V-ar fi plăcut de Ghiță Berbecul. Avea botul catifelat, blana bogată și un cerceluș roșu în ureche. În plus, era un berbec exotic, venit tocmai de la Constantinopol.

Blând și pofticios, Ghiță își făcuse niște obiceiuri bune. Bune pentru dumnealui, bineînțeles, dar și pentru bucureștenii care se emoționau la vederea unei perechi impunătoare de coarne.

Astfel, Ghiță Berbecul își începea dimineața la cafenea, ca un adevărat domn. Acolo era servit cu capete de cornuri, bucățele de zahăr și cafea cu lapte în farfurioare. După micul dejun își începea programul de vizite. Primele pe listă erau fetele de la atelierul de croitorie al doamnei Briol, lângă biserica Crețulescu (cam pe unde e acum magazinul Muzica). Ștrengar din fire, Ghiță Berbecul se lăsa mângâiat și hrănit de dudui un ceas întreg. Dar nu mai mult, pentru că Ghiță avea treabă.

Era așteptat la Senat.

La ora 2 precis se-nființa „la peronul din Bulevard și primea defileul senatorilor”.

Politica pesemne că-i făcea foame mare lui Ghiță al nostru, pentru că nițel mai târziu dădea o raită pe la Cafeneaua Union din strada Regală.

La ceas de seară, Ghiță se relaxa. Se ducea pe Calea Victoriei, ca un bucureștean respectabil, și ținea companie unui negustor de rahat. Având trecere la femei, mai primea câte-o zaharica din mâinile lor delicate, și nu făcea nazuri la mângâiat. În schimb, dacă întâlnea în cale vreun negustor scârțar de dovleac copt sau alte bunătățuri, mintenaș dărâma tava, cu tot cu comerciant, dintr-o lovitură de coarne. După o vreme s-au învățat și ambulanții, îi dădeau porția cuvenită și rămâneau prieteni -în ziua aceea, bineînțeles.

Când a murit Ghiță Berbecul, o tristețe mare a cuprins Bucureștiul. A scris și la ziar despre dumnealui. Articolul l-a semnat unul dintre cei care i-au apreciat foarte mult activitatea, și anume ziaristul Constantin Bacalbașa, dar sub pseudonim -Bacon.

Bietul Ghiță a murit între orele 1 și 2, taman când se îndrepta spre Senat. A căzut, deodată, ca secerat. A sărit lumea să-i dea cu oțet și amoniac pe la nări, însă nimic nu l-a mai putut salva. Dacă pricina o fi stat în faptul că Ghiță se apucase și de fumat și devenise, spune Bacalbașa, „un stricat și jumătate”, nu putem ști.

Dar putem să ne-ntrebăm de ce nu i-or fi ridicat un monument, cât de mic, în locul unde i-au fost înmormântate rămășițele. Că un lucru e sigur: ca Ghiță Berbecul din București nu mai era altul în lume!

 

 

Sursa: „Bucureștii de altădată. 1885-1901”, C. Bacalbașa

Ghiță Berbecul personaje din București povești amuzante din București