Tot frunzărind vechile publicații am dat peste articolul ăsta. Este din Gazeta Municipală din august 1939 și prezintă diverse aspecte ale vieții Bucureștiului din urmă cu 50 de ani. Textul are un pic de sinistru strecurat printre rânduri, mai ales dacă îl raportăm la contextul de acum care nu-i deloc unul vesel (da, la pandemie mă refer), dar este și amuzant pentru că ne este înfățișat un Caragiale într-o ipostază cât se poate de umană.

Deci, dacă vă temeți ceva mai mult decât trebuie de coronavirus, iaca aflați că și mai marele dramaturg tremura de spaimă în fața știrilor legate de holeră și i se părea că pericolul îl paște la fiecare colțișor de ”bulivard”. Povestioara ce urmează, și pe care o redau integral aici, aparține cui altcuiva decât lui Constantin Bacalbașa.

”O altă cauză care provoacă o mare îngrijorare, holera, care ne pândea de mult și ne silea să păzim granițele și să carantinăm, a izbutit, în sfârșit să intre în România. Primele cazuri s-au ivit la Brăila, apoi holera s-a ivit la Sulina, Tulcea, Galași, Cernavodă, Fetești, Piatra, Călărași, Giurgiu, etc. Bucureștiul însă, n-a fost contaminat decât mai târziu și foarte puțin.

Tot felul de măsuri de profilaxie sunt recomandate de medici, iar doctorul Babeș recomandă baterea apei cu piatră acră – metodă cunoscută de altfel în România de multă vreme  – în același timp prezintă publicului un aparat de tinichea brevetat în care să se colecteze apa și să bată cu alaun.

În zilele acestea numărului fricoșilor era foarte mare

În zilele acestea numărului fricoșilor era foarte mare. Îmi amintesc de Caragiale.

Pe la începutul lui August, – dacă nu era pe la sfârșitul lui Iulie – mă aflam cu el în grădinița birtului Enache – pe vremea aceea instalat intr-o căsuță mizerabilă, astăzi dispărută – alături de ministerul de interne pe strada Academiei.

Era pe la 12 din noapte. Caragiale era obsedat de spaima holerei așa că, tot bând mișmașurile, se văicărea mereu. La un moment dat a început chiar să plângă. Cu mare greutate l-am putut liniști puțin, apoi a stăruit să-l însoțesc până acasă fiindcă îi era frică să se ducă singur.

În sfârșit am eșit și ne-am urcat într-o birje. Pentru nenorocul lui Caragiali, coincidența malițioasă a voit să-ți râdă hotărât de dânsul: tocmai când am tăiat strada Regală, iată că dela hotel Union oamenii scoteau, spre a fi dus la morgă, un pasager care murise subit. Pasagerul nu murise de holeră dat atât i-a trebuit lui Caragiale pentru ca să isbucnească.”

SURSA: Fragmente din memoriile lui C. Bacalbașa – (Gazeta Municipală, 13 August 1939)

Bacalbasa Bucuresti 1890 Caragiale coronavirus holera