Dacă dăm înapoi paginile istoriei Bucureștilor până în anul 1928 și facem o plimbare până în spatele cimitirului Bellu, unde astăzi știm că-i locul Parcului Tineretului, o să vedem un maidan imens, căptușit cu gunoaie, stârvuri și o mizerie atât de complexă încât te șochează la prima vedere ca un pumn în plină figură. Suntem pe Valea Plângerii, una din gropile de gunoi ale Capitalei, „republica vagabonzilor și mardeiașilor, jungla pitorească cu legile ei proprii, ring de îndrăsnețe asasinate, de sinistru desfrâu și uneori de eroism”, unde se așezase o șatră de țigani. „Iată cortul, cu toată gospodăria, plus pisica râioasă […]