Textul pe care vi l-am pregătit astăzi este un preambul la un text viitor despre „Focul cel mare” care aproape că a ras Bucureștiul de pe fața pământului, în 23 martie 1847. Știu că nu este un subiect despre Berceni, dar vă asigur că va merita efortul să îl citiți. La fel cum vă asigur chiar acum că rândurile de față vor așeza cronologic sinistrele evenimente care au lovit urbea Bucureștilor începând chiar cu anii 1500! Informațiile le-am găsit în revista Flacăra din 1974.

lată câteva dintre marile incendiile care au pustiit Bucureștii în trecut:

• În martie 1554, după detronarea lui Mircea Ciobanul, hoardele turcești au jefuit și apoi au dat foc orașului.
• În noiembrie 1595, când Sinan-Pașa a fugit la Dunăre, un alt mare incendiu, provocat de oștile turcești, a nimicit o parte a orașului.
• În 1657, un incendiu, provocat chiar de domnitorul Constantin Vodă Șerban, a distrus Curtea Domnească. Motivul? Doar pentru ca următorul domnitor să nu aibă „unde ședea”, pe principiul, “după mine, Potopul”.
• La 15 iunie 1691, asupra depozitului de „iarbă de pușcă” al Curții Vechi a căzut un trăznet, care a provocat un catastrofal incendiu, înregistrându-se și victime omenești.
• În 1704 a ars hanul lui Șerban Vodă, unul dintre cele mai mari hanuri bucureștene.

Din cauza înmulțirii gospodăriilor în jurul marilor curți boierești, a fost construită o clădire înaltă pentru pentru a se putea observa imediat izbucnirea incendiilor si a se interveni. Se întâmpla în 1714 – 1715 și astfel pompierii puteau veghea orașul din turnul „de priveală”. Nu sunt sigură, dar cred că este vorba despre Turnul Colței. Dacă se întâmpla să izbucnească vreun incendiu, începeau să bată clopotele tuturor bisericilor din oraș.

• În 1716, sub domnia lui Ioan Vodă Mavrocordat, în spatele Curții Domnesti a ibucnit un incendiu, care a cuprins și a mistuit toate clădirile de pe ulițele Abagiilor și Mărgelarilor.
• În 1718, un foc izbucnit la o casă mică s-a întins și la Curtea Domnească. Nici după doi ani de reparații, urmele dezastrului n-au putut fi cu totul înlăturate.
• În anul următor – în februarie 1719 – flăcările au distrus mânăstirea Cotroceni. Frecvența incendiilor și amploarea pagubelor l-au determinat pe domnitorul Mavrocordat să adopte unele măsuri de organizare a tulumbagiilor (pompierii).
• Un mare incendiu a izbucnit în seara de marți, 27 februarie 1739 când bălegarul din curtea mânăstirii Sfântul Sava (care se afla în actuala Piață a Universității, pe locul statuii lui Mihai Viteazu) a luat foc, fără a putea fi localizat. De aici, flăcările s-au întins în mahalalele Colței și Scaunelor-Vechi, arzând tot ce le iesea în cale, până au ajuns la marginea orașului, la câmp, spre podul Târgului-de-Afară (Calea Moșilor). Atunci au ars: 16 case mari, 44 case mijlocii, 77 case mici, 5 chili de la biserici, 40 de scaune de măcelar și 9 prăvălii.
• Prăvăliile lui Herescu, din Târgul Cucului (lângă Sărăria Domnească), au ars sâmbătă 2 noiembrie 1766.
• La 29 octombrie 1787, într-o sâmbătă, la orele 3, mânăstirea Cotrocenilor, care fusese refăcută, stergându-se urmele incendiului din februarie 1719, a fost din nou cuprinsă de flăcări. Atunci au ars toate casele domnești și egumenești, împreună cu hambarele cele mari care gemeau de provizii.
• În dimineața zilei de 28 august 1804, a luat foc spițeria (farmacia) din strada Șelari. Flăcările s-au extins repede, transformându-se în unul din marile incendii. Despre acest dezastru, un martor, arhimandritul Nicodim Greceanu, a lăsat următoarea relatare: “Duminica la 8 ceasuri din zi, s-a aprins târgul, buricul Bucureștilor, arzând toate prăvăliile, hanul Sf. Gheorghe, hanul Șerban Vodă (pentru a doua oară – n.r.), până la zidurile hanului Colței și la hanul lui Mihai Vodă, Sărăria Veche din Târgul Cucului și la vale până la casele Pîrșcoveanului și la deal toate binalele Curții Vechi, până la casele lui Castriș. Fiind focul până la 8 ceasuri din noapte, dând însă puțină ploaie, s-a potolit. Poate vor fi ars la 2000 prăvălii cu case mari și mici și bolte.” Focul a durat 12 ore, soldându-se cu pagube evaluate la 30.000 de pungi adică 15 milioane lei – suma enormă pentru acele vremuri.
• În 1822 au ars toate prăvăliile din Cavafi.
• Casele de pe podul Beilicului (Calea Șerban Vodă) au ars în 1825.
• În 1835, flăcările au cuprins și mistuit zona comercială dintre spitalul Colțea, Bărăție și Pușcărie (lângă Curtea Domnească).
• Hanul “Rosu”, situat la intersecția de azi a Căii Rahova cu străzile 30 Decembrie și Smârdan, a ars în anul 1838. Deși hanel “Zamfir” era lângă hanul “Rosu”, focul din 1838 l-a ocolit.
• În 1839 a ars în întregime și hanul Zamfir.

Data viitoare vom vorbi despre Focul cel Mare din 23 martie 1847, dezastrul care, așa cum spuneam la început, aproape că a ras Bucureștiul de pe fața pământului.

curtea domneasca incendii bucuresti Marile incendii