Ca un demon alb și nemilos, obiceiul ascensiunilor montane a prins puteri mari la începutul secolului XX. Băieți și fete, mai vânjoși sau mai slabi, mai visători sau mai îndrăzneți, mai săraci sau mai bogați, nimeni nu rămânea indiferent în fața măreției munților și a ispitei de a o cuceri. Lucru oarecum de mirare, căci cu numai câțiva ani în urmă, uriașii de pământ și piatră erau pustii, iar puținii turiști care se încumetau să le calce cărările, să ajungă până la Caraiman sau Omul, erau cunoscuți ca niște cai breji. Dar muntele nu-i îndurător de fel. Nici tinerețea, nici […]