De Costache Stamate ați auzit? E o stradă pe la noi pe-aici. Ba chiar și stație de autobuz e. Dar cine-a fost acest Costache Stamate de i s-a păstrat numele atâta vreme în nomenclatorul stradal bucureștean? Aflăm tot din cărticica preotului Mihai Tătărâm, pe care-o citesc și recitesc frenetic de câteva zile, „La margine de București”:

„Costache Stamate se trage din neamul unor mici boieri din Cărămidari. Un frate al mamei sale, diac la capuchehaia Țării Românești de pe lângă Înalta Poartă, îl ia cu sine la Istanbul, unde pare să-și fi făcut ucenicia politică. Dezghețat și întreprinzător, devine agent politic acoperit și-l va însoți la Iași pe Mihai Șuțu, unde nu rămâne însă prea mult. În 1794 îl întâlnim la Altona, lângă Hamburg, ca agent al Guvernului revoluționar francez. După alte versiuni, ca spion, ceea ce-i atrage expulzarea.

Naturalizat sau nu în Franța, lucrează pentru Ministerul de Externe francez, unde este apreciat ca element capabil și abil diplomat. Rapoartele sale judicioase și bine informate îl recomandă ca element valoros. Legăturile pe care le mai menține cu domnii țărilor române îl ajută în munca de informare, descriindu-l însă și ca agent dublu.”

Pe cât de delicat pune Mihai Tătărâm problema relațiilor dintre Costache Stamate și ai noștri domnitori ca brazii, pe atât de sincer le spunea mai înainte istoricul G.I. Ionescu-Gion:

„Stamate, prin rapoarte foarte bine făcute, prin combinațiuni șirete și șiret înjghebate, atrăsese atențiunea superiorilor săi din Paris. Cunoscător adânc al tuturor intrigilor care se petreceau în principate la Iași și la București, Stamate nu încetase de a coresponda cu cei de la curțile beilor fanarioți.”

În fine, ca un coregraf politic înzestrat ce se dovedea a fi, Stamate a înlesnit o mare reușită a vremii: deschiderea primului consulat francez la București, în 1795.

„Ministrul francez pe lângă Înalta Poartă, Descorches, îl solicită pentru diverse misiuni în Polonia, Moldova și Țara Românească, unde simpatiile pentru ideile revoluției franceze se țin întreținute. Cu această ocazie, Costache Stamate, cu o expunere de motive demnă de Talleyrand, propune ambasadorului francez Descorches, ulterior lui Verninanc, înființarea unui Consulat general al Franței la București, care să se ocupe și de Moldova.” (Mihai Tătărâm)

Deși Austria și Rusia nu au fost de acord, Franța a obținut încuviințarea Înaltei Porți pentru înființarea consulatului, cerând și numirea lui Stamate în calitate de consul general, însă acesta fiind considerat încă supus turc, nu a fost luat în considerare. Consul general francez la București a fost numit un tânăr de 25 de ani, pe nume Emile Gaudin, însă n-a scăpat de mișculațiunile lui Stamate al nostru, care făcut pe dracu-n patru la Paris, acuzându-l pe Gaudin că ar fi monarhist și ofițer dezertor. Urmarea? Stamate a fost din nou numit consul general al Republicii Franceze în Țările Române.

Dar lucrurile tot n-au rămas așa, pentru că fanarioții din Constantinopol, care nu-l aveau deloc la inimă pe Stamate, și-au folosit toată trecerea pe care-o aveau la Înalta Poartă ca poziția acestuia să nu fie recunoscută. Claude Carra Saint-Cyr a primit în final calitatea de consul.

Așa că de-acum, când mai treceți pe strada Costache Stamate, să știți că e chiar mai bine decât dacă ați trece pe strada James Bond!

agentul secret din Berceni Caramidarii de Jos Costache Stamate