Daniel Turliu a copilarit in Berceni, mai exact in fostul catun Bellu, pe strazile cu case vechi din apropierea cimitirului Bellu, a caror istorie m-a fascinat si despre care am scris cateva articole pe Berceni de Poveste. Am avut astfel ocazia si marea bucurie sa-l cunosc pe acest tanar si pasionat artist, care a studiat cu nume mari ale picturii, Vasile Popa si Horea Pastina.

L-am rugat pe Daniel sa-mi raspunda la cateva intrebari despre arta lui si despre cartierul in care a copilarit.

Va invit cu drag sa cititi interviul si sa va „pierdeti” pentru cateva momente in superbele picturi care, nu intamplator, infatiseaza strazi dragi noua, bercenarilor.

 

 

Care a fost prima ta sursa de inspirație din cartier si cum te-a cucerit?

D.T: Trebuie sa precizez inca de la inceput ca voi raspunde din perspectiva pictorului, si poate voi sfarama fara sa vreau anumite mituri despre pictura in care cei care privesc pictorul si pictura de la ”departare” il fac mai misterios, il incarca cu propriile sensuri si propriile intelesuri. Pictorul este un personaj straniu in raport cu ceilalti, insa de regula fiecare pune in ”el” si in pictura ceea ce are in minte si nu ceea ce este. Sunt nevoit sa rup misterul la aceasta prima intrebare.

Nu caut peisaje care ”cuceresc” prin esteticul lor, care te prind in tainele uimirii in fata frumosului. Nu. Pictez ceea ce este in imediatul meu, asemeni lui Van Gogh, care si-a pictat dormitorul, scaunul, localurile pe care le vizita.

Contempland frumosul, acesta mi se reveleaza. Te uiti la o frunza si cu cat te uiti mai mult, incepi sa vezi, incepi sa te iluminezi! Vezi ceea ce inainte nu vedeai. Inspiratia trebuie sa te gaseasca la lucru, cum spunea Picasso. Inspiratia apare atunci cand lucrezi, si de-o data apare o simtire puternica in interior si spui in interior ”trebuie sa fac asa” si ai certitudinea ca este corect! Este o simtire intuitiva, care are in spate mult efort si multe constientizari a priori. Ea apare la toate nivelurile de maturitate artistica a unui pictor, insa maniera de rezolvare difera in functie de profesionalism. Pe langa aceasta, inspiratia apare cand ”natura” este pretext, cand nu faci o reprezentare hiperrealista, fotografica a realitatii, apare atunci cand poti sa intervii in propria sensibilitate, in resursele propriei creativitati.

Aleg subiectul tinand cont de esteticul lui, insa nu atat de mult, stiind ca voi gasi, mergand ”indarat”, cum spunea Noica, frumosul in propria interioritate. Ar fi o idee gresita sa se inteleaga faptul ca nu caut subiecte frumoase, evident ca da, insa daca locul este ”sarac”, gasesc frumosul unde nu este, ca sa ma exprim metaforic.

Ca artist, prin ce crezi ca se deosebesc povestile locurilor, ale strazilor si caselor din fostul catun Bellu,  de povestile oamenilor?

 

D.T.: Am sa-ti dau un raspuns superficial, caci nu am cugetat la aceasta pana acum, intr-un mod profund.

Este ruptura intre generatii! Intre arhitectura caselor, gradina care reprezenta in trecut un loc de joaca pentru copii sau un loc al odihnei sau al cultivarii pomilor fructiferi, astazi fiind parcare pentru masini.

Relatia oamenilor de odinioara care era aceea a comuniunii, al non-separarii si care astazi este una a individualitatii, vecinii necunoscandu-se intre ei, respectandu-se amical in cazurile fericite.

Din punct de vedere al artei, sensibilitatea mea s-a construit pe arhitectura de odinioara, a caselor vechi, ”batranesti”. Astazi, putine case gasesti astfel. Fiecare pictor isi picteaza epoca in care traieste, ramanand mai tarziu sensibilitatea epocii traite de fiecare generatie de pictori.

 

 

 

Ce ti se pare ca reprezinta esenta cartierului Berceni, sau macar a fermecatoarei zone de case, de la Brancoveanu? Care ar putea fi elementul vital al acesteia?

 

D.T.: Esenta cartierului Berceni….Greu de zis. Ar fi trebuit sa studiez mai multe cartiere din Bucuresti si apoi sa fac o comparatie intre ele. Decat sa dau raspunsuri ”din carti” mai bine ”o las incurcata”cum zice olteanul.

 

 

Nea Puiu’ apare deseori in picturile tale. Cine este nea Puiu’ si care este povestea lui?

 

D.T.: Nea’ Puiu este un om al strazii, insa un om tare simpatic. Jucam fotbal cu dansul in copilarie. Ii mai dadeam 1 leu 2 lei cand il vedeam, sau cate-o bere, caci paine sau mancare nu voia pentru ca asta ii dadeau toti, poate din cand in cand, atunci cand ii era foame. Fie ii dadeam bani sa-si ia bere, fie direct berea. Parintii mei aveau magazin in zona, si mai ”sterpeleam” cate-o bere. Jucam fotbal, faceam ”caterinca” fara sa-l jignim, il inregistram pe telefon. Eram copii si ne bucuram in acelasi timp initiindu-ne in ceea ce se numeste ”viata”. Era prietenul tuturor. Era un om placut, respectuos si glumet.

Mai tarziu, cand am mai crescut, il rugam sa-mi pozeze. Mare bucurie era pe el, cand mergea la prietenii lui si ii arata tabloul. Nea’ Puiu era un om citit, citise literatura universala si avea si cultura generala destul de mare, raportata la un om care nu are casa lui. Avea dupa el cartile pe care le citea. ”Cei trei muschetari”, era cartea lui preferata! Era enervat pe Balzac…

Chiar zilele trecute l-am vazut de la departare…

 

Cum a luat nastere expozitia ta din 2013, “In cautarea traditiei”?

 

D.T.: Din raportul meu fata de ”gigantii” picturii, cum se referea Newton la traditie. Am sa atasez aici un scurt fragment din textul expozitiei: ‘’ Odata cu noi, mai traiesc inca o data toti mortii nostri ‘’, spunea Nicolae Iorga.

Pentru mine traditia (in pictura ) este ‘’scoala‘’de la care invat continuu. Aceasta invatare este permanenta, si cu cat incerc sa ma apropii mai mult de invatatura maestrilor picturii, cu atat mi se reveleaza propria neputinta. Intodeauna constat cat de putin pot si cat de mult am de invatat de la inaintasii mei.

Referitor la traditie, Constantin Aslam, in cartea sa ‘’ Palimpsestul identitatii romanesti II ‘’ argumenteaza :

‘’ Viaţa unei culturi este întreţinută de totalitatea faptelor spirituale care constituie o tradiţie, adică, identitatea şi conştiinţa de sine ale unei culturi au ca fundament ideea de tradiţie. Tradiţia şi conştiinţa acestei tradiţii reprezintă structura de rezistenţă în jurul căreia se formează echilibrul interior al unei culturi, respectiv putinţa acesteia de a se conserva şi reproduce’’.

Newton spunea :

‘’ Suntem ca niste pitici pe umerii unor giganti. ‘’

Aceasta celebra metafora a lui Newton face o fotografie perfecta asupra artei postmodernitatii si nu doar a artei, ci si a intregii societati culturale din prezent.

A intelege ca esti pitic si ca in urma ta au trait niste giganti, e intemeierea intelegerii faptului ca traditia trebuie sa ne fie model, o carte deschisa, pe care trebuie neaparat sa o citim. Dorinta obsesiva a artistului contemporan de a veni cu ceva nou, spectaculos si socant, este drumul care duce, de cele mai multe ori, la amatorism. Pentru a da nastere noului, trebuie sa-ti cunosti inaintasii, trebuie sa cunosti ‘’ gigantii ‘’ de care vorbea Newton. Iar noul trebuie sa fie compatibil cu fiinta artistului, nu dintr-o dorinta egoista de a fi in centrul atentiei!

 

Ce inseamna pentru tine traditia?

 

D.T.: Profesionalism, model, invatatura permanenta, veneratie, iubire, supunere, ghid.

 

In munca unui pictor, cat cantareste inspiratia? S-a intamplat vreodata sa nu termini o pictura pentru ca subiectul nu te-a mai inspirat, sau nu te-a inspirat suficient?

 

D.T.: In munca unui pictor, in raport cu celelalte arte, foarte putin. Poetul este inspirat mai mult de divinitate. Nichita Stanescu vorbeste foarte frumos despre inspiratie, asemuind-o curentului electric care face legatura intre doua surse, om-divin. Muzica, insa nu orice tip de muzica, are inspiratie divina. Muzica clasica. Poate muzica ar avea cel mai mult dintre toate artele. Socrate vorbeste in dialogul platonic ”Ion” despre inspiratie, artistul fiind vector de comunicare.

Pictura este cea mai apropiata de simturi si automat inspiratia este limitata. Depinde si de stilul picturii foarte mult-nu intru in detalii. Alta virtute mare are pictura: si anume, educatia privirii. Inveti sa vezi frumosul peste tot in jurul tau, iar frumosul este un atribut al Divinului.

 

Ce planuri de viitor ai?

 

D.T.: Un pictor nu are planuri de viitor, ce planuri ar putea avea? Un pictor picteaza. Planurile de viitor il distrag de la ”lumina” lui, pictura. Spunea Stefan Luchian: ”M-am inchis intr-o lumina”. Viitorul apartine non-picturii, apartine ”vietii”. Din pacate suntem nevoiti sa dam atentie si acestor aspecte. Din pacate si din fericire, mai bine spus.

 

Sunt curioasa, cum crezi ca ar arata Berceniul daca ar fi om?

 

D.T.: Nu stiu, insa nu ar fi prea vesel. E un cartier melancolic, grav, obosit.

 

In incheiere, vreau sa-ti multumesc ca ai acceptat sa stai de vorba cu noi si, daca ai un mesaj pentru cititorii Berceni de Poveste, acum este momentul sa-l transmiti, pentru ca suntem toti cu ochii pe tine!

 

D.T.: Foarte interesanta initiativa voastra, cu totul unica! Si trebuie sa recunosc ca m-ati luat prin surprindere!

Mult succes in tot ceea ce faceti!

 

 

 

Multumim din suflet, Daniel!

cartierul Berceni catunul Bellu interviu pictorul Daniel Turliu