Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

luni

22

mai 2017

11

COMENTARII

Povestea părții vechi a cartierului Berceni

Scris de , in categoriaPovesti din Berceni, Povesti din vechiul Bucuresti, Povestile strazilor din Berceni

inceputurile cartierului Berceni
Transmite povestea mai departe...

Se lăsa seara când trăsura avocatului Barbu Paltineanu intra pe șoseaua Olteniței, zgâlțâindu-se din toate încheieturile pe pavajul plin de zbârcituri. Bărbatul își mută privirea de la cei doi îngeri care străjuiau inscripția de la intrarea în Cimitirul Bellu, Pacea cerească și gloria pământească, de partea cealaltă a șoselei, înspre grădina de unde răzbătea hărmălaia unei petreceri. Avocatul Păltineanu avusese o zi grea, dar chefurile de la Tabia rusească nu-i erau pe plac, așa că se încruntă puțin și-l împunse în spinare cu bastonul pe birjar. Acesta încetinise curios și trăgea cu ochiul spre câteva cucoane ieșite la stradă.

Trăsura porni mai departe, spre terenurile cu podgorii distruse de blestemata filoxeră, care parcă-și pusese în cap să facă uitată tradiția viticolă a Bucureștilor. Nu era chip să scoți vița-de-vie din ghearele dăunătorului, nu că n-ar fi încercat, atât Păltineanu cât și cumnatul său, Anton Colorian, cu care împărțea pământul de la dreapta Olteniței, dintre Piscului și marginea cimitirului Bellu. Au dat cu naftalină, au încercat să altoiască vițele de vie, însă toate eforturile celor doi au rămas fără rezultat. Avocatului Paltineanu nu-i rămânea altceva de făcut decât să deplangă hectare întregi de viță-de-vie distruse definitiv și să găsească un rost acelor pământuri.

Birjar, întoarce trăsura. Mergem la Colorian.

În aceeași seară, Păltineanu s-a sfătuit cu Anton Colorian, directorul Școlii Normale de Institutori de pe Calea Rahovei. Îl aprecia nu doar pentru că-i devenise rubedenie, ci pentru mintea-i luminată, de om umblat și cultivat, care-și luase doctoratul în științe la Paris. Până la miezul nopții, hotărârea era luată.

Cei doi proprietari aveau sa îndeplinească un rol foarte important în lărgirea granițelor orașului și în întemeierea unui nou cătun, care urma să fie cunoscut de bucureșteni drept cătunul Bellu, apoi, din 1914, drept comuna Șerban-Vodă (care îngloba și satul Progresul). În 1926, partea nordică a comunei s-a alipit Sectorului III Albastru al Municipiului București, devenind cartier bucureștean, în timp ce în partea sudică se regăseau satele Progresul și mai noul Apărătorii Patriei.

Sursa: București, Harta transporturilor 1938

Sursa: București, Harta transporturilor 1938

 

Dar să ne-ntoarcem la acele zile de început, și să cunoaștem câțiva oameni care au pus umărul la întemeierea și dezvoltarea Berceniului de astăzi.

Incepand cu anul 1900, cei doi mosieri au parcelat terenul pe care sute de ani crescuseră vii, și au dat loturile în vânzare, la prețuri mici.

Anton Colorian a adus un administrator destoinic, un ardelean pe care-l cunoștea bine de la Școala de Institutori, pe numele lui Ilie Opriș. Bun gospodar, Ilie Opriș a contribuit cu multă energie la înfiriparea noii așezări, ajutându-i pe locuitori. Aceștia l-au îndrăgit într-atât de mult, încât atunci când a venit vremea botezarii ulițelor, numele său a fost printre primele intrate în nomenclatorul zonei.

Sursa: Biblioteca Bucureștilor 2001, nr.3

Sursa: Biblioteca Bucureștilor 2001, nr.3

Tot felul de oameni, țărani, funcționari, muncitori atrași de mirajul capitalei, mult prea săraci pentru casele din mijlocul orașului, au început să cumpere pământ de la cei doi moșieri. Totuși, multe dintre familiile care voiau sa înceapă o viață nouă în tânărul cătun Bellu erau împiedicate de resursele financiare modeste. Atunci, administratorul ardelean Ilie Opriș, cum era bun gospodar și om inimos, s-a sfătuit cu câțiva dintre cei mai respectați locuitori ai așezării, preotul, învățătorul, negustorii, și împreună au pus la cale un plan pentru a-i ajuta pe cei mai nevoiași.

Banca înființată astfel de ei s-a numit „Principatele Unite”, a avut sediul pe strada Puțul cu Tei, în casa negustorului de cherestea Petre Băleanu, și acorda împrumuturi avantajoase pe termen lung celor care nu-și permiteau să achite rate mari. Alături de instituția financiară care împiedica amestecul speculanților în treburile cătunului, moșierii Păltineanu și Colorian au mai dat o mână de ajutor, pavând pe cheltuiala proprie străzile Ilie Opriș, Puțul cu Tei și Nucului (astăzi Pictor Ștefan Dimitrescu). Că cei care își construiau atunci case au găsit de cuviință să ia de-a dreptul cărămizile din pavaj ca să le folosească în construcțiile lor, asta e altă mâncare de pește. Să nu uităm că oamenii veneau din sate, unde nu existau străzi pavate și, poate că pur și simplu nici nu le vedeau rostul.

Sursa: Biblioteca Bucureștilor 2001, nr.3

Sursa: Biblioteca Bucureștilor 2001, nr.3

 

Cu bune și cu rele, așezarea a crescut, iar oamenii și-au arătat mulțumirea botezând străzile cu numele celor care au facut totul posibil. Așa se face că avem astăzi strada Dr. Anton Colorian și str. Radului (fiul doctorului Colorian, cel care a contribuit enorm la pastrarea istoriei acestei zone prin lucrarea din 1934, „Contribuțiuni la Monografia Cartierului Șerban Vodă-Bellu”).

Din partea Păltinenilor mai avem astăzi doar denumirea strazii Duminicii, si aceea stâlcită, dar nu din răutate. Inițial îi spuneau strada Dominic, pentru că așa se numea fiul drag al lui Barbu Păltineanu, dar să fim serioși, chiar și azi pare cam peste mână un astfel de nume, cu toate că mulți părinți l-au redescoperit și au sporit numărul de Dominici din țară. La începutul secolului XX Dominic a devenit cu ușurință Duminic, iar strada Dominic, Duminicii. Restul denumirilor moștenite de la Păltineni s-au pierdut. Mai era strada Rodica (fiica avocatului), astăzi strada Giovanni Boccaccio, și mai încolo nițel strada Puiului, asa cum îl alintau pe Ulpian, mezinul lui Păltineanu.

Sursa: Biblioteca Bucureștilor 2001, nr.3

Sursa: Biblioteca Bucureștilor 2001, nr.3

 

În ce-l privește pe avocatul cu care a început povestea noastră, Barbu Păltineanu, ei bine, dumnealui n-a dorit să-și dea numele vreunei străzi din micul cătun Bellu. Tânjea să nășească o stradă din capitala țării, nu dintr-o comună suburbană. Târziu de tot, când era chiar prea târziu ca să mai găsească vreo bucurie în asta, numele lui a fost dat unei străzi pe unde obișnuia să se plimbe cu plăcere. Așa s-a transformat strada Nucului în strada Barbu Paltineanu, pentru câțiva ani. Apoi a venit comunismul, când numele moșierului a fost înlocuit cu un nume de pictor, Ștefan Dimitrescu, acesta păstrându-se până în ziua de azi.

Nu doar cei doi moșieri și administratorul Opriș au fost recompensați astfel, ci și câțiva din oamenii care au dat o mână de ajutor la măsurarea loturilor pentru parcelare, precum Stoian, un veteran al Războiului de Independență, zis „Militaru„. Zice-se că, întrebat fiind cam ce stradă i-ar plăcea dumnealui să-i poarte numele, bătrânul a decis mucalit: „Cea mai lungă!”

Iar strada Puțul cu Tei își trage denumirea de la un vechi obicei românesc, acela de a pune o cruce de piatră și a săpa un puț lângă un copac aflat la o răscruce, pentru ca orice călător însetat să se poată odihni și mulțumi lui Dumnezeu înainte de a pleca la drum. Crucea de piatră -despre care oamenii spuneau că a fost făcută ba de pandurii lui Vladimirescu, ba că ar fi fost ridicată pentru sufletele morților din 1848 –  încă mai există, într-una din grădinile de la capătul străzilor Puțul cu Tei și Gheorghe Adamescu.

Până în 1945 s-au parcelat și terenurile dinspre Mandravela (Piața Sudului), iar între anii 1950-1960 s-a continuat completarea cartierului prin unirea tuturor zonelor parcelate și construirea de noi străzi și case.

Din 1963, odată cu darea în folosință a uzinei I.M.G.B., a început construirea ansamblurilor de locuințe muncitorești. Primul astfel de ansamblu a fost microraionul Nițu Vasile, dar despre partea nouă a cartierului Berceni puteți citi în articolul Cartierul Berceni, acest Chuck Norris al cvartalelor bucureștene.

catun belu colaj

 

Surse: „Biblioteca Bucurestilor”, anul III, nr 10

„Biblioteca Bucurestilor” anul IV, nr 3

 

Transmite povestea mai departe...

Comentarii

  1. criss
  2. ionut
  3. florentina
  4. dragos b
  5. Dana
    • Marilena
  6. Stoian Elena
  7. Stoian Elena
  8. tomytza

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *