprezentații ISU, iar eu încerc să continui fraza de zece minute, și nu reușesc. Aș vrea să spun că nu e normal, dar ce mai e normal în capitala noastră, aș vrea să spun că toată indiferența asta ar trebui să se oprească la un moment dat, să-și întoarcă cineva privirea și spre clădirile acestea care urlă istorie, dar nimeni nu le bagă în seamă, pentru că istoria a fost demult, acum e acum și poate ne-am obișnuit surzi și orbi.

Chiar dacă fabrica de bere Bragadiru nu se află în ograda cartierului nostru, este totuși o clădire reprezentativă pentru zona industrială Filaret-Rahova, zonă care a intrat într-o fază de dezvoltare accelerată după inaugurarea primei gări a Bucureștiului, Gara Filaret (1869). După construirea Uzinei de Gaz (1871), a Fabricii de Timbre (1872), a Fabricii de Chibrituri (1879), a Uzinelor Erhardt Wolff (1887, după mutarea atelierului din Ghencea), a Fabricii de cafea Franck (1889), și a altor întreprinderi mai mici, a urmat Fabrica de Bere de pe Calea Rahovei a industriașului Dumitru Marinescu Bragadiru (1895), a cărui poveste voi încerca s-o redau în rândurile următoare, având alături Gazeta municipală din 27 octombrie 1946.

Fabrica de bere Bragadiru a fost zidită pe locul viei boieroaicei Marghiolița Arionoaia, de Dumitru Marinescu, un român întreprinzător care, după ce și-a făcut cu vrednicie ucenicia la fabricile de rachiuri Krețulescu, a cumpărat pământ în comuna Bragadiru, unde și-a încropit o instalație rudimentară pentru fabricat rachiu și spirt, care se numea povarnă. Chiar dacă învățătura lui Dumitru Marinescu nu depășea primele două clase primare, a știut să se înconjoare cu cei mai buni meșteri de peste hotare, care l-au ajutat să răzbească mai întâi în industria rachiului. De-atunci și-a luat dânsul și numele Bragadiru, de la povarna pe care-o avea în acea comună.

Într-o zi, a descoperit că meșterii nemți își pregătiseră un cazan cu o băutură stranie, despre care nu știa prea mult pe-atunci, dar care i-a plăcut. Nici vin, nici țuică, aurie și spumoasă, o nebunie.

Pentru că fabrica de spirt devenise între timp cea mai mare din Balcani, s-a încumetat să facă și una de bere. A cumpărat viile Marghioliței, a mai dus meșteri pricepuți și-n loc de vin a zis că acolo o să fie rost de bere multă și bună, de să se ducă vestea.

Și-așa a fost. În câțiva ani, berii Bragadiru nu numai că i se dusese buhul, dar Regele Carol I i-a propus postul de ministru al industriei și comerțului.

„-Nu, Măria Ta”, i-a spus, „îți mulțumesc că te-ai gândit la mine, dar nu mă simt potrivit de ministru.”

„-Bine, dar dumneata, ridicând fabrica aceasta, ai arătat că ești un mare industriaș, un bun gospodar”, a insistat regele.

„-Mai de folos pot fi țării cu munca mea de industriaș, decât ca ministru fără anume pregătire. Pot să fac experiență cu munca și averea mea, dar nu pot să fac pe spinarea țării.”

Deja în 1890 fabrica funcționa cu cele mai bune instalații ale vremii, iar Bragadiru era recunoscut peste tot drept cel mai cinstit comerciant român.

Ba chiar, când s-a dus în străinătate, a fost înduioșat de primirea făcută, pentru că membrii de vază ai industriei de specialitate voiau să-l vadă pe omul care le făcea concurență.

Se spune că o mulțime de negustori în necaz erau ajutați într-ascuns de Bragadiru, care dădea de lucru cui putea, iar văduvele care nu puteau munci primeau de la dumnealui pensii lunare. Se mai spune că Dumitru Bragadiru a lăsat în locul lui, după ce o criză cardiacă l-a răpus în 1915, oameni puternici, demni să ducă mai departe renumele fabricii, așa cum își dorea.

În 1948, fabrica a fost naționalizată, iar denumirea s-a schimbat în Fabrica de bere Rahova, odată cu ștergerea numelui industriașului burghez de pe frontispiciul clădirii.

Acum vreo zece ani, pentru că Bucureștiul nu are nevoie de monumente istorice și de patrimoniu industrial valoros, ci de monumente de kitsch prin care să viermuiască fericiți consumatorii, se vorbea prin târg că or să transforme fabrica de bere în mall, așa că au renovat un corp. Azi noapte au căzut vreo 50 de metri din acel corp, pe bulevardul George Coșbuc. Nu din cauza zăpezii, bineînțeles. Se răsucește Dumitru Bragadiru în mormânt, văzând ce fac alții pe spinarea țării.

 

a cazut acoperisul fabricii de bere Rahova Dumitru Marinescu Bragadiru Fabrica de bere Bragadiru Fabrica de bere Rahova zona industriala Filaret-Rahova