Fascinante mai erau, prin anii dintre marile războaie, pământurile acelea cotropite de gunoaiele Bucureștilor, pe care le știa lumea drept Valea Plângerii. Mai că stăteau reporterii revistelor de can-can interbelic la coadă, colo-șa, pe Calea Șerban Vodă, sau lângă Bellu, așteptând să le vină curajul să coboare-n valea pângărită de toate mizeriile ce ți le poți închipui cu mintea, ba chiar încă altele și mai și. Așa se face că, prin 1934, ziaristul Ilustrațiunii române, un anumit I.M. Ieșeanu, a urcat cu inima cam strânsă… „pe dealul Crematoriului, care domină cartierul Bellului. Privirea coboară spre o vale adâncă, o râpă […]