Despre Crematoriul Cenușa, clădirea impresionantă suită pe coama dealului care străjuia infama Vale a Plângerii, se spune că ar fi fost construită de masoni și că aceștia ar fi lăsat la vedere câteva simboluri specifice societății secrete.

Astfel, intrarea flancată de două statui atrage atenția vânătorilor de mistere și iubitorilor de conspirații, pentru că acolo se regăsesc niște elemente care te duc cu gândul la semnificații oculte.

 

Deasupra intrării în Crematoriul Cenușa se află „Ochiul Atoatevăzător”, același simbol controversat prezent și pe dolarul american

 

Conspiraționiștii sunt mereu dornici să asocieze acest simbol cu organizațiile secrete precum Masoneria sau Illuminati, însă lucrurile nu sunt chiar atât de misterioase.

Ochiul înconjurat de raze, deseori reprezentat într-un triunghi, semnifică ochiul atoatevăzător, omnisciența lui Dumnezeu. Cele trei vârfuri ale triunghiului sunt asociate Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt, iar razele sugerează divinitatea.

Încă din perioada Renașterii, „ochiul Providenței” a devenit o temă populară în artă, în picturile religioase și în arhitectura bisericilor, însă nu a fost acceptată ca simbol în iconografia ortodoxă. Masoneria a adoptat ochiul în triunghi, într-adevăr, însă nu a inventat simbolul, acesta nefiind specific societății secrete.

 

 

 

 

Frunzele de salcâm care decorează cadrul ușii au un loc important în simbolismul masonic

 

Salcâmul este, într-adevăr, cel mai important simbol vegetal al masoneriei.

Originea acestuia este legată de legenda lui Hiram, arhitectul Templului lui Solomon din Ierusalim. Marele Maestru Arhitect a fost ucis de trei calfe pizmașe care voiau să-i smulgă cu forța cuvântul de trecere la gradul de maestru, fără a avea cunoștințele necesare. Aceștia au marcat locul unde l-au îngropat cu o ramură de salcâm, care i-a și dat de gol (după alte surse, firul de salcâm ar fi răsărit din mormânt).

În tradiția iudaică, la căpătâiul decedatului se planta un salcâm ca simbol al veșniciei. În masonerie, frunzele de salcâm sunt folosite în ritualul funerar pentru a onora un frate care a murit.

 

Societatea Cenușa a fost înființată în casa unui mason

 

În 1923, în casa fostului ministru Grigore Trancu-Iași (om politic, economist, avocat, profesor universitar, scriitor și memorialist român de origine armeană), câteva persoane adunate la un ceai puneau bazele societății de cremațiune „Cenușa”. (Sursa: Revista ProAlba, 9 martie 2013)

Inițial, numele dat societății a fost „Nirvana”, dar pentru a nu fi acuzată de promovarea unor practici budiste, a fost schimbată în „Cenușa”. Crematoriul a fost realizat, ca o premierã europeanã, într-un stil eclectic, cu elemente de inspirație bizantină, siriană și egipteană, dupã un proiect al arhitectului Duiliu Marcu. Lucrarea a început în 1925, iar în 1927 a fost terminatã la roșu, apoi reluatã în 1931, sub conducerea arhitectului Ioan D. Trajanescu. Inaugurarea a avut însã loc în 1928, odatã cu incinerarea unei femei de 40 de ani, Profira Fieraru.

Despre Grigore Trancu-Iași aflăm de la Horia Nestorescu-Bălceşti, director al Centrului Naţional de Studii Francmasonice, Mare Maestru Adjunct al Marii Loji Naţionale Unite a României (MLNUR), următoarea anecdotă. Se pare că în Parlamentul României, în perioada interbelică, într-o dispută parlamentară mai acidă, un parlamentar l-a apostrofat pe Trancu-Iaşi:

„Dar dumneata eşti mason!”.

„Domnule, dar mă mândresc că sunt mason”, i-ar fi replicat acesta.

 

crematoriu Cenușa masonerie simboluri oculte la Crematoriul Cenusa