Berceni de Poveste

Povesti din Berceni

miercuri

23

mai 2018

0

COMENTARII

Adunate de pe Șoseaua Olteniței

Scris de , in categoriaPovești din cartier Berceni, Povestile strazilor din Berceni

șoseaua Olteniței 1985
Du povestea mai departe...

Olteniței cred că a fost unul dintre primele cuvinte pe care-am învățat să le spun. Avea bunică-mea grijă să mă dădăcească:

Când te-ntreabă oamenii unde stai, tu să știi să le zici că stai pe Olteniței!

Ea stătea pe Giurgiului, dar hăt, în capăt, spre Gara Progresul. Câteodată mi se părea că mă invidiază, pentru că eu aveam BIG-ul și Orășelul Copiilor aproape. Probabil că nu era adevărat, adică, bunica avea totuși Piața Progresul, avea și cinematograful Progresul, deși nu era genul care să meargă la film. Și-n plus, bunica stătea la curte. Eu, la bloc.

Când eram mică, încă mai erau o grămadă de case la curte pe Olteniței. Aveau ai mei o poză făcută de la balcon, dar au pierdut-o. Tocmai p-aia. În schimb, poza cu mine purtând fes cu ciucure, molfăind un biscuit și trăgând de elasticul izmenelor este foarte ușor de găsit în albumele familiei.

Dar nu despre mine voiam să vă zic, ci despre șoseaua asta lungă care duce spre orașul Oltenița: pornește din zona semi-centrală a oraşului, străbate Capitala şi două judeţe până la capăt.

În primele decenii ale secolului XX, șoseaua Olteniței nu avea lumină (numai unii proprietari mai avuți își permiteau să pună câte-un stâlp cu felinar, iar cârciumile noi se fuduleau cu lămpi Petromax), și era plină de gropi, praf și noroi. Uneori se umplea chiar și cu oi, după cum puteți vedea în imaginea de mai jos.

 

șoseaua Olteniței

Șoseaua Olteniței, înainte de sistematizarea Bucureștiului Sursa: Bucureștiul european, de Bogdan Andrei Fezi

 

Bucata de șosea dintre Bellu și Piața Sudului (Mandravela), ținea de București, dar de la Mandravela încolo aparținea de Comuna suburbană Șerban-Vodă. Să nu credeți că porțiunea urbană era mai bine îngrijită decât cea suburbană, căci lucrurile stăteau destul de prost peste tot. Erau și multe maidane pline cu gunoaie. De exemplu, chiar vizavi de Cimitirul Bellu Militar, la stradă, era un teren viran unde se duceau gâștele să moară.

Când a venit Arghezi la Mărțișor, în 1926, era jale. Numai drumuri de țară, fără străzi pietruite, fără trotuare, iar de linii de tramvai sau de autobuze nici nu se auzise pe-acolo. Capătul de linie era la Bellu, și-ntr-un fel, și-n celălalt.

 

șoseaua Olteniței

Sursa: Planul Municipiului București cu liniile de tramvai, 1931

 

Așa că scriitorul și-a folosit influența și a mai rezolvat din problemele edilitare. Datorită lui a ajuns până la urmă autobuzul pe Olteniței.

 

Totuși, în 1940, să mergi dincolo de Mandravela era o adevărată aventură. Ca să ajungi de la Olteniței până la casa de nebuni a doctorului Obregia, îți trebuiau două perechi de pantofi, una mai ponosită, pentru noroi, și una bună, de oraș.

La jumătatea anilor 60, între Mărțișor și Olteniței au început să se ridice blocuri și să se dea lupte grele cu săbiile.

 

blocuri pe Olteniței

Jocuri la muncă, Olteniței, 1964 – foto Cristian Malide, via albumdefamilie.bucuresti2021.ro

 

În anii 80, însă, se făcuse frumos pe șoseaua noastră. Aveam tramvai, aveam autobuz și puține mașini. Atât de puține încât puteam să ies la joacă în fața blocului – era pe colț, cu o latură la șosea – și să mă joc nu doar pe trotuar, ci chiar pe stradă. Ce vremuri…

 

soseaua Olteniței

Numai că astăzi lucrurile s-au schimbat puțintel. Coaforul de pe colțul cu strada Tulnici e acum salon. S-au mai construit blocuri, și uite, chiar zilele trecute era să fie distrus un loc de joacă pentru copii, pe Olteniței 67A. Proprietarului i s-a retrocedat terenul cu pricina și i s-a pus pata să facă bloc acolo, înghesuit printre alte blocuri. Trei consilieri USR au inițiat însă un proiect de Hotărâre ca să răscumpere Primăria terenul și să-l redea comunității, chestie care -surprinzător și îmbucurător în același timp- nu a întâmpinat nicio împotrivire la ședință.

Mașinile se-nșiră ca mărgelele pe șosea toată dimineața și toată seara, pentru că-n Popești-Leordeni s-a construit enorm și oamenii n-au pe unde prin altă parte s-o ia. La Mandravela a fost șantier mare timp de trei ani, și acum e unul mai mic dincoace, la gura de metrou.

Dar când mă-ntreabă cineva unde stau, eu zic tot ca atunci când eram mică. Pe Olteniței. Că așa m-a învățat bunica.

 

Surse: „Biblioteca Bucureștilor”, 2001, „Cartierul Bellu – evoluția lucrărilor edilitare și de urbanizare”, Florin Dobrescu

 

Du povestea mai departe...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.