Odiseea pasajului Piața Sudului continuă. Cică îi dă drumu’ pe-un fir dus, unu-ntors!
Scris de Marilena, in categoriaJurnal de Berceni
-O mierlim, bă! urlă șoferul de microbuz, un tip creț, în cămașă albastră, către alt șofer de microbuz, un tip blonziu, cu părul sculat.
-Ce, bă?
-O mierlim de sâmbătă!
-De ce, bă?
-Îi dă drumu!
-Ce zice? aud în spatele meu.
-Dă drumu la pasaj, vine răspunsul, timid, să nu tulbure astrele vag aliniate, suficient cât să se poată circula prin subteranul blestemat de la Piața Sudului, ipotetic, începând de sâmbătă, pe un fir de mers dus și unul întors.
Oamenii șușotesc în jurul meu, neîncrezători. Să fie gata oare pasajul? Nu arată deloc gata. Abia au trecut câteva zile de când viceprimarul Bucureștiului spunea că nu se poate face recepția că cică lipsește un giratoriu. Și primărița e supărată foc pe constructor, iar l-a amenințat cu rezilierea contractului, dar cică- neoficial!, așa i s-a transmis și dumneaei, neoficial, pe răspunderea constructorului-o să-l deschidă puțintel, poate de probă, eu știu?! Cine mai știe? Ce-o să fie oare sâmbătă? Cum o să fie? O să-l deschidă? N-o să-l deschidă?
S-a încălzit de-a binelea în Berceni. Oamenii se îmbulzesc pe Olteniței, lângă microbuze. Sudoarea caută adăpost pe frunțile boțite ale trecătorilor. Nimănui nu-i vine a crede. Ridic privirea spre cer, căutând orbește în spatele boltei albastre, constelațiile care par să se fi așezat în sfârșit ca lumea. Mă izbesc de un nene asudat, îmi cer scuze și zic veselă:
-Îi dă drumu’, nene, îi dă drumu’ pe-un fir dus și unu-ntors!
Sursa foto: Facebook @PMBucuresti