În comuna Șerban-Vodă, la începutul secolului XX, foști ostași fuseseră împroprietăriți iar oameni din toate colțurile țării, dornici să-și facă un rost în viață, aproape de capitală, cumpăraseră parcele din terenurile cu vii afectate de filoxeră ale moșierilor Păltineanu și Colorian, vizavi de Cimitirul Bellu, de partea cealaltă a șoselei Oltenița.

Printre ei era și Stoian, un bătrânel mucalit. Fiind un veteran al Războiului de Independență, a fost răsplătit cu un lot de pământ și cu o onoare care avea să străbată vremurile până în timpul nostru. Pentru că dăduse o mână de ajutor la măsurarea loturilor pentru parcelare, când a venit vremea denumirii străzilor nou deschise și a fost întrebat care din acestea ar vrea să-i poarte numele, Stoian a zis că… cea mai lungă.

Și-așa au făcut, celei mai lungi străzi din noul cătun, care fusese construită chiar a treia la număr, după Puțul cu Tei și Ilie Opriș, i-au pus numele Stoian Militaru.

Până în 1952,  când s-a aprobat planul de reconstrucție socialistã a capitalei și cel de construire a metroului, strada Stoian Militaru a fost linie de hotar al Bucureștiului, însă după aceea orașul s-a extins, înglobând toată comuna Șerban-Vodă.

 

Sursa foto principală, strada Stoian Militaru 1960: „O incursiune în istoriile cartierului Berceni”, lucrare coordonată de Mihaela Murgoci

Sursa info: Biblioteca Bucureștilor, nr. 3, 2001 „O privire asupra evoluției și organizării administrative ale cartierului Șerban-Vodă-Bellu”, de Florin Dobrescu

catunul Bellu povestea strazilor din berceni strada Stoian Militaru