Mănăstirea Radu-Vodă era atât de aproape de apele șturlubatice ale Dâmboviței în vremea lui Mihai Viteazul, încât uneori părea că se înalță maiestuoasă din mijlocul unei mări. Așa spunea cronicarul Paul din Aleppo, impresionat de bogăția și frumusețea bisericii așezate pe colină: „Nu se poate intra în mănăstire decât pe un pod de lemn.”   Pofticioasă peste măsură, Dâmbovița mânca din maluri, mai ales din cel stâng, și când o apucau toanele „venea nebună și cu valuri dunărene, iar nici zăgazuri, nici iazuri, nici înălțături de tot felul nu o mai opreau. Se întindea, furioasă și vâjâindă, pe toată Valea […]