Terminasem clasa a patra și ai mei erau îngrijorați că iar aveam să petrec toată vacanța de vară citind Jules Verne în balcon sau împărtășind tot felul de secrete cu prietena mea de la etajul trei. Așa că, într-o seară, tata m-a anunțat solemn că aveam să învăț să înot la ștrandul Văcărești (Ștrandul Copiilor), timp de două săptămâni, câte o oră zilnic.

M-am supărat foarte tare. Nu aveam costum de baie, așa că a trebuit să merg cu mama la piață la BIG să-mi cumpere unul, și era foarte urât, cu mult galben și verde. Apoi, recunosc, aveam emoții. Eram foarte timidă și cuminte, și cel mai mult îmi plăcea ca dimineața să știu că am în față o zi întreagă în care nu e musai să fac nimic neplăcut, iar mersul cu tramvaiul până la ștrand, nu ca să mă bălăcesc în voie, ci ca să urmez indicațiile unui instructor timp de o oră (o oră din vacanța mea din care nu voiam să dau nimănui, dar n-aveam de ales), nu-mi dădea deloc motive de entuziasm.

A doua zi m-a dus tata la ștrand și m-a prezentat instructorului. Instructorul era de fapt instructoare, o frumusețe de fată foarte simpatică, care cred că se numea Ileana. Avea părul lung, șaten, niște ochi mari, căprui și mi-a plăcut de ea din prima clipă, chiar dacă s-a uitat cam strâmb la mine când m-a prezentat tata:

-Uitați, domnișoară, v-am adus puradelul să-l învățați să înoate!

-Mda, cam mare puradelul, a zis Ileana.

Eram într-adevăr cea mai mare din grupă, dar m-am împrietenit destul de repede cu o fetiță cu doi ani mai mică decât mine și ne-am bălăcit prin bazinul în zig-zag, apoi a început cursul. N-am recunoscut din prima zi, dar îmi cam plăcea. După câteva zile deja înotam destul de bine craul și săream atât de elegant de pe bloc-starturi, încât mă lăuda Ileana și mă dădea exemplu pozitiv celorlalți, piticaniilor cu 3-4 ani mai mici decât mine. Pfoai… tare-mi mai plăcea de ea. În sfârșit eram și eu bună la ceva.

Într-o zi, unul din băieți a trăit un moment cumplit, deși noi am râs ținându-ne de burtă. Cum înota el așa, nu prea bine (nu ca mine, în orice caz) pe la jumătatea bazinului olimpic s-a plictisit (sau a obosit, mă rog) și a început să plângă și să întindă mâna spre bara de pe margine.

-Barăăăăă! Vino la mineeee!

Cum bara nu se ducea la el și nici el nu făcea nimic special ca să ajungă la ea, l-a împins Ileana ușurel și l-a lăsat câteva minute să se liniștească. După aia nu mai știu ce-a făcut, eram prea ocupată să-mi țin respirația sub apă.

Spre finalul celor două săptămâni m-am uitat la un episod din Baywatch, am analizat cu multă atenție stilul de înot al Pamelei Anderson și după aia iar am primit laude. Mi-a plăcut că am terminat cursul de înot în glorie.

Ce nu mi-a plăcut a fost că la câteva zile după aceea am făcut bronșită și conjunctivită. Cu bronșita a mai fost cum a mai fost, dar conjunctivita m-a enervat toată vara și am rămas cu un tic, din când în când strângeam tare de tot ochii și, când m-am dus în toamnă la școală, pramatiile de colegi s-au hăhăit o vreme din cauza asta. Dar mă înălțasem vreo cinci centimetri, eram încă bronzată și știam să înot. Datorită Ștrandului Copiilor devenisem, cu alte cuvinte, aproape șmecheră.

Sau cel puțin așa îmi plăcea mie să cred.

 

cursuri de înot ștrandul Copiilor ștrandul Văcărești vacanta în Berceni