Astãzi ne copleșesc panourile publicitare împrãștiate prin tot orașul, pe magazine, blocuri și autobuze, dar la jumãtatea secolului XIX, reclama stradalã se baza mai mult pe forța coardelor vocale și mai puțin pe imaginile produselor comercializate, destul de simple, de altfel: apã, pește, fructe, carne. Precupeții ambulanți bãteau zilnic strãzile Bucureștiului, prezentându-și marfa în versuri nostime, care atrãgeau nu doar cumpãrãtori, ci și o mulțime de gurã-cascã. Pãi, cum sã nu se fi strâns grãmadã curioșii, când negustorii își fãceau publicitate improvizând cu fantezie mesaje pe care le zbierau în mijlocul ulițelor?

Publicitatea agresivã

Cei mai matinali erau sacagiii, care veneau cu butoaiele de apã scoasã din Dâmbovița pe la casele oamenilor. In vremea aceea, bucureștenii aveau o micã problemã cu apa de bãut, care devenise rea la gust si aproape mizerabilã, asa cã trebuia curãțatã cu piatrã acrã. Imaginați-vã cã, pe lângã faptul cã beau o apã puturoasã, locuitorii capitalei noastre se trezeau în rãcnetele greu de înțeles ale aparilor. Ap, ap, apaaaoor!

 

Publicitatea cu efecte speciale

Spre prânz își faceau apariția precupeții cu cobilițe atârnate pe umeri. Cei care vindeau pește strigau monoton Pește, pește, pește, pește, fãceau o pauzã pentru efect, apoi izbucneau într-un formidabil PEŞTELE! Fiecare pește avea descrierea lui, deși e posibil ca unele sã fi fost mici exagerãri: „Crap din iazul popii, albișoara de la Galați, pãlãmida împãratului, știuca din Rosia, șalãul haiducului, morun de la Bunãparte„.

 

Publicitatea fãrã fasoane

Negustorii de fructe strigau convingãtori, indiferent de sezon cocazoi, cais… mere ca merele!, vânzãtorii de cornuri cântau melancolici cornuri, franzele… douã de un ban, iar plãcintarii, energici de la cãldura cuptorului, rãcneau calde, fierbintelele.

 

Publicitatea de tip praf în ochi

Cel mai pitoresc personaj era doctorul de dinți, un șarlatan care-și fãcea apariția într-o cãruțã înaltã, trasã de un catâr înzorzonat cu clopoței, începea sã se laude cu talentul lui deosebit la scosul mãselelor, apoi vindea naivilor tot felul de ape miraculoase, precum Apa de Chitai, Apa de Verde sau Apa Sfântului Ion.

Publicitatea Şoc-și-groazã

Cel mai mare spectacol îl fãcea negustorul de carne, care umbla printre oameni cu tablaua atârnatã la gât, strigând cât îl ținea gura Frige! Frige! Carneaaaaa! Probabil ca un astfel de precupeț s-ar trezi, în zilele noastre, atacat cu un extinctor, dar nu-i cazul, pentru ca astãzi, în Bucuresti, auzim numai sirene, claxoane și, ocazional, câte o înjurãturã.

 

Surse: „Ilustraţiunea română”,nr. 46, 9 noiembrie 1938 si „Bucharest en 1906”, de Frédéric Damé

Bucurestiul de altadata Bucurestiul pitoresc negustori precupeti ambulanti publicitate reclame tipuri de publicitate