Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

vineri

4

martie 2016

4

COMENTARII

Cum am ratat un amor bercenar

Scris de , in categoriaJurnal de Berceni

baiat cu spatele in Berceni
Transmite povestea mai departe...

 

Nervi pe propria persoana: 786, dezamagiri in dragoste: 1, smocuri de par: 1, tipi draguti: 1

Stii cum e sa te macine imaginea unui om pe care l-ai vazut doua secunde, bine, hai cinci secunde, acum zece ani, pe strada? Sa te surprinzi amintindu-ti de el, de cateva ori pe an, si sa te intrebi ce-ar fi fost daca? Ce-ar fi fost daca nu te-ai fi purtat ca o tolomaca, Marileno, si te-ai fi oprit sa-l asculti, in loc sa ridici din umeri si sa mergi mai departe. Nu neaparat pentru ca era un brunet cu un smoc de par pozitionat foarte indraznet in crestetul capului, destul de cret si jucaus, sau poate parea jucaus pentru ca batea vantul, oricum era dragut. M-a oprit, nu mai stiu exact ce mi-a zis, Hei sau Auzi sau Stai putin, eu apucasem deja sa trec de el, m-am oprit si m-am intors ca Arnold Schwarzenegger in Terminator, cu o miscare foarte greoaie, de parca purtam in spate tot viitorul, si m-am uitat la el. Atunci am observat, de fapt, ca era brunet si destul de cret, atata cat era smoculetul de par, atunci am avut mica dilema (bate vantul sau tipul asta are un par poznas), atunci am remarcat si evidentul, ca era dragut.

M-am uitat la el, am ridicat din umeri, m-am intors si am mers mai departe.

Pentru ca nu il cunosteam.

Cred ca a murit ceva in mine atunci, mai bine zis, cred ca mi-am torturat cu pasiune neuronul caruia-i venise ideea sa merg mai departe, mi-am strans ceilalti neuroni in gasca, le-am dat maciuci si furci si cagule si i-am asmutit pe amaratul ala. Sa va mai explic o data? Aveam vreo optispe ani si mergeam pe soseaua Berceni, analizand foarte meticulos trotuarul, eventualele denivelari ale asfaltului si compozitia chimica a prafului, cand, deodata, un tip dragut m-a oprit si mi-a zambit. Am mentionat asta prima data, ca mi-a zambit? In fine, mi-a si zambit, oricum era dragut si fara zambet. Iar eu am ridicat din umeri si am mers mai departe, pentru ca nu il cunosteam, deci, din punctul meu de vedere (un punct extrem de meschin, ca sa fiu sincera), nu aveam de ce sa vorbesc cu el. De parca ma nascusem cunoscand de-a gata pe toata lumea. Am fost foarte suparata pe mine cateva zile, ba chiar si acum sunt suparata, dupa zece ani. Nu l-am mai intalnit pe baiatul cu pricina niciodata, desi eram vecini de cartier, sau poate ca atunci venise in vizita, nu stiu. Cert este ca dupa aceea, zilnic, cand treceam prin locul unde ma oprise, incetineam pasii, inchideam putin ochii si incercam sa trag cu ochiul in universul paralel unde eu nu ridicam din umeri, ci zambeam la randul meu si il intrebam cum il se numeste. Spre marea mea parere de rau, niciodata n-am prins draperiile acelui univers paralel ridicate, ca sa apuc si eu sa vad ceva. De aceea ma intreb si astazi, ce-ar fi fost daca?

Stie cineva ce-ar fi fost, daca? Tipul cu smoculetul, el ar trebui sa stie.

Spune-mi, mai, stii?

 

Transmite povestea mai departe...

Comentarii

  1. delia
  2. razvan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *