Dezamagiri in dragoste: Doru, amintiri recuperate: 1, oameni enervanti: 1 (Violeta), rezolutii: sa fac zilnic fandari laterale

M-am intalnit dimineata cu vecina de la unu, Violeta, venea cu galeata de la gunoi. M-a intrebat daca tin dieta si m-am uitat chioras la ea, pentru ca adevarul e ca am uitat sa mananc mai putin iarna asta. Asa ca acum trebuie sa gasesc o sala de sport, ceva care sa ma tina in priza cateva saptamani, pana reusesc sa-mi rezolv problemele fara chipsuri cu smantana si otet.

Ma gandeam sa ma amagesc juma’ de ora ca joc tenis, la Brancoveanu, e un teren aproape de cimitire. Chiar foarte aproape. Cand am fost eu prima data acolo se numea “Livone Tenis Club-Ilie Nastase”, era destul de mare, avea vreo 6 terenuri de tenis, vestiare, tot ce trebuie. Partea proasta e ca acum nu mai functioneaza, zi si tu ce ghinion pot sa am. Vreau sa fac sport si n-am unde. De fapt am unde, ca-s o gramada de sali de sport prin cartier, dar sunt o putoare sinistra si prefer sa ma plang in timp ce-mi calculez surplusul zilnic de calorii.

Cand am facut eu tenis langa cimitir, tin minte ca aveam un instructor blond si cret, il chema Doru. Bineinteles ca l-am iubit foarte mult, as fi preferat totusi sa ne fi cunoscut in alte circumstante. El isi exprima iubirea pentru mine cum putea, ma punea mereu sa fac fandari laterale. Mi-am dat seama mai tarziu ca insista cu fandarile laterale pentru ca eram absolut incapabila sa joc tenis. A incercat saracul Doru sa scoata ceva din mine, mi-a zis Uite, joaca-te cu gardul. Era un gard de plasa, despartea terenurile de sport de locurile de veci. Si m-am jucat cateva zile cu gardul, cred ca am umplut cimitirul de mingi. Le dadeam inalte si treceau parleazul, eu taceam malc si ma duceam sa mai fur mingi de la aia mai mici decat mine, care jucau déjà intre ei, cu reguli si tot ce trebuie.

Singura chestie care-mi placea la orele de tenis, in afara de Doru, era ca trebuia sa merg cu tramvaiul cateva statii. De fapt, imi doream sa merg cu trenul, dar ar fi fost aiurea sa ma duc la ore de tenis in afara orasului. Tramvaiul isi facea treaba destul de bine, reuseam sa visez o vreme cu ochii deschisi, imi imaginam cum Doru ma asteapta in fata scolii ca sa ma invite la cofetarie (eram totusi clasa a cincea, sau asa ceva). Apoi treceam la fandarile laterale si la gardul meu de plasa, de care nu am scapat nici macar in ultima zi. Si nu inteleg nici acum de ce eram complet incapabila sa joc tenis, doar la badminton eram campioana blocului, dar pe de alta parte, nu jucam badminton cu Doru.

In fine, chiar daca n-o sa am chef de sala, ma gandesc sa fac macar cateva fandari laterale, ca sa nu mai aiba Violeta ce sa comenteze cand se plimba cu galeata aia de gunoi.

cimitirul Pro Patria livone tenis club Ilie Nastase Oraselul Copiilor tenis la gard