Cum, n-ați auzit de marele spărgător, lupul „lupilor de oțel”, omul cu șapte nume și șapte înfățișări, Eddy Wolf, a cărui gașcă de bandiți a terorizat un continent întreg în perioada interbelică?

În cazul acesta, pregătiți-vă pentru o poveste care ar putea fi cu ușurință transformată într-o peliculă hollywodiană, una cu răsturnări de situație inimaginabile și cu personaje de temut.

Scena 1

Penitenciarul Văcărești, mănăstire clădită la 1722 de Nicolae Mavrocordat, o adevărată bijuterie arhitecturală care îmbină stilul brâncovenesc cu elementele baroce. E o noapte caldă din anii 1930. Temnița s-a închis la ora 8 pentru borfași, la 10 pentru deținuții politici. La un moment dat, se iscă agitație, se aruncă sudalme și un gardian dă alarma:

-Wolf și Blaufer! Au evadat!

Clopotele mănăstirii încep să bată, se face numărătoarea deținuților, iar directorul penitenciarului, alb la față, se gândește la scandalul ce va urma.

Tocmai a lăsat să scape pe doi dintre cei mai periculoși spărgători din Europa. Blaufer, un individ extrem de primejdios, pentru care evadatul din pușcării era o joacă de copil, la fel ca deschiderea caselor de bani, și Wolf, polonezul urmărit îndeaproape de polițiștii principalelor orașe europene. Fiecare poliție îl cunoaște sub alt nume: Eduard Wolf, Edic, Gold, Tamasewski, Mihail Korf, Mișa și Rudolf Romanowski.

Născut în Varșovia, a săvârșit prima spargere în 1916, în Germania, apoi a suferit o primă condamnare de 3 ani. A devenit apoi spaima bijutierilor din Constantinopol, Viena, Triest, Atena. În București a venit în 1930, atras de făgăduielile unui bandit faimos, Grabois, și de planurile ispititoare ale încropirii unei bande noi, care a devenit cea mai îndrăzneață și temută bandă de la noi. Cei mai iscusiți lupi de oțel s-au grupat în jurul lui Wolf, comandantul, șeful, omul care aducea metode noi, sisteme viguroase, internaționale și o diabolică putere de a înșela vigilența polițiștilor.

Astfel, Wolf a reunit în bandă pe Cadejewski, un celebru spărgător, cel care i-a procurat acte false de inginer pe numele Rudolf Romanowski, pe vestitul lup de oțel Simon Roisenfeld, pe Nudelman, zis „piele de drac”, pe îndrăznețul și abilul Broitmann, pe Sloima Salomon și Blaufer, pe Halapenco, și pe omul misterios Schwartzmann „Șchiopu”, cel care apare și dispare ca o fantomă.

 

Directorul penitenciarului asudă de nervi. Strigă la gardieni și la deținuți deopotrivă, apoi se-ndreaptă spre birou și trântește ușa.

În tot acest timp, la adăpostul nopții, Eduard Wolf și Blaufer se strecoară prin grădinile de zarzavat dinspre mahalaua Vitanului, trec podul peste Dâmbovița și spre îndreaptă spre unul din tovarășii de bandă, Cadajewski, la care urmau să se ascundă o vreme.

 

Scena 2

O bodegă întunecată, încărcată de mirosuri grele, mai grele decât mesele neșlefuite și scaunele șchioape. Într-un colț, Wolf ciocnește un pahar de șampanie cu o frumoasă artistă de varieteu, pe nume Sașa.

-De ce trebuie să pleci, Eddy?

-Ei, și tu acum. Am treburi la Iași.

-Iar cu oamenii aceia îngrozitori? Cu Grabois și Roisenfeld? Cu „piele de drac”, cum îi spuneți voi?

-Tu poți să-i spui Nudelman, dacă te deranjează porecla, Sașa mea cea iubită… Acum, încetează cu prostiile și dă-mi un sărut.

Wolf și Sașa se sărută prelung. Lângă ei, câțiva indivizi cu mutre dubioase râd pe înfundate.

Scena 3

Iași. Wolf întâlnește în piață o fetișcană frumoasă, toată numai lacrimi. O îmbărbătează cum știe el, și Wolf știe să fie de-a dreptul fermecător când dorește, apoi o conduce acasă și face cunoștință cu mamă-sa. Le povestește că e inginer, că-l cheamă Rudolf și se ocupă cu stingerea sondei de la Moreni. Trece o vreme până când se dau cărțile pe față și femeile află că este de fapt regele spărgătorilor, dar și Wolf are parte de o mică surpriză. Mama fetei nu este alta decât Ester Weintraub, fosta amantă a unui alt bandit.

Gașca de răufăcători se întregește cu doamna Weintraub, cunoscută și ca „femeia misterioasă”.

Banda opera în mai multe orașe și poseda cele mai moderne aparate, de la tuburile pentru flacăra oxiacetilenică până la aparate elecrtrice. Pentru deruta polițiștilor schimba metoda. Dar atât la București cât și la Cernăuți, la Craiova și Bălți, la Oradea și Timișoara, banda opera sub conducerea aceluiași Eddy Wolf, multiplicat de câte ori era nevoie, lăsând mereu impresia că sunt bande separate, cu șefi separați. În realitate, șefii bandelor izolate nu erau alții decât principalii complici, Cadejewski, Roisenfeld, cunoscut pentru abilitatea loviturilor, Broitman zis „pisică” pentru ușurința cu care escalada garduri, ziduri, case, Nudelman, Salomon Sloima zis „Gură de lup” pentru predilecția sculei cu care lucra (un clește de oțel folosit pentru spargerea caselor de bani), Grabois, Estera Weintraub. Fiecare din ei era apreciat de Wolf pentru o anume calitate.

Scena 4

O cârciumă din comuna Apărătorii Patriei, pe care toată lumea o știa cu numele de „La Banditu”. E plină ochi de pungași, borfași și dame cu rujul brânzit pe buze. Un câine costeliv se strecoară printre picioarele mesenilor, urmărit de camera de filmat. Se oprește lângă un grup de trei bărbați care tac și beau vin roșu, privind în gol. După câteva secunde, cel cu sprâncene groase spune incredul:

-Chiar a dispărut?

-A dispărut, confirmă bărbatul de lângă el, lăsând să i se vadă dantura stricată.

 

Surse: Ilustrațiunea română nr. 4 decembrie 1935, 11 decembrie 1935,

Aparatorii Patriei bandiți din interbelic Eddy Wolf lupii de oțel manastirea Vacaresti omul cu șapte nume