Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

marți

26

aprilie 2016

4

COMENTARII

Scriitorii si cartile din Inchisoarea Vacaresti

Scris de , in categoriaClubul de lectura, Povesti din Berceni, Poveștile Mănăstirii Văcărești

Transmite povestea mai departe...

 

Cand inchizi un scriitor intr-o camera, cu o masina de scris, o sticla de whisky si o pisica somnoroasa, eliberezi o poveste. Cand inchizi mai multi scriitori in puscaria Vacaresti, din motive politice, alaturi de pungasi, criminali, paduchi si oleaca de raie, eliberezi mii de cuvinte atat de puternice si rezistente, incat vor strabate veacurile si vor infatisa oamenilor intocmai neajunsurile si grozaveniile temnitei. Asa s-a intamplat cu Tudor Arghezi, Liviu Rebreanu, Ioan Slavici si Mircea Damian, incarcerati in penitenciarul Vacaresti.

V-am mai povestit despre Manastirea Vacaresti, ridicata in 1722 de Nicolae Mavrocordat, devenita in 1865 Inchisoare si demolata de Ceausescu in 1986. Ieri v-am povestit si legenda care sta la baza transformarii Manastirii in Inchisoare. Astazi o sa va spun cate ceva despre povestile scrise:

„…cu unghia pe tencuială
  Pe un părete de firidă goală,
Pe întuneric, în singurătate… „

Tudor_Arghezi

 

Tudor Arghezi, ale carui versuri de mai sus le-ati recunoscut cu siguranta -da, sunt minunatele si claustrantele versuri din poezia „Flori de mucigai” – a fost incarcerat la Vacaresti in perioada 1918-1919, pentru articolele scrise in Gazeta romaneasca in perioada de ocupatie germana din Primul Razboi Mondial. Cand si-a luat, peste cativa ani, loc de casa la Martisor, vizavi de Puscaria Vacaresti, Arghezi facea haz de necaz de-l intreba cineva daca ii e cumva dor de temnita. Cum ar veni, macar sa n-aiba mult de mers pana la inchisoare, cand i-o mai pune careva gand rau. Deh, ii placea sa vada partea plina a paharului, altfel cum si-ar mai fi gasit puterea sa imagineze o noua lume a poeziei in volumul „Flori de mucigai”? Pe langa aceste poezii reprezentative pentru literatura romana, poezii care sfasie brutal traditia esteticii pure, Arghezi a mai eliberat din ghearele detentiei de la Vacaresti si cuvintele necesare pentru un volum de povestiri numit „Poarta neagra”, unde descrie realitatea violenta a inchisorii.

 

 

Odata cu Arghezi, in Procesul ziaristilor din 1918, a fost condamnat si Ioan Slavici, aflat deja la varsta de 71 de ani, pentru acelasi motiv „sugerat” de politica oportunista pro-sovietica: jurnalism germanofil. Autorul „Marei” nu scrie in penitenciar, dar volumul de memorialistica „Inchisorile mele” din 1921 denunta marea crima a arestarii constiintei, a izolarii de lume si asasinarii culturale a unor ziaristi, scriitori si poeti. Si mai face un lucru, pune imaginea Inchisorii Vacaresti in cuvinte si ne-o transmite noua, ca s-o asamblam acum la loc si s-o vedem macar prin ochii mintii.

 

Ioan_Slavici_-_Foto02„Vacarestii sunt o fosta manastire, au deci intrarea pe sub o clopotnita de la apus. In prima curte, fosta arhondarie, sunt birourile, locuintele functionarilor, antropometria si spre miazazi, deci la dreapta, brutaria si cateva ateliere, precum si bucataria. Trecand pe sub a doua clopotnita, aceasta mai mare, intri in asa-zisa cetate, o curte mare, in mijlocul careia se afla biserica, o zidire cu proportii desavarsite, frumoasa, cu cinci turle in stil bizantin, mai incapatoare decat oricare dintre bisericile din Bucuresti. In dosul bisericii, deci spre rasarit, se afla paraclisul, la primul etaj, un adevarat giuvaier arhitectonic, iar la dreapta si la stanga se afla celulele, in doua etaje, cu totul 36. Staritia, de asemenea frumoasa, se afla la capatul dinspre miaza-noapte al celulelor, cu fata spre miaza-zi, iar cu dosul spre Bucurestii asupra carora se deschide din ferestre o larga vedere. Acum se afla aici spitalul. Incaperile pentru adapostirea detinutilor se afla in fata bisericii si la stanga ei, Intr-o casa cu doua caturi, care se intinde pana la staritie. La dreapta bisericii se afla baile, etuva, o mare casa, in care se afla mai inainte o tipografie, iar tocmai la capatul dinspre celule se afla o casa in stil oriental, jos magazie, iara sus inchisoare pentru femei.”

 

 Paduchii, raia, murdaria si bolile batranetii, care-i dadeau mult de furca, nu par sa-l fi afectat pe Slavici mai mult decat starea in care fusese adusa biserica din cauza transformarii ei in penitenciar:

„Un nenorocit, cine o fi fost, a dat soselei scurgerea spre biserica. Stand astfel temeliile mereu in apa, ele incetul cu incetul s-au macinat si zidul, desi neobisnuit de gros, a crapat de la pamant pana sub acoperis, incat a trebuit sa se puna pe sub streasina un brau de fier, ca sa nu se surpe intreaga zidire. Deoarece apa se scurge peste pereti, mai ales de pe ciubuce, a cazut tencuiala, iar braul admirabil sculptat si pervazurile frumoase ale ferestrelor sunt pline de muschi si in mare parte macinate. In aceeasi stare se afla si cele opt coloane de piatra din pridvorul bisericii, minunate atat ca proportii arhitectonice, cat si ca amanunte de sculptura in stil oriental.”

 

Inaintea lui Slavici si Arghezi, fusese condamnat insa Liviu Rebreanu, tot pentru activitatea publicistica (caci pentru ce altceva se arestau atunci scriitorii si gazetarii?) dusa in favoarea romanilor de peste munti. Ati citit nuvela „Culcusul”? Rebreanu a terminat de scris la ea in Vacaresti. Am recitit-o, mai stiam vag cate ceva despre un culcus al vagabonzilor, unde se distinge cuplul Cintareanu si Didina, care se injura si se bate pe bani si mancare. Afland ca Rebreanu a finalizat-o intr-o celula cu gratii la ferestre, dintr-o puscarie de la marginea Bucurestiului, eram curioasa sa revad finalul, care m-a surprins. Dupa o bataie ingrozitoare, Cintareanu si Didina se imbratiseaza ca doi tineri indragostiti, in timp ce „in departare, orasul nesfirsit gemea inabusit, ca un urias care trage de moarte”.

Liviu Rebreanu si Mircea Damian

Liviu Rebreanu si Mircea Damian

Al patrulea scriitor care a mosit cateva povesti din Inchisoarea Vacaresti a fost Mircea Damian, un scriitor astazi uitat si un gazetar feroce, care spunea lucrurilor pe nume, chiar daca numele faceau parte din familia regala. In 1929 i-a adresat Printului Nicolae doua scrisori deschise in care l-a tras la raspundere pentru depasirea vitezei legale pe strazile orasului, napustirea cu masina in caruta unui franzelar si lovirea cu picioarele a unui sofer. Sa critici conducerea, indiferent de forma de guvernamant, nu e o activitate dintre cele mai sigure, asa ca Mircea Damian ajunge sa petreaca sfarsitul anului 1931 la Vacaresti. Dupa eliberare a scris „Celula nr. 13 (Şaptezeci şi cinci de nopţi la închisoarea Văcăreşti)”, iar in romanul autobiografic „Rogojina” a reluat subiectul incarcerarii.

Manastirea-Inchisoare Vacaresti a disparut de mult, dar inca o mai putem vedea in cuvintele descatusate de scriitorii incarcerati la inceputul secolului trecut. Inca o mai putem vedea, dar numai daca citim cartile nascute acolo. Sa nu pierdem si sansa aceasta.

Transmite povestea mai departe...

Comentarii

  1. george
  2. george
  3. marian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *