De demult, hăt, de demult, când Bucureștiul era abia o așezare medievală mai acătării, fiecare dintre cei pe care nu-i făcuse mă-sa boieri sau hoți avea câte-un meșteșug. Cei care se-ndeletniceau cu același meșteșug obișnuiau să se așeze pe aceeași uliță, ca să se-ajute între ei. Și când zicea bucureșteanul că se duce până nu știu unde, zicea că se duce „în covaci”, „în cărămidari” sau „în pieptănari”, că acolo ședeau fierarii, cei care făceau cărămizile și cei care pieptănau lâna folosită la fabricarea postavurilor. Așa se face că multe străzi, când a venit vremea să fie botezate oficial, aveau […]