Piața Progresul a purtat numele unuia dintre cei mai gospodari primari ai Bucureștiului
Scris de Marilena, in categoriaPovești din vremuri vechi
Pieței Progresul i se spunea într-o vreme Piața Donescu. Sursele istorice sunt sărace, chiar dacă vorbim despre cea mai mare piață agroalimentară bucureșteană din prezent. Ici colo, prin amintirile locuitorilor care-au prins bucata cea mai proaspătă din secolul XX, mai apare cu numele vechi, altfel lumea își cumpără fructele și legumele de la Progresu’. Și, oricum, piața asta nouă nu e cea construită înainte de al doilea război mondial, în timpul primarului Alexandru Gh. Donescu, pentru că prin 2013 a fost inaugurată noua clădire, reconstruită pe amplasamentul vechii piețe.
Despre primarul Donescu se spun, în general, lucruri bune. S-a ocupat de treburile capitalei din martie 1934 până la 5 ianuarie 1938, și dacă ar fi să-i comparăm realizările cu cele ale edililor din zilele noastre, ne-am rușina noi de rușinea celor din urmă.
Și-a început mandatul dispunând înfăptuirea unor statistici rutiere pentru a pregăti reconfigurarea străzilor și bulevardelor, a avut inițiativa organizării unui festival dedicat capitalei („Luna Bucureștilor”; în cadrul acestuia au fost inaugurate Fântâna Zodiac și Grădina Botanică), a cerut printr-o reglementare a comerțului ca micii negustori „să fie curat îmbrăcați și să aibă o atitudine cuviincioasă”, a început lucrările pentru Halele Obor și a inaugurat șoseaua Berceni, care făcea legătura cu mahalaua Apărătorii Patriei. Deasemenea, în timpul mandatului primarului Alexandru Donescu Dâmbovița a fost acoperită (parțial) cu un planșeu pentru a obține mai mult teren pentru traficul rutier.
Hala Donescu, cu tot cu piața aferentă, avea drept repere șoseaua Giurgiului, strada Stoian Militaru, linia de hotar a Bucureștilor până în 1952, când a fost aprobat planul de reconstrucție socialistă a capitalei, strada Drum între vii (dispărută azi) și strada Puțului (și ea dispărută).
Sub aceasta, la poalele urbei se întindea comuna Șerban-Vodă, formată la origine din două sate: Belu și Progresu. De fapt, denumirea oficială a pieței, cea cu care era trecută în ghidurile orașului, era Hala Șerban-Vodă.

Piața Progresul 1960
Sursa: Muzeul Municipiului București via „O incursiune în istoriile cartierului Berceni”, coordonată de Mihaela Murgoci
Sursa:



Fascinant chiar ! faina zona #D
E zona în care am crescut, acolo mă simt bine, acolo s- a născut tată meu,” Livada Colonelului”, pe scurt, ocoli e acasă.
Strada Drum intre vii nu a disparut,este o parte a strazii Verigei din ziua de azi.
Cel mai probabil si-a schimbat denumirea.
La fel, cand vine vorba de strada Putului,daca e sa judecam dupa harta din 1941 si sa comparam cu planul zonal actual putem trage concluzia ca astazi este o parte a strazii Soimus.
Felicitari pentru site si munca depusa si sa auzim numai de bine.
Foarte interesant de știut,Asemenea postări sunt bine-venite pentru noi.Ne deconectam,descoperim,ne amintim și asta este minunat.
Si acum stau acolo, in blocul din spatele Pietei, acela in constructie. Inseamna ca poza e din 1962. Am incercat sa stau si in alt cartier, nu m-am simtit bine si am venit acasa. Multumesc pentru articol.
Daniela ai făcut liceul economic 1.Sunt Alice. Cum dau de tine.
Zona Aparatorii Patriei era cunoscuta in trecut sub denumirea „La Banditu'”
Gaseste-ma pe Facebook
Povești recente
Comentarii recente