A fost odată ca niciodată un bătrânel simpatic, dar obosit, tare obosit de povara anilor. În tinerețe, adică pe la 1800, fusese flăcău înalt și bine legat, cu o mândrețe de barbă pe care-o purta țanțoș prin sat, de mureau codanele de dragul lui și flăcăii de invidie. Însă la aproape 80 de ani, cât număra moșneagul în vremea despre care povestim, mare minune era dacă-l mai întreba câte un binevoitor de sănătate. Bătrânul nu mai avea casă de mulți ani, așa că se aciuase la Titi Bursuc, un cioban de pe lângă Giurgiu, care se “bucureștenise” de câțiva ani […]