Bacovia n-a iubit Bucureştiul, dar era mulţumit de cãsuţa sa de pe strada Frãsinetului, numãrul 63, din mahalaua Șerban-Vodã, unde se mutase în 1933. La doi paşi de Cimitirul Bellu, înconjuratã de noroaie si bãlţi fetide ignorate de autoritãţi, casa avea doar trei camere sãrãcãcioase – suficiente pentru un poet al deznãdejdii cãruia îi plãcea sã rãmânã singur, în beznã, şi sã asculte melodii la un aparat vechi de radio. Cumva, din cuvintele soţiei Agatha, redate de Niculae Gheran în „Arta de a fi pãgubaş”, am putea crede cã tot ce mai stãtea în calea renovãrii clãdirii era… viaţa poetului. „Vorbãreaţã, doamna […]